Omilia de Paşte a Sfântului Ioan Gură de Aur

Aprilie 23, 2011

De este cineva credincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest Praznic frumos şi luminat.
De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său.
De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata.
De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă.
De a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască.
De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit.
De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se.
De-a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel din urmă miluieşte şi pe cel dintâi mângâie; şi aceluia plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă.
Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru: şi cel dintâi şi cel de-al doilea luaţi plata.
Bogaţii şi săracii, împreună bucuraţi-vă.
Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua.
Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi.
Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând.
Gustaţi toţi din ospăţul credinţei: împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii.
Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat împărăţia cea de obşte.
Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că din mormânt, iertare a răsărit.
Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; şi a stins-o pe ea cel ce a fost ţinut de ea.
Prădat-a iadul, Cel ce s-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune fiindcă a gustat din Trupul Lui. Şi aceasta mai înainte înţelegând-o, Isaia a strigat: Iadul s-a amărât întâmpinându-Te pe Tine jos: amărâtu-s-a că s-a stricat.
S-a amărât că a fost batjocorit; s-a amărât că a fost omorât, s-a amărât că s-a surpat, s-a amărât că a fost legat.
A prins un trup şi de Dumnezeu a fost lovit.
A prins pământ şi s-a întâlnit cu cerul.
A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea.
Unde-ţi este moarte, boldul?
Unde-ţi este iadule, biruinţa?
Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit.
Sculatu-s-a Hristos şi au căzut diavolii.
Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii.
Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte.
Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă; că Hristos sculându-Se din morţi, începătură celor adormiţi S-a făcut.
Lui se cuvine slavă şi stăpânire în vecii vecilor.
Amin!


în loc de urări, cu grabă un pic

Aprilie 22, 2011


picturi celebre la budă

Aprilie 20, 2011

aseară zapam la tv. ajung la un post de aici care mai transmite din cînd în cînd de pe b1.

un tip, scriitor, de fapt critic – ca să facem o deosebire, declara ceva pe acolo. nu am dat sonor, dar am vazut frazele „importante” redactate în bara de jos. prima o blama pe ex-columbeanca, dar în următoarea….

…. scria ceva cam aşa „tablouri ale pictorilor celebri la wc doar la irinel am văzut”

uaauuuu!!! într-adevăr! cultură!

sărmanii pictori! oare ce hîrtie foloseşte irinel la budă? CR sau Polirom? sper că nu au ajuns pe la el cărţile charmides.


cumpărăm de la ICM, Fanta cu 10 lei md :D

Aprilie 18, 2011

fiindcă suntem fraieri, fiindcă aşa ne-am învăţat să ne uităm bine doar din a doua.

sau mai simplu, dă-mi, Doamne, mintea românului cea de pe urmă.

reduceri mari la IMC.

Noi, hopa la reduceri :)))))))))))))))

ps. cu mare grijă rasă data valabilităţii – oare de cînd am băut Fanta ăsta mă ustură limba????


eu şi românia

Aprilie 15, 2011

(mi-a dat Cătălina George o leapşă: de ce mă simt român-că. Vreau să o dau mai departe soţului meu, cumnatului şi naşului. să vă văd! :P)

În primul rînd – şi ştiu că am mai spus asta undeva – cred cu convingere ca eu sunt rezultatul geneticii, mediului, culturii de care am avut parte. Nu spun că nu s-ar fi putut mai rău sau mai bine, dar eu sunt un om mulţumit de viaţă şi de mine. Nu mă refer la autosuficienţă, ci la faptul că mă bucur de viaţa mea. De familia mea. De Tomeşti cu toate pădurile lui. Sigur că nici insulele din Grecia nu sună prost, plus că acolo aş fi fost tot ortodoxă. (Eu ca microcosmos mă raportez la lectiile de istorie în care învăţam factorii importanţi în geneza şi dezvoltarea poporului român, unde religia ocupa un loc important 🙂 .)

Dar cine ştie cum aş fi gîndit în germană sau indiană sau coreeană.

Eu, Moni Stănilă, aş fi fost cu siguranţă alt subiect uman într-o altă cultură. Din cauza asta nu pot să înţeleg nici rostul nici importanţa întrebărilor de genul: de ce m-am născut în România? (De ce nu?)

Nu mi-e ruşine că sunt româncă:

-nu mă identific cu românii despre care se spune că fac ţara de ruşine

– nu mă identific cu proasta conducere a acestei ţări

– nu confund statul cu ţara (trebuie să înţelegem clar: ţara e vaca de muls, statul o călăreşte)

– nu mă identific nici măcar cu Brîncuşi sau Cioran

– nici măcar cu Nadia sau Hagi

– absolut deloc cu Dracula

– nu consider că eu, ca persoană umană, sunt rezultatul salariului de rahat pe care îl am

Deci, mă simt româncă pentru că SUNT – şi cînd spun sunt mă refer la cel mai profund sens al acestui verb, la fiinţa mea. Un SUNT mult mai puternic (filosofic, dacă vreţi) decît EXIST. Şi masa există, sau laptopul la care scriu acum. Cînd spuun EU  SUNT, e conştientizarea mea reflexivă. Dumnezeu, cînd i s-a arătat lui Moise pe munte într-un rug de foc, i-a răspuns acestuia la întrebarea cine eşti cu: „Eu sunt cel ce sunt” (Ieşirea, 3; 14). Sigur că eu nu mă refer la mine cu aceeaşi forţă. Starea mea nu e din veşnicie şi îşi are izvorul din Altcineva, pe cînd Dumnezeu e stare pură şi absolută- existînd din veşnicie prin El Însuşi.

Aşa, scuze, cred că am sărit calul. Să revin:

Sunt româncă şi asta nu se va schimba, nici măcar nu m-ar bate gîndul. Nu am nici o problemă cu asta. Nu aş fi vrut să fiu alt om.

Nu spun că aş vrea să mă plantez în faţa blocului la Tomeşti sau că m-aş lega cu lanţuri în România. Aş fi în stare oricînd să plec. Îmi place să călătoresc. Aş vrea să văd toată lumea. Mai puţin America.

Nu îmi doresc să văd America şi: Mulţam , Doamne, că nu m-ai născut în America aia enervantă şi infatuată care consumă jumătate din resursele planetei, mulţam că mi-s de la Tomeşti unde mă simt fain! Că am părinţii pe care îi am, surorile şi nepoţii. Mulţam că mi-s la Chişinău acum, chiar dacă e enervant că plouă de cîteva zile!


vine iepuraşul???

Aprilie 14, 2011

Nu vine nici un iepuraş!

Eventual unul congelat.

De unde a apărut tradiţia asta cu iepuraşul care aduce cadouri de Paşti, habar nu am. Tind să cred că e o găselniţă cu două targeturi.

1. comercial

2. de minimalizare a sărbătorilor creştine. – asta pe de o parte pentru că atrage copiilor atenţia de la cea mai mare şi luminoasă sărbătoare creştină, punînd pe acelaşi plan Jertfa şi Învierea cu obţinerea cadourilor de la un personaj numit Iepuraşul (parcă ar fi nume de cod pentru turnători); iar pe de altă parte pentru că încearcă să se apropie de obiceiul Crăciunului  de a da daruri pruncilor – icoanele lui Hristos în lume, dar care are şi o funcţie anamnetică: de rememorare a gestului magilor.

Deci, ce e cu iepuraşul? Vine? Nu vine!

Un alt aspect hilar este apariţia puilor de găină în felicitările de Paşti.

Stau drăguţii de ei, pufoşi şi galbeni, lîngă ouăle vopsite, parcă anume să te gîndeşti la oul dogmatic al lui Barbu.

Mie mi se cam taie pofta de ouă cînd văd felicitările alea. E ca şi cum, virtual, ai păpa puişorii galbeni de vii. Adică mi-i aşează lîngă „uterul” din care ei se nasc. (Am auzit că undeva prin ţările arabe e o specialitate din capră: iedul nenăscut gătit în uter – cam asta îmi sugerează mie felicitările de Paşti.)

Nota bene: Antonia, o să primeşti un cadou de Paşti, nu va fi de la iepuraş, dar îl vei primi pentru că Învierea Domnului trebuie să fie motiv de bucurie. Şi va spori Dana bucuria ta cu un cadou micuţ.

Aşa că, un altfel de „felicitare” tuturor:

(lucrare de Ligia Seculici)

PS. Vreau să adaug ceva cu drag. Am citit o poveste frumoasă în dimineaţa asta despre pofta de viaţă şi cheful de moarte, nu voi da alte detalii fiindcă ştiu eu de ce 🙂

Daaaaaaaar,  nu m-am putut abţine, citind postarea, să nu mă gîndesc ce verişor mi-aş dori să mă viziteze la spital în ultima clipă a vieţii mele; ce verişor ar putea să îmi facă inima să ardă de conştientizarea morţii, de forţa vieţii, făcînd din cele două una, o promisiune din viaţă, o trecere din moarte, şi convinsă că nimeni nu se va supăra am hotărît:

Nu vine iepuraşul! Să vină Verişorul! 🙂


nou

Aprilie 13, 2011

1. a apărut tiukul

2. am mai făcut un pas în vederea dobîndirii statutului de imigrant

2.1 ieri nu am stat la coadă!!!! (dar nu am rezolvat)

2.2 azi am stat la coadă!!!! (dar am rezolvat)

– acesta este un silogism, dar sigur nu al plăcerii. partea a 3 e previzibilă: cînd (nu) stai la coadă, (nu) rezolvi.

3. plouă cu radiaţii, cred că din cauza asta în poza pentru carnetul de imigrant părul meu a luat-o razna.

4. îl aştept pe sandu să mîncăm:

4.1 felul 1: ciorbă de fasole

4.2 felul2: fasole bătută