ce spun decreţeii

Am văzut acum, dintr-un link pe facebook, că în România se încearcă introducerea obligatorie a consilierii femeilor înainte de avort. Puteţi citi aici

Ce mi se pare incredibil, e faptul că s-au încins spiritele. Femeile vor să protesteze. Şi în primul rând se tem că această consiliere va fi efectuată de organizaţii religioase. Uite ce am citit în articol : „Ce se întâmplă dacă femeia care vrea să facă avort depăşeşte perioada legală în care are voie să facă întreruperea de sarcină la cerere, din cauza perioadei de cinci zile de consiliere? Cine va face consilierea?”

Deci ce se înâmplă cu cele 5 zile? Ce se întâmplă cu fătul în 5 zile? De ce există un termen de 14 săptămâni? Copilul e mai copil sau mai om sau mai conştient decât la 13 săptămâni?

De ce s-au speriat oamenii de această iniţiativă? Nu vor femeile să ştie ce înseamnă un avort? Şi dacă ştiu, de ce le este frică?

Chiar credem că un copil nenăscut e diferit de un copil abia născut? Credeţi că un nou-născut de două zile este conştient? Sau format? Nu ni se pare cam acelaşi lucru? Şi dacă e acelaşi lucru, de ce atâta frică?

Vrei să avortezi, avortează! Că un avort înseamnă oprirea vieţii propriului copil, ştie oricine şi e clar ca bună ziua. De ce să ne deranjeze să auzim din nou asta, dacă şi aşa ştim.

Fumatul e periculos, poate declanşa cancerul pulmonar. Ştiu. Şi fumez. Şi mi s-au pus poze pe pachetul de ţigări cu cancer şi alte grozăvii. Dar eu tot fumez. Şi preotul mă ceartă. Dar eu tot fumez. Şi mama soacră e tristă. Dar eu tot fumez. Unde e problema? Sunt un om matur, conştient, responsabil. Fiindcă responsabil înseamnă nu să mă protejez, ci să îmi asum riscurile. Iar eu îmi asum riscurile.

E o vorbă veche: „mai prost decât prevede legea”. Ei, eu nu sunt atât de proastă pe cât prevede legea ca să cred că la 13 săptămâni nu e făt, dar la 14 e făt. Pai dacă la 13 săptămâni nu vorbim de făt, să mai aşteptăm o săptămână. Adică săptămâna aia face diferenţa între un ovul fecundat şi fiul meu???!!!

De ce e considerat un drept al femeii avortul, dar aruncarea unui făt de o zi la tomberon se pedepseşte cu închisoarea? Dacă eu ca femeie am drept de viaţă asupra pruncului meu nenăscut, de ce nu aş avea şi asupra pruncului meu nou-născut?

De ce o femeie e mamă denaturată dacă îşi abandonează fiul, dar e femeie liberă dacă îşi ucide pruncul în pântece?

Poate sunt prea dură. Îmi cer iertare de la orice femeie care a făcut vreodată un avort. Nu aplaud femeile care nu avortează. Habar nu am în ce situaţie se află una sau cealaltă. Poate o femeie a rămas însărcinată în urma unui viol. Poate o altă femeie nu a făcut avort fiindcă nu a rămas însărcinată ca să fie pusă în situaţia de a face sau nu avort. Cine sunt eu să ştiu ce e în inima ei?

Dar vă implor, nu pretindeţi că e vreo diferenţă între o sarcină la 13 săptămâni (perioadă legală pentru întreruperea sarcinii), între o sarcină de 14 săptămâni (după lege deja un făt) şi fătul de 2 zile sau de 3 luni.

Dacă legea ne permite să avortăm, faceţi ce doriţi. Dar să nu ne scuzăm acuzându-i pe alţii. Cu atât mai puţin pe consilieri.

Mie legea mi-a pus un om canceros / un mort / un cancer la gură / ş.a. pe pachetul de ţigări şi nu m-am revoltat. Am continuat să fumez şi e alegerea mea. Iar dacă statul îmi va impune consiliere, asta e.

Dar dacă tot ştim (că nu suntem tâmpiţi) ce înseamnă avortul, să nu dăm ochii peste cap doar fiindcă ni se impune consilierea.

Dacă sunteţi de altă părere, faceţi un experiment şi spuneţi-mi rezultatul:

o femeie însărcinată nu întrerupe sarcina. după nouă luni aflăm: e copil sau nu?

mulţi dintre noi suntem decreţei. spuneţi-mi acum că noi, decreţeii, nu meritam să trăim şi că mamelor noastre li s-a făcut o mare nedreptate!

(ştiu, au fost cazuri când femei au murit încercând să întrerupă o sarcină, şi e la fel de nedrept. mama mea a crescut orfană. dar pe de altă parte e nedrept ca cineva, oricine, sau vreo lege, să nu-mi fi permis să mă nasc fiindcă eu iubesc viaţa!)

fătul la 13 săptămâni

Publicitate

pentru basarabenii credincioşi

Magazinul virtual „Publicaţii Ortodoxe” vă propune cea mai bună presă creştină, peste 3000 de titluri din literatura spirituală.

„ROST” –  revistă de cultură creştină care abordează trecutul, prezentul şi viitorul României dintr-un alt punct de vedere. Fiecare număr are drept reper o personalitate marcantă, a cărei voce şi lucrare a lăsat o urmă în istoria neamului românesc.

„Familia Ortodoxă” este o revistă care contrabalansează presa laică prin articolele dedicate familiei contemporane.

Revista „Orthograffiti” răspunde la întrebările generaţiei tinere în acelaşi limbaj şi îi îndeamnă pe tineri să privească lumea prin prisma credinţei.

O publicaţie care îşi propune să ţină piept curentelor străine, precum şi să promoveze marii sfinţi şi duhovnici ai Ortodoxiei este revista „Atitudini”, editată la mănăstirea Petru-Vodă.

Pe rafturile magazinului găsiţi cărţi de cult, istorie bisericească, studii teologice, scrierile Sfinţilor Părinţi, cărţi dedicate familiei şi de pedagogie creştină, manuale de religie, îndrumare duhovniceşti, precum şi cărţi cu poveşti creştine pentru copii, cărţi de rugăciune, acatiste şi multe altele.

Dorinţa echipei „Publicaţii Ortodoxe” este să faciliteze schimbul de carte ortodoxă pe ambele maluri ale Prutului, oferind românilor basarabeni, în exclusivitate, şansa de a cumpăra publicaţii ortodoxe editate în România la cele mai mici preţuri. Acestea vă vor fi expediate prin poştă sau le puteţi primi din mâinile distribuitorului nostru din Republica Moldova.

Ne găsiţi accesând adresa: www.publicatiiortodoxe.ro.

(text de Ecaterina Luţişina)

2002

 

 

Dam poezie la tot cartieru’

poemul meu din super proiectul lui Dan Petre.

(a rulat prin Bucuresti pe panouri publicitare)

Andrei Gheorghe la Chişinău

Andrei într-o poză cu tata-socru, mine şi încă 11 basarabeni.

în viitorul punkt, veţi vedea ce crede Andrei Gheorghe despre moldopitec şi australopitec.

sagarmatha 13

(poem în lucru – cu satelitul goliat 🙂 )

…

viitorul copiilor cu baloane lipite la computere

pe armele lor numele

pe cutiile expozivelor fotografiile

am fost noi

crucile la osia bicicletelor

cu baionete şi ace de croşetat în cizme

armata

conul de umbră

SAGARMATHA

venim cu săruturi şi costume

de valentine’s day

masca din faţă cu zâmbetul preşedintelui

ne apropiem masca din dos – dansând

moartea

aduceţi

linia întâi de bătaie

cu micuţul goliat înainte

fără autodistrugeri programate la trei ani

colecţii importante

din orbita lui pământul e de 100 ml

şi 1.062 grame

pământul ca o savarină verde şi albastră şi coaptă

punctată de siropul roşiatic

al sagamathei

siropul de orez al zidului chinezesc

de 10 ml fiecare

pentru ziua în care oricum nu va mai conta

goliat ne strigă pe nume

zâmbiţi zâmbiţi se văd săgeţile voastre în cosmos

unde sclipesc ca artificile

în curţile marilor capitale de revelion

e în grija lui să valideze sub-sistemele din spaţiu

ne fluierăm caii / Akhal Teke

şi zâmbim

pentru noaptea care va veni

fotografii de la goliat

planeta pământ

o discuţie cu Ghena Popescu

„Eu nu cer. Ce mi-e necesar îmi iau singur. Sau protestez în raportul în care pot fi alături de cei care pot cere ceva sau lua. Eu îmi închipui că mă pot mulţumi cu mult mai puţin decât îmi imaginez. Nu cer. Nu spun că asta e bine sau rău. Încă nu am o grilă pentru bine şi rău; nu pot spune ce e bine sau rău. Ce fac e mai degrabă o formă a răbdării.”

interviul intreg pe punkt