Debut

Mâ gândeam astăzi la o ciudățenie. Foarte mulți dintre noi, tinerii, ne-am rezervat, post-modernist aș zice, dreptul de-a ne proclama debutul, chiar și după debut. Casis, Leac, Olga, Mihai – mulți. Foarte mulți. Și nu am nici un disconfort cu asta. Nici măcar pentru faptul că am publicat Iconostasul la 27 de ani. Știu din sursă sigură că Postoiul a fost selectat câștigător la Unicredit.

Un informator a anunțat juriul că mai am o carte, Iconostasul, așa că am fost scoasă din joc. La proză câștigătorul a fost mai „norocos”. Nu a avut cine spune juriului că și acolo mai există o apariție editorială.

Nu m-am atacat, nu mă atac nici acum (până la urmă am fost fericită că n-a ieșit cu ei pentru o lansare la târg și o editură care nu se coboară spre debutanți…). Nu m-am atacat nici când, după o discuție cu Radu, i-am spus lui Cristi: hai să n-o mai dăm debut, iar apoi a apărut debut. Și dacă așa a fost, am trimis-o și la concursuri. Și mi-a părut bine.

Așa că nu m-am atacat nici când cineva a spus, după nominalizare mea la Eminescu, că nu am ce căuta acolo. Dacă e să fiu sinceră, nici nu îmi amintesc cine era deranjat. S-ar putea Gelu, dar nu sunt singură. Nu m-a deranjat!

Azi mă gândesc la toată povestea asta și mă deranjează că Alex Cosmescu nu e văzut ca debutant. Fiindcă a scos o carte la 12 ani. Hai să fim serioși!

Oare chiar nu s-a știut de cărțile noastre, ale celorlalți? Imposibil – eu am Iconostasul în CV, chiar dacă insist și acum că a fost un jurnal de convertire. Și n-am mințit. Datele stau mărturie sub fiecare text.

Felicitări, Alexandru Cosmescu!

Publicitate