Patria mea

(Un poem despre familie şi patrie. La mulţi ani dragă mami!!!!)
Patria mea se întinde exact cât cuprind cu ochii
când mă urc în mărul plantat de bunicul Alexandru.
Acolo copiii iau bătaie cu floarea de plastic,
cu coada ei.

E tata, e foamete, e tot ce înseamnă Pitești. Patria mea
deportată și ortodoxă cu flori de colț la ureche și procurori corupți –
coliere la gât. Patria mea săracă. Mama mea fără mamă,
cu astm din naștere și trei fete îmbăcate la fel de Paști și Crăciun.

Nu existau poligloți în Vânătorii de munte
ai regelui Mihai. Nici în batalionul din Lugoj trimis
de austroungari să apere granițele imperiului
tocmai în Alpi.

Bunicii mei nu aveau dicționare de neologisme.
Nu aveau-isme în general. Ei iubeau într-o singură limbă
se cununau într-o singură biserică.
Unul a ajuns cu arma la umăr în Italia, altul în Crimeea.

Laptele cald în căni, seara la foc cu miros de iarbă și pâine pe vatră,
cu oi cuminți culcate direct pe pământ, cu pușcării doldora și coapte
Ceaușescu mort și împușcat, Arsenie Papacioc – condamnat
Stăniloae drăguțul, poeții, poeții și toți bătăușii într-un sac.

Bunicul a fost braconier când s-a întors din Crimeea.
Avea cinci puști ascunse în scorburile stejarilor
din Padeș. Înainte să moară a predat miliției patru.
Bunicul avea păcate. A tras cu pușca și a votat comuniștii.

(Exact cât cuprind cu ochii. Râuri pentru
patria mea dragă, lovită cu capul de ziduri,
iubită, vândută la bucată – una bucată munte/
una bucată iarbă / una bucată femeie.)

Bunicul meu a fost arhitect când s-a întors din Italia.
A fost padurar, primar și la urmă de tot
a fost silit să mintă – începând cu votările din ’48
așa că și-a cumpărat oi şi s-a mutat în pădure.

(Exact cât cuprind cu brațele. Păduri pentru
patria mea adorată, împușcată, din timp în timp
abandonată. Pe rând – una bucată basarabie /
una bucată bucovină / una bucată deportată.)

Și celălalt bunic și-a cumpărat oi.
Se poate spune că sunt fiică de cioban. Cu nume de cioban.
Că nimeni din neamul meu nu a ajuns doctor, inginer,
Nu au împușcat oameni în război. (Doar unul după.)

Patria mea cea mai bogată, cu turle aurite și cizme de la second-hand.
Aiud – Gherla – Pitești – Kazahstan și toată mândria îngropată la Canal,
toată lumea mea, toată patria mea iubită pe nume Dan și Aurelia.
Dumitru, Alexandru, Ion. Tătelu’ Alexei. Pe nume Stăniloae şi Teofil Părăian.

Nepoții lor sunt poligloți. Vorbim engleză, germană, spaniolă, italiană,
iar mama încă mai știe rusa. Și asta ne convine. Și asta le convine.
Nu uităm niciodată să le arătăm respect bunicilor noștri.
Cu crucile lor vorbim doar în română. Și cu fiii noștri la fel.