La mulți ani, Dana!

august 25, 2016

De vreme ce nu sunt prin preajmă, am rugat blogul să îți zică la mulți ani și toate cele bune. Bucurii, sănătate, surprize plăcute.

Inimioare de la noi! (Ne auzim curând!)

Nu zic câți ani, dar îți amintesc cam cât a trecut🙂

IMG_2374.JPG


Fragment, Republica poetică, Berlin, 2016

iulie 26, 2016

Fan-Tagebuch

1.Editorial

Zwei Herzen schlagen aneinander. Schon immer habe ich sie so gekannt: die Mutter und den Vater.

Baumsträuße vor dem Fenster gedrängt.

Es ist ein Herbst wie jeder Herbst. Bunt.

Eigentlich macht er nicht viel her. Nicht einmal die Menschen, die im Müll wühlen, wirken aufsehenerregender.

Und ich, vor dem Parlamentsgebäude, winke: Seid gegrüßt, seid gegrüßt.

Mach den Mund auf.

(Ich schließe die Augen, öffne die Türen weit, heraus dringt ein Luftschwall, lässt
mein Haar wehen, von hinten fällt Licht über mich. Ich wirke größer, schlanker. Ich bin jung und schön wie Russel Crowe in Gladiator)

Vor mir erscheinen Berge alter Frauen,

politisieren russisch lautstark über Europa.

Kühle Musik, kühle Szenerie. (Intertext:) und mein Herz schlägt an den Himmel,

ein Trommler mit dem Kopf in den Wolken und beiden Beinen auf dem Mond.

Rede endlich,

und ich sage zu ihnen:

Zwei Dinge haben mich gewundert im Leben: was Dostojewski geleistet hat in der Prosa

Und Manuel Neuer im eigenen Strafraum.

Traducere de Anke Pfeifer


Despre Colonia fabricii

decembrie 16, 2015

Un altfel rezumat video. Mie mi-a plăcut foarte mult. Mulțumesc Cezar:

http://www.tvrplus.ro/editie-cartea-cea-de-toate-zilele-391521


În poezii totul este adevărat și asta e super

octombrie 26, 2015

.
Nepoata mea a împlinit 13 ani în septembrie, iar astăzi, de Sfântul Dimitrie, are 13 ani de când a devenit creștină. La mulți ani, draga noastră!
.
Înainte de aceste date, pe când mai avea 12 ani, i-am spus să scrie un text critic despre Colonia fabricii. Textul a ieșit minunat, haios, chiar dacă tehnic mai putea fi „lucrat”. Dar de ce să le luăm copiilor ce e al lor?
.
Ia vedeți:
.
Colonia fabricii, Cartea Românească, 2015
.
Colonia fabricii este un jurnal al istoriei familiei Stănilă, cu date despre membrii familiei, care povestește despre trei oameni: Alexandru, Ion și Dan, despre soțiile si copiii lor .
Autoarea face prin cuvintele și expresiile ei ca viețile personajelor să devină o minunată poveste pentru o carte .
Cel mai mult mi-a plăcut povestea despre Dan, care a avut o viață cu multe amintiri frumoase dar și triste. Cartea te face să retrăiești sentimentele celor trei personaje principale. Mărul dulce care apare este și acum în grădină, ba chiar este cel mai bun măr din Baloșești.
În carte apar și cele trei surori Miha, Dana și Moni. O parte amuzantă este cand cea mai mică dintre surori (Moni) nu poate să îl pronunțe pe ”r”.
Fiecare poveste în parte are ceva aparte, care ne arată că cele trei personaje sunt complet diferite. Fiecare a avut amintiri foarte frumoase, fiecare visa la o viață frumoasă alături de o familie bună. Cartea este bine scrisă, îmi place că sunt introduse scrisori primite de la prietenii personajelor și documente ale oamenilor familiei.
Este frumos că atunci când citești cartea trăiești sentimentele personajelor.
În poezii totul este adevărat și asta e super. Mulți oameni, când aud titlul cărții , cred că această carte este chiar despre Colonia fabricii, dar de fapt este despre istoria familiei noastre, iar mie mi se pare că titlul este super și că se potrivește poveștii. Chiar trebuie să ai inspirație să îți vină așa idee. Deci asta mai este o parte super din ”Colonia fabricii”.
Pe lângă asta mai este și cantitatea, care este medie. Când vezi cartea, ți se pare că este puțin scris, dar, când începi să citești, îți dai seama că este chiar mare, că sunt multe detalii și lucruri interesante despre familie.
Nu este nimic de criticat la această carte, decât că este o carte super super frumoasă! Și nu cred că-i poate găsi cineva vreo critică. Sper ca autoarea să mai scrie cărți ca aceasta.
.
Antonia Bălu (12 ani)
.

IMG_2820.JPG


Scrisoare deschisă către Inspectoratul Școlar Județean Timiș

august 8, 2015

IMG_3243.GIF

În urma cercetărilor de fraudare a examenului de Bacalaureat de la liceul Traian Vuia din orașul Făget, sesiunea 2015, îmi exprim public unele nedumeriri, nu înainte de a menționa că am fost cadru didactic în județul Timiș mai mulți ani și nu am participat vreodată la vreo formă de fraudare, nu am luat mită și nu am acceptat să fiu profesor supraveghetor la BAC.
Matematica sau (i)logica folosită de Inspectoratul Școlar Județean Timiș în stabilirea sancțiunilor mi se pare defectuoasă, părtinitoare, penibilă, coruptă.

Să vedem punctual:
1. Nici unui membru al comisiei nu i s-a desfăcut contractul de muncă, deși există numeroase erori de procedură.

2. Nici unui profesor supraveghetor din mediul urban nu i s-a desfăcut contractul de muncă.

3. Nici unui profesor supraveghetor cu vechime nu i s-a desfăcut contractul de muncă.

De fapt au fost dați afară 8 profesori după cum rezultă din articolul publicat de Opinia Timișoarei, 9 din informațiile mele. Cadrele didactice concediate sunt din: Curtea, Dumbrava, Fârdea și Sudriaș. Altfel spus niște învățători de la capăt de linie, titularizați în ultimii ani. Aceasta este dreptatea românească ce eliberează un politician într-un an, unul care fură miliarde, dar dă sentințe de 7 ani Babei Ioana care a furat din stradă o găină călcată de mașina primarului.

Să revenim la matematică
(Conform informațiilor apărute deja în presa locală și națională):

1. În 10 clase din 13, elevilor li s-a permis să comunice între ei. În multe cazuri profesorii le-au furnizat materiale și informații elevilor. La cele 10 clase ar trebui să îi avem în vedere, pe lângă membrii comisiei, numeroși și ei, care aveau obligația de a asigura buna desfășurare, pe toți cei 20 de supraveghetori. Care sunt criteriile pentru care li s-au desfăcut contractele de muncă la doar 9 supraveghetori? Încă o dată: s-au clonat cei nouă supraveghetori la 10 clase?

2. Vă amintiți de acel „copiați cu bun simț”? Nu vorbim despre o persoană căreia i s-a desfăcut contractul de muncă.

3. La doi dintre supraveghetori li s-a imputat faptul că miercuri și vineri au fost împreună, ori regulamentul cere schimbarea echipei de supraveghere la fiecare probă. Ok, dar cadrele respective au spus în timpul audierii de la Inspectorat că au fost trimise împreună acolo de unul dintre membrii comisiei. Da, unul dintre cei care și-a păstrat serviciul. Vorbim deci de o eroare de procedură ce nu ține de răspunderea celor doi supraveghetori, care nici măcar nu erau prezenți la tragerea la sorți a sălilor de examen deși ajunseseră acolo cu 90 de minute înainte de începerea probei de examen.

4. Un procent considerabil din cei 9 supraveghetori (țapi ispășitori ai unui sistem corupt) nu a fost surprins de camere discutând cu elevii sau înmânându-le materiale ca în alte cazuri.

5. Prin „pile” (că așa merg treburile la noi în România) am reușit să văd câteva din deciziile înmânate de Inspectorat directorilor școlilor. În calitate de jurnalist am tot dreptul să protejez sursa, dar vă asigur că atât la profesorul concediat, cât și la cel sancționat cu 15% din salariu pe 3 luni, capetele de acuzare erau identice. Atunci de ce unul „zboară” altul „stă”?
6. Tot din surse am aflat că profesorilor în cadrul audierilor nu li s-au pus la dispoziție imaginile în baza cărora au fost acuzați.

7. La unii supraveghetori li s-a imputat comportamentul altora, așa cum s-a văzut ulterior din decizia de desfacere a contractului de muncă.

8. Am văzut cu ochii mei o decizie de desfacere a contractului de muncă bazat exclusiv pe acuzația că în minutele cutare și cutare elevii din prezenta sală au vorbit. Subliniez: NU AU SCHIMBAT FIȚUICI, NU AU FOST AJUTAȚI DE CADRUL DIDACTIC, PUR ȘI SIMPLU AU VORBIT ÎNTRE EI, iar bietul supraveghetor în atotputernicia lui nu i-a scos afară. Elevul cutărică și elevul cutărică. PĂI CUM SE FACE, DOMNILOR INSPECTORI, CĂ LA FIECARE EXAMEN DE TITULARIZARE LA CARE AM PARTICIPAT, CÂTE UN NECUNOSCUT, CONCURENT CU MINE, MĂ FLUIERA SĂ ÎI AMINTESC ANUL ÎN CARE A AVUT LOC CUTARE EVENIMENT?

Nota bene: nu am fost și nu voi fi apărătorul celor care copiază, am avut de tras destule din cauza celor care m-au depășit cu note copiate sau obținute prin intervenții. Ăsta e nivelul învățământului din România. Consider că într-un fel sau altul acest mod de absolvire trebuie să dispară. Dar tocmai de aceea vă spun: nu va dispărea prin datul cu sapa la baza piramidei, nu veți schimba nimic bătându-vă joc de ultimii titularizați de pe la sate, găsind scuze și pretexte cadrelor care stau în vârful piramidei. La 140 de elevi dați afară din examene nu au cum să fie vinovați doar 9 supraveghetori, care și așa au fost intimidați. Elevilor nu li s-au dat sancțiuni diferite. Cadrelor didactice da!

Gasind țapi ispășitori și păcătuind înaintea lui Dumnezeu, nu veți acoperi rușinea din sistemul de învățământ pe care, așa cum am spus, îl știu! Personal mi-am obținut notele de drept (la titularizare) doar în urma contestațiilor.

Vreți să dați profesorii afară? Începeți cu inspectorii! Două salarii cheltuie un amărât de profesor pentru primirea, hrănirea și cadorisirea inspectorilor veniți pentru gradele didactice.

Vreți să dați afară profesorii de la Făget? Dați-i pe toți! Sau începeți de la cap, că știți bine proverbul cu peștele.

Vreți să dați un exemplu mazilind Făgetul? Luați la verificat toate înregistrările video din județ/țară! Și după ce veți scoate din Bacalaureat 90% din absolvenții țării, desfaceți contractele de muncă la toate cadrele didactice și puneți lacăte pe școli!

E mai mare rușinea să vă bateți cu niște învățătoare de la sat ca să puteți acoperi frauda la nivel înalt, ca să salvați profesorii cu vechime. Aș vrea să văd inspectorul care a predat la trei clase simultan într-o școală de sat. Ce rușinos! Îmi dau lacrimile de jenă! Voi cum dormiți noaptea?

Vă rog din suflet, când vor veni contestațiile, căci vor veni!, îndreptați rușinea asta! Dacă vreți să îndreptați lucrurile, faceți-o corect și transparent, nu așa! Lăsați-i pe învățători în pace și uitați-vă sub preș!

PS. Ăsta e doar începutul! Nu mă voi lăsa până nu voi ajunge la toate deciziile și la toate poveștile. Sunt din zonă, e simplu!

UPDATE
În urma publicării acestui text am fost contactată de noi surse. Am aflat între timp că e 100% informația conform căreia s-a intervenit cu pile în timpul cercetărilor.


Schimb de pase între minge şi carte

iunie 3, 2015

Când am fost copilă mi-au atras atenţia următoarele versuri ale lui Lucian Blaga: „Ce ne va ţine totdeauna tineri? / Adu o jertfă zi cu zi / zeiţei mari, păgânei Vineri! / Hrăneşte cald, oricare-ar fi, / un vis ce nu se va-mplini!” (Întrebare şi răspuns). Am încercat atunci să îmi imaginez că într-o zi voi deveni un muşchetar celebru ca d’Artagnan.

Apoi, cu trecerea anilor, m-am prins că nu e obligatoriu să visezi la ceva imposibil, ci e mult mai simplu: ajunge să ai pasiuni, să ştii să naşti pasiuni, să le stârneşti şi să te bucuri de ele. După ce în primăvara asta am fugit rupându-mi picioarele să fac poze la toate zburătoarele întâlnite, uitând de vârstă, bani, serviciu, dureri de oase, m-am prins că nu e greu să îţi inventezi noi pasiuni. De la ornitologie, imediat ce căldura a devenit insuportabilă, deci tocmai la începutul verii, am căutat să trec la o nouă pasiune care să nu mă scoată din casă şi care să mă ajute să uit de vârstă, bani, serviciu, dureri de oase. Momentul a coincis şi s-a identificat cu începutul Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia. Implicarea mea emoţională a fost atât de totală, încât am ajuns la concluzia că dacă îmi va da Dumnezeu 80 de ani, voi găsi la orice vârstă întrebarea şi răspunsul (blagian) care să ascundă sub o mască de riduri veşnica tinereţe.

Însă ca bucuriile să fie desăvârşite e o mare nevoie de o învăţătură. Ca să te implici, ai nevoie de un câştig. Şi nu mă refer la cele materiale. Fiindcă să nu îşi imagineze cineva că am fugit după pariuri. Nuuuu! Speranţa unui câştig bănesc îţi face praf orice pasiune. Aşa că după ce am aflat unde, când şi cum trăiesc codobatura, muscarul gulerat, codroşul, scorţarul, inăriţa, presura şi alte câteva zeci de păsări, m-a prins pofta să vă spun ce am învăţat din acest camionat; punctual.

Minge 1. Intuiţia primeşte coloratura clarviziunii când nu te înşală. Am spus de la primul meci că naţionala Germaniei va lua cupa. Aşa a fost! Iar după o lună de atenţie am fost răsplătită cu un ghem de ace în stomac, în cele 113 minute ale finalei, de la fluierul de start până la golul lui Mario Gotze.
Carte 1. Bucuria mea a echivalat cu succesul pe care l-a avut poetul Ion Buzu după debut. Pe când avea 18 ani, am spus clar că sunt convinsă ca va reuşi. Tot aşa cum nu m-am îndoit de şansa Germaniei.
.

IMG_3078.JPG

Minge 2. Bătaia istorică de care a avut parte Brazilia în meciul cu Germaniei (7-1) a fost – fără îndoială – din pricina celor care i-au împins pe nedrept până în semifinală. Dacă arbitrii nu ţineau cu orice preţ să câştige Brazilia, încă din primul meci contra Croaţiei, luau şi ei o bătaie cu un gol-două diferenţă şi nu mai intrau în istorie ca cea mai bătută echipă într-o semifinală.
Carte 2. Când criticii şi membrii juriilor la concursuri literare şi artistice înaintează candidaţi pe alte principii decât cele valorice, îi „ajută” pe premianţi să devină într-o zi naţionala Braziliei şi să îşi frângă gâtul în faţa concurenţilor mult mai valoroşi. Aşa că nu sunt ajutaţi, ci sunt împinşi într-o impostură care îi va face de ruşine la un moment dat. Iar cel cu fluierul la piept (fie el critic sau un coleg cu influenţă) devine din cumătru un călău fără voie. S-au văzut destule de acest fel.
.

IMG_3083.JPG

Minge 3. Chiar dacă cei slabi îşi frâng gâtul şi fac dovada că au fost împinşi de la spate, întotdeauna va exista o diferenţă între clasa „aristocraţilor” şi cea a „cenuşăreselor”. Dacă revolta tuturor (a celor de la FIFA inclusiv) împotriva lui Zuniga a fost una uriaşă, după ce acesta l-a faultat pe starul brazilian Neymar, nu s-a auzit nici pâs la intrarea nu doar dură, ci şi foarte urâtă comisă de francezul Blaise Matuidi asupra nigerianului Ogenyi Onazi. Neymar a avut o problemă, e adevărat că gravă, la coloană, necesitând o lună de recuperare, iar sărmanul Onazi dublă fractură de tibie şi peroneu şi minimum două luni de stat pe bară.
Carte 3. Aici nu voi ţine mult mingea în joc, ci voi degaja rapid (cu menţiunea că Neymar merita atenţie, nu spun nu, dar şi Onazi la fel!) după o simplă întrebare: pe când la noi şi un Festival Internaţional de Poezie Eugen Cioclea (nu doar Vieru)?
.

IMG_3093.JPG

Minge 3 secund. În aceeaşi linie de discuţie se situează şi muşcătura lui Luis Suarez. Sărmanul (cenuşăreasă!) uruguaian care a primit nişte suspendări colosale fiindcă l-a muşcat pe italianul Chiellini. Toată lumea a explodat: Hannibal Lecter! Primitivul şi sălbaticul Suarez! Da, nu spunem nu, urât gest. Dar care credeţi că a fost decizia FIFA? Amendă mare, interdicţia de a mai juca şi – aici e marea nebunie: – interdicţia de a se antrena cu actualul club. Eu spun în felul următor 1: dă-i amendă şi trimite-l la psiholog. Adică îi dai o sancţiune, dar încerci şi să îl ajuţi, nu îl sancţionezi, apoi îi tai capul; şi 2: Matuidi şi Zuniga, poate nu cu intenţie, şi-au rănit adversarii, care nu mai pot juca o vreme, afectându-le cariera, pe când Suarez a făcut un gest prostesc care a stârnit doar râs şi revoltă. Totuşi sancţiunile date lui au fost mult mai aspre. Gest nesportiv? Poate. Şi măcelărirea adversarului e gest sportiv?
Carte 3 secund. Nu putem da la o parte un scriitor extraordinar de talentat doar pentru că bea din când în când, iar alteori mai şi înjură. Dar în acelaşi timp să iertăm faulturile incorecte dintre scriitorii aceleiaşi generaţii. Întreb din nou: unde se situează Cioclea, unul dintre cei mai importanţi poeţi născuţi la noi?
.
Minge 4. Nu poţi fi suporterul unui singur fotbalist. Toţi erau înnebuniţi: Messi, Neymar, Ronaldo! Mai puţin s-a vorbit de Muller care a avut mai multe reuşite decât colegii amintiţi. O echipă de fotbal intră pe teren cu 11 oameni, dacă echipa, antrenorul şi suporterii nu înţeleg asta e trist. Şi nici vedetele nu prea înţeleg, din cauza asta aşteaptă elogii, dar încearcă mereu să pară mai buni decât colegii lor. Poate excepţie face Arijen Robben, olandezul căruia i-aş fi dat cu încredere balonul de aur de la Adidas. Dar ce să faci, cine e de vină că Olanda a fost sponsorizată de Nike?
Germania a avut o echipă, nu un star. Orice jucător putea oricând să fie înlocuit. Ei nu puteau pierde trofeul fiindcă Sami Khedira nu a putut juca finala. Şi nu au avut emoţiile Braziliei fără Neymar, Uruguayului fără Suarez, nici speranţele Argentinei în Messi şi ale Portugaliei în Ronaldo. Germania a avut o echipă. În concluzie au luat trofeul. Pe merit.
Carte 4. Nu poţi fi cititorul unei singure cărţi sau al unui singur autor. Istoria literară ne arată că marile revoluţii culturale (să ne uităm în cultura română, perioada interbelică) e făcută de o echipă, nu de un singur om. Şi chiar dacă avem un Urmuz, avem o întreagă avangardă pe lângă el. Avem un Cărtărescu extraordinar de bun, dar nu e singurul extraordinar de bun. Aşa că cei care oferă burse şi premii, cei care plătesc traduceri sau trimit un scriitor peste hotare, trebuie să înţeleagă că nu poate fi mereu acelaşi şi nici nu poate fi selectat după dorinţa exclusivă a sponsorului (vezi Adidas). Nu poţi face asta dacă vrei să joci finala mare.
PS. Se apropie preliminariile pentru Euro 2016: hai Moldova, hai România! Ole!

IMG_3101.JPG

Text publicat în august, anul trecut, în revista Moldova


Colonia fabricii

mai 28, 2015

Timpul se scurtează şi nu mai reuşesc să intru pe acest blog.

M-am gândit totuşi să trec aici şi ultima mea carte.

 

Despre care Bogdan Suceavă nota pe facebook:

„E un ‘Război și pace’ cu bănățeni, peste ei trece tăvălugul istoriei, un veac nenorocit, pe lângă tragediile personale, care nu lipsesc. Se ia timpul unui veac întreg și se topește într-o singură poveste abordată din trei unghiuri narative (în poem!), cu adânci rădăcini în realitate, cam așa cum a făcut Truman Capote cu ‘In Cold Blood’, apoi se imprimă textului o atingere elegiacă de la altitudinea căreia se vede ce s-a petrecut în satul zis Baloșești (unde o bună parte dintre locuitori se numeau Stănilă, cam așa cum în Ibănești, în Mureș, o bună parte se numeau Suceavă). De fapt, asta e o oglindă mult mai generală, sau cum altfel să citim că „nimănui nu-i vine să moară fără o pușcă la cap” (p.48). Dar ce sunt aceștia, născuți războinici? Nu, ci ei sunt de meserie supraviețuitori. Iată și aici: „Dacă nu plângi, n-ai cum să vezi” (p.70). E plin de diamante ascunse-n text, și n-am să explic aici de ce Burcoș e un „câine planetă”. Am citit dintr-un foc ‘Colonia fabricii’, de Moni Stănilă; ca să fie o carte perfectă lipsește doar o căciulă pe ă la rândul 1, p.48, în rest se leagă tot, un poem scris ca un thriller, cu materie de cronică de familie, prea adevărat pentru multe istorii de familie din partea asta de lume.

colonia-fabricii_1_fullsize