RAS / Putin

Povestea tristă din Ucraina, mă face să mă gândesc la al treilea ciclu de poezii din volumul postoi parovoz. confesiunile dogmatistei. Îl redau mai jos (aproape întreg):

III. RAS

putin

„Am simţit şi eu de multe ori prisosul ăsta de iubire. Există în cantităţi uriaşe. Nu poţi să negi. Atât doar că e mai mare jalea ca oamenii să fie atât de răi când au atâta prisos de iubire. Nu iese din ei, asta-i tot. E pe dinăuntru şi acolo rămâne, nu le slujeşte la nimic. Şi aşa şi crapă, cu ea cu tot pe dinăuntru.”

Călătorie la capătul nopţii, Louis Ferdinand Celine

de două ori mai în spate

viaţa mea e un tren în viteză

care îţi traversează cu ură antebraţul

mă aduni în căuşul palmei şi-mi spui gândăcel

dar

soarele casei mele e cu dinţi

te prinde de palmă înainte să moară

înainte să-ţi intre în piele cu secera în mână

tot ce mai poţi spune mi se lipeşte de gură

îndepărtează cuţitul culorile astea prinse de sânge

îmi despică buza

îndepărtează pleoapa de gips de pe puls

……………………..

un soare cu dinţi mi-am construit lângă casă

pe uşă cum făceau strămoşii

mi-am construit un soare în areolă

siamezii

suntem siamezii fricoşi

ochii noştri te găsesc oriunde

picioarele noastre tropăie

pe acoperişul casei tale

în toate duminicile

când ne întoarcem de la biserică

suntem siamezii trimişi să adune

disperările voastre

când toţi dorm

încleştarea asta nu e îmbrăţişare

ne atingem palmele prin sticlă

o spargem

ne urcăm pe case

şi de acolo sărutul se transformă

în altă fereastră

niciodată atâta furie

niciodată unghile noastre n-au fost

atât de înfipte în haine

e atâta dragoste în mişcarea circulară

pe care ne-o etalăm ca la coride

noaptea când ceilalţi s-au scurs beţi pe lângă ziduri

suntem străini şi purtăm în noi

scârba pentru orice sistem

fără bani în centrul europei

încleştarea asta nu e îmbrăţişare

e un gest sinucigaş calm calculat

de parcă

ne-ar toarce cu nepăsare

o mâţă neagră şi oarbă în poală

 

 

şi nu o să îţi vină să crezi că

astăzi am să dansez cu tine în piaţa unirii

o să strivim terasele

şi o să umplem lumea de copii

într-o singură noapte

o să nasc prin fiecare por al pielii

copiii care mâine vor refuza intrarea în europa

şi vor fraterniza cu ruşii

o să fiu o femeie împlinită

când fiii mei îmi vor rosti numele în limba

lui Stavroghin

când tu vlăguit nu vei mai fi decât imaginea

mamei lor străină şi moartă

la noi acasă

în casă ne ascundem de soare

şi oameni

copiii caută ieşirea pe lângă ţevile cu apă

eu sunt emigranta

acoperită cu pânze negre

peste gleznele tatuate cu şerpi albaştri

nu privesc niciodată vecinii în faţă

doar pe la spate

îmi strâng copiii de mână

să nu salute

în casa asta ne adunăm seara şi

povestim întîmplări japoneze

despre sinucidere

singura onoare posibilă

RAS / putin

 

 

mă trezesc dimineaţa

îmi aşez palmele pe fereastră

ca într-un raid din războiul civil

 

mă întreb pe cine am supărat

cine plânge acum doar pentru că

ieri m-am urcat pe mese şi am instigat

mulţimile:

să intre în tribunal

să deschidă uşile arestaţilor

să lege judecătorii

 

acum eu

guvernez din umbră

 

fiindcă sunt floarea din colţ

care sperie mulţimile

când bea cu Dumnezeu la masă

 

am să-ţi trec prin pereţi

încet cum trece igrasia

 

sunt ras putin şi-am venit să vă judec

 

 

 

pentru că sunt eroul local

într-o zi am să mă urc pe lupoaica din centru

ca să vorbesc cât mai aproape

de urechile desperecheate

voi sta călare pe lupoaica mamă

săptămâni întregi vom colinda împreună

oraşul pe străzile voastre

şi n-am să vă vorbesc decât despre puşcării

despre fiii voştri infractori

şi despre ură

eu şi lupoaica vom călări oraşul ăsta

până va învăţa drumurile noastre şi

obiceiurile

într-o noapte am să mă opresc sub ferestrele lui

plină de tălpi şi copite şi am să îi strig

eşti un măgar eşti cel mai mare măgar

ceva ce îmi creşte în cap

e atâta lume în încăperea asta

ochii mei caută un spaţiu gol

un punct de sprijin

inspir adînc

e ceva ce îmi creşte în cap ca o cobră

sunt cuvinte de pe holul spitalului

limba lui Lenin nu e limba rusă

o mie de colţuri colorate

care se lipesc de trupul bolnavului

şi îi caută sufletul

autoportret

luni

trei ani la rând am trecut

pe la toate femeile din oraşul ăsta

am iubit toate femeile de aici

de la cele tinere până la cele bătrâne

mă furişam prin crăpăturile uşilor

cu cravata mea din orient

şi le iubeam până mi se făcea milă

de ochiul lor crud

şi mărit

până când

într-o noapte

am ajuns la mama

aproape să n-o recunosc

ghemuită lângă pat

ca un om care a ucis din greşeală

marţi

 

vinul e singura revelaţie

toate femeile sunt una şi aceeaşi

nu contează care

trântite în fotolii uzate

cu un parfum puternic în piele

vinul e revelaţia supremă

am să mă smulg de aici

am să caut

între staţiile de tramvai femeia

cu părul tăiat

care umblă desculţă în parcuri

femeia fără sâni

care traversează strada cu un baston alb

femeia cu haine

făcute din pături

am s-o îmbăt cu sânge de ţapi

şi am s-o aduc aici

în patul mamei

miercuri

o privesc de departe cum îşi leagănă fustele

incomodând trecătorii

frumuseţea mişcării

la prima vedere

anulează surplusul de carne

îşi ţine buzele depărtate

zâmbeşte larg

în stânga şi în dreapta

genele ei leneşe coboară din istorie

din evantaiele spaniolilor

gura şi şoldurile îmi încălzesc sîngele

vine

cu o lipsă totală de frumuseţe

şi cu pretenţia că îţi dă tot

portret

 

                         port o cruce lungă la gât

                        după care mă veţi recunoaşte

 

 

în parc

 

rasputin coboară din tramvai

înfăşurat în pelerină

 

mănâncă o îngheţată la vafă

şi nu scoate o vorbă

e supărat că nu mai aude voci

se aşează pe bancă şi stă cu ochii

pironiţi în asfalt

 

 

rasputin se joacă

 

îşi apasă urechile şi

aude cum o pasăre

se loveşte de geam

ziua asta nu aduce cu ea decât ploaia

care îi cade pe umeri şi îl îmbracă

până când zâmbeşte sub apă

mişcându-se lent

 

 

duminica după liturghie

se opreşte un pic pe podul Michelangelo

şi-şi încearcă faţa în apă

dar nu o vede

tot mai aproape tot mai aproape

priveşte întins peste balustradă

trecătorii nu spun nimic

bună ziua domnule Rasputin

vă invităm la o cafea domnule RAS

putin

trecătorii se uită pe furiş

la pelerina atîrnată peste balustradă

dar nu au curajul s-o atingă

accident medical

trezvia nu mai e o treabă ascetică

devine un accident medical

care aduce din nou

simţul în degete durerea sub coaste

şi dezhidratarea totală lângă toaleta transformată

în unicul spaţiu accesibil

dimineaţa la 5 când

uşa se deschide

scara blocului răsună a tuse

şoseaua – toate arsurile din corp

vorbesc între ele

cântă

mai întâi despre întîmplări banale

apoi trece din lento în allegro

până macină totul

spionez

 

 

am o lupă la geam şi măresc cu ea

chipurile care ies din cantina de vizavi

 

mie nu mi-e foame iar vizuina asta

ţine loc pentru toate

 

ochii înregistrează numără aşează în pagini

oamenii coloraţi/

îmi umezesc buzele cu limba

 

mirosul din apropiere anunţă

ciorba mulţimilor înghesuite-n cantină

 

rezumat

lumina e neclară

oamenii se înghesuie din toate părţile să apuce

să vîre în plase să înfulece

inimile noastre sunt

pompe biologice care lucrează sau nu

iar sentimntele pot fi aşa cum spun astăzi

doctorii

simple reacţii chimice la miros

trec iar pe lângă bătrâna de 20 de kile

de lângă banca transilvania

la tv

palma are o pată vişinie ca o gură

o trec peste frunte

agăţ anunţuri publicitare scaune pentru invalizi

şi supe instant aduc tot ce contează

pentru ştirile de mâine

 

pentru că nu a meritat

mallul e lângă groapa comună iar

uneori de la subsol liturghia se aude în ritm

de Jean Paul

stau pe gardul înalt şi fumez o ţigară

cântecul puşcăriaşilor

se întinde peste baltă

roşu

undeva în moscova nişte fetiţe cu cordeluţă

pe scenă

entuziasmul lor mă zdruncină

în memorie

îmi sună un cântec vechi din copilărie

mă ridic agitîndu-mi braţele  ’n aer

ies

îmi strâng tâmplele cu genunchii

simt  în strânsoarea lor

un obiect străin

acum mi se pare că sunt în unirii

lângă ecranul uriaş

instalat pentru spectacol

alteori RAS putin

RAS

putin scurmă prin bucătărie

după cafea şi ţigări

– alteori se loveşte cu fruntea de ziduri şi râde –

se admiră în oglindă şi se felicită

negreşit*

*( mai are şi prostul obicei de a intra pe furiş în viaţa altcuiva  şi după ce împart o pâine, ies pe uşă cu capetele pansate şi o apucă aiurea, cu câte un organ intern de-al celuilalt, pitit bine în cerul gurii)

apoi rasputin

iese din bloc cu mai multe sticle

de plastic sub braţ

şi se îndreaptă spre autobuz

– alteori se loveşte cu fruntea de maşini şi râde –

ia autobusul

oamenii se dau la o parte

– alteori

rasputinul

ieşit din dulapul meu

îmbrăcat cu hainele mele

aranjat cu ochii mei

se loveşte cu fruntea de inima lor şi plânge –

 

Anunțuri

3 Responses to RAS / Putin

  1. iubire spune:

    Mulţumesc. Eram foarte curioasă şi sigură că poezia pe care o svrieţi este pe gustul meu. Este aşa cum aş vrea şi eu să scriu, dar dacă nu se poate, nu se poate. Felicitări!

    Apreciază

  2. moni stanila spune:

    Multumesc!

    Apreciază

  3. […] la capătul nopţii, Louis Ferdinand Celine (via Dogmatista și cartea ei de poezie, aici fragmente…) Emma Powell: The end is a bonus: & Guy […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s