la vot!

Septembrie 26, 2011

a început votarea la concurs.

articolele cu cele mai multe voturi merg la juriu.

dacă v-au plăcut articolele noastre, ne puteţi vota.

adica se pot vota 2 articole.

pe mine ma gasiti aici

pe sandu aici

dacă ne-aţi votat: mulţam.


Limba în Republica Moldova

Septembrie 23, 2011

Înţeleg ce se aşteaptă de la un articol despre limba română în Basarabia. Voi începe cu altceva. Ştiu că, în general, basarabenii sunt criticaţi pentru modul în care vorbesc româna. Sunt puşi la punct pentru calchieri şi rusisme. Fiind stabilită de un an la Chişinău am avut ocazia să observ particularităţile limbajului dintre Nistru şi Prut. Ca absolventă de litere mă zgîrie în urechi o întrebare de genul “cum la tine?”, însă ca absolventă de teologie nu a putut să nu mă încînte savoarea unor expresii arhaice, uneori mai autentice decât omoloagele lor de peste Prut.
Chiar dacă mi s-a părut neobişnuită, nu pot să spun că m-a iritat chemarea unui chelner prin expresia: “Vă apropiaţi, vă rog?”. Deşi, în acelaşi timp, m-am speriat când – învăţată să dau mită – mi s-a spus: “Te apropii de un medic!”.
Pe de altă parte limbajul e distorsionat şi de aspectele politice. Noi spunem la Albiţa – limba română în Basarabia, iar la Leuşeni – limba de stat în R. Moldova. E o nuanţă, nu credeţi? Spunem la Timişoara – ei, basarabenii, iar la Chişinău – noi, moldovenii.
Impedimentul de bază, când te uiţi în Moldova la emisiuni gen “să vorbim corect”, îl constituie rusismele. Stabilim dacă un basarabean vorbeşte sau nu româna după nivelul de rusisme din vocabularul său. Apreciem literatura basarabeană ca fiind română, deşi – dacă e să ne raportăm la romanele tinerilor scriitori basarabeni, ele abundă în rusisme. Uneori chiar din titlu. Dacă i-am chestiona, probabil că şi-ar justifica opţiunea prin dorinţa de a reda cât mai obiectiv realitatea “basa”.
Şi din experienţa mea aici, vă spun că nici un basarabean, oricât ar sta în România şi oricât de corect ar vorbi româneşte, nu renunţă la unele cuvinte. Măcar înjurăturile, dar tot păstrează câte ceva.
E interesant că toţi considerăm autentic şi real, recunoscut de gramatică, mijlocul de îmbogăţire al vocabularului prin împrumuturi, că am umplut limba română de englezisme, că în DEX există nu doar cuvântul ştrimf – moştenit de la saşii noştri, dar şi cuvântul niznai, folosit frecvent în textele literare. (Citez din DEX: NIZNÁI adv. (Pop. și fam.) (…) a face pe niznaiul = a se preface că nu știe nimic. – Din rus. ne znaju „nu știu”.) Ca să nu mai vorbesc de faptul că în Banat auzi des despre oameni huieni la cap. Şi cred că doar la Chişinău putem descifra misterul acestei expresii, expresie pe care, de altfel, basarabenii nu o cunosc.
Deci, dacă e să mă exprim subiectiv, trăiesc la Chişinău, am învăţat ce înseamnă paţan şi nu mă deranjează. Am învăţat şi eu, ca mulţi români, să folosesc corect cuvântul ăla (cum se cheamă primul roman al lui Vakulovski). Ştiu şi eu să le spun ceva celor de pe stradă sau de la ghişee care îmi repetă “ia ni ponimaiu”, care refuză să îmi vorbească în română, dar refuză şi limba de stat, deci tot româna. Şi mai ştiu, ca toţi basarabenii, că pot spune şi băiat în loc de paţan, fără să îmi fie teamă că nu voi fi înţeleasă.
Problema e alta. Nu limba română în Basarabia, ci limba în Basarabia. Şi aici există două aspecte. Graduale. Să o luăm în ordine:
Mai întîi, aberanta impresie a unei limbi de stat, care se cheamă simplu limbă de stat. Problema e că limba (nerostită) română e explicată în dicţionarul lui Stati. Că paţan nu rămâne un simplu cuvânt pentru nuanţarea textelor literare sau a conversaţilor, ci caută să devină cuvânt moldovenesc.
Iar mai apoi, în vârful piramidei – şi când spun vârful piramidei mă gândesc la un vârf ascuţit care ne intră sub piele – e limba funcţionarilor publici, limba în care ni se vând ţigări, ni se livrează taxi-uri, ni se răspunde la Poşta Moldovei, ni se dau formulare la MAI (sau la bancă), ni se scoate sufletul. Nu limba română în Basarabia, ci limba rusă în toate instituţiile din Republica Moldova. Şi subliniez: nu rusa din cartierul Râşcani, dar rusa din instituţii, asta da, asta ne omoară, sau cum ar spune Dumitru Crudu “ne arde la ficaţi”.

PS. Acest articol este pentru concursul de care vă vorbeam. Limba română în Basarabia. Dacă vreţi să vă înscrieţi mai e timp. regulamentul pe www.blog-pentru-basarabia.ro. Şi de luni puteţi vota. Articolul care vi s-a părut mai reuşit. Aştept susţineri 😛


oameni din chişinău

Septembrie 23, 2011

Ultima carte a lui Dumitru Crudu, Oameni din Chişinău, este o carte care – deşi pe alocuri pare că ocoleşte – dezvăluie foarte bine tensiunile născute între oamenii din Chişinău în aprilie 2009.

Accentul real e pus pe tensiunile interioare. Oamenii care pînă acum s-au iubit, au trăit în aceeaşi casă, încep să se dispreţuiască şi să nu mai creadă în sentimentele celuilalt.

Prin substanţa de fond comună ne dăm seama că nu avem în faţă o carte de povestiri, ci un roman. Cu atît mai mult cu cît personajele se conturează de-a lungul povestirilor. Nu putem vorbi de un singur personaj principal. De la un capitol la altul personajul narator e altul, dar oamenii din Chişinău rămîn aceiaşi: Mariana, Nataşa, vînzătoarea de bilete. Pe lîngă aceste personaje, care sunt cînd naratoare, cînd în vizorul naratorului, apar şi personaje aparent episodice, însă cu o funcţie clară de simbol pentru momentul istoric în jurul căruia se învîrt povestirile: Valentina Pavlovna – comunista înflăcărată, de vîrsta a treia; Vlăduţ – tînărul revoluţionar care umblă cu steagul după el şi care e urmărit de poliţie.

Cartea, construită pe opoziţii, dezvăluie la nivel ideologic antipatiile moldo-ruse, aşa cum sunt ele simţite de omul de rînd.  În acelaşi timp este afişată convieţuirea paşnică dintre ruşi şi moldoveni.  Vova este comunist şi nu îi iubeşte pe moldoveni, Mariana este democrată şi nu îi înghite pe ruşi; cu toate astea ei sunt soţ şi soţie. Se iubesc înainte de evenimentele din aprilie şi – trăim cu impresia că – şi după. Însă atunci, în acel început de aprilie, identitatea naţională creşte în inima fiecăruia stîrnind în tot blocul duşmănii atroce.

Pe lîngă Piaţa Marii Adunări Naţionale, un loc aparte îl constituie restaurantul moldovenesc de pe Puşkin. Un local ales ca o arenă pentru conflictul latent dintre Mariana şi Nataşa.

 

Mai multe nu vă povestesc. Citiţi cartea!


Şi Timpul are o vîrstă!

Septembrie 17, 2011

spot Timpul

emisiune Timpul cu Terinte. Scenariu de Alexandru Vakulovski

Şi articolele mele din numărul de 10 ani al Timpului

editorial

şi

religios


concurs

Septembrie 15, 2011

m-am înscris într-un concurs mişto.

ar fi tare să cîştig, dar scopul primar e altul.

să se scrie cît mai mult despre lb.română în basarabia.

dacă vreţi să vă înscrieţi, citiţi aici


capra vecinului

Septembrie 9, 2011

la orhei a fost foarte fain. aşa că am tras concluziile

aici

treaba cu mireasa atîrnată cu fundul pe cruce mi-a provocat (aproape) un şoc anafilactic. poţi să fii ateu, poţi să fii budist, dar respectul pentru ceilalţi rămîne (asta dacă nu eşti cretin).

pentru detalii despre deşănţarea mireselor

aici

iar capra de la Orheiul Vechi, aia drăguţă care nu sărea cu sînii pe cruce, o puteţi vedea mai jos (mîndră şi frumoasă; în cîmp, cum îi stă bine unei capre de invidiat)


poză de la orhei – veste de la chişinău

Septembrie 5, 2011

am luat un premiu 🙂

vezi aici