Nu am mai postat de mult pe blog, dar acum vreau să vă împărtășesc câteva poeme din ceea ce va fi cartea de debut în poezie a lui Nick Făgădar, una care m-a copleșit prin prospețime, imagini, emoție. Una din acele zile în care te bucuri să citești poezie!
Am avut ocazia să întâlnesc
câțiva câini
Ultimul
nu s-a împrietenit
nu a mâncat saleuri cu rom și cola
nu a dat din coadă
decât rar
Ce să fac eu
lângă un câine fără coadă
pretențios la mâncare
și băutură
Am stat o vreme
i-am facut poze
până când bateria a cedat
și am auzit vântul
Mulțumesc că îmi aduci aminte
din când în când
că eram mai tânăr
că eram mai slab
că eram mai fericit
că aveam mai mulți prieteni
că eram interesant
că eram în altă parte
că mă credeam important
că nu fumam
că plecam des
că rămâneam puțin
în poze
Sarcasm
Când nu ai chef să pui mâna
scuipi arici din vârful limbii
Ceva în capul tău știe
că ești singur oricum
Decât să îți zdrelești pumnii
alegi să vorbești căcaturi deștepte
tu nu ești prea inteligent
nici umil
De multele ori în care ai vrut
să te omori
gândul că cineva mult mai rău
decât tine
va supraviețui
te-a oprit
Somn
Nu am niciun chef să mă culc
am băut singur
și aș mai bea
La început
ai impresia că aștepți
să mai apară vreunul ca tine
asculți MP3-uri
tare
să știe vecinii că te simți bine
Ți-e frig la picioare
nu mai ai vodcă
oamenii dorm cu mâine
într-un plic pe noptieră
Cred că au o hartă
sau o pungă cu droguri
poate doar timbre.
Decese. Comemorări
Întârziat ca un nemuritor
a venit să își îngroape tatăl
pe care îl purta sub pardesiu
ca pe o vestă antiglonț
ca pe o biblie bună la toate
ca pe un antrenor
ca pe o pereche de plămâni
ca pe o mănușă din fontă
ca pe o mâncare simplă
ca pe un calorifer
o coadă de măturoi
o zăpadă.
Pace bună lighioanelor
Bunica spăla rufe într-un lighean
din aluminiu
în curte
vara
Era ca o tipsie combinată cu o cască de neamț
lovită toată
zici că trăise prin două războaie
Săpunul de casă e untos și în loc de babălși
face un fel de jeg
gri
un fel de rană udă sub un pansament
un fel de nu meritați
nici măcar să lingeți
zerul nespălat
de pe buza îndoită a ligheanului
în care se spăla
bunicul meu
seara.
Siguri de incertitudine
de macazul
de arpegiul fals
care distribuie noi sensuri
Siguri că suntem singuri
că alegem asta pentru că nu știm altfel
că suntem mai puțin decât fântâna în care
nu ne-am înecat
dar din care am băut
laolaltă cu toți ceilalți
cu noi înșine
cu părinții noștri
cu vitele care ne aduc aminte
de simplitate
de un fel anume de a te prăbuși
în genunchi
în fiecare seară
să dormi.
dogMatista 