Lansări

noiembrie 27, 2012

Lansările au ieşit aşa cum trebuia.

Adică am fost lansaţi, lăudaţi şi trataţi bine. Mihail Vakulovski nu prea a avut încotro… neamuri fiind, iar Radu Vancu e blând cu oamenii. Aşa că la Braşov şi la Sibiu am lansat între prietenii noştri tineri şi foarte tineri şi am cunoscut multă lume nouă.

La Braşov au vorbit despre carte şi Andrei Dosa cu Sabina Comşa, cărora le mulţumim.

La Sibiu ne-am întâlnit cu Romeo, cu Iuli şi cu Viora, l-am cunoscut pe Sebastian – de-adevăratelea, nu în vis.

La Timişoara, oraşul meu de suflet şi de casă, s-a pornit cu precipitarea celor de la Librarium, care în loc să ne ceară hârtiile de care aveau nevoie, au sărit să ne ceară bani. Ceea ce m-a înfuriat cu atât mai mult cu cât credeam că sunt „acasă”. Dar au existat mai multe lucruri bune în această poveste urâtă. În primul rând mi-am reamintit cu mare drag de Cosmin Lungu, Dumnezeu să-l ţină în rai, care – fără discuţie a fost cel mai bun PR de librărie din lume. Deşi îmi amintesc de el gândindu-mă cu tristeţe la scurtul lui drum prin lumea asta, nu pot să uit bucuria de a-l fi cunoscut. Cu atât mai mult cu cât Cosmin ajuta foarte mult tinerii nedebutanţi, paria pe ei şi îi invita în calitate de protagonişti la Cărtureşti, nu vâna doar celebrităţile.

Pe lângă faptul că l-am pomenit pe Cosmin cu această ocazie (fiindcă de uitat nu poate fi vorba, cel puţin pentru timişoreni), am avut şi bucuria de a o avea alături la lansare pe Adriana Babeţi, care pe 20 nu ar fi putut ajunge.

Domnul Cornel Ungureanu şi Alina Radu au anunţat schimbarea datei şi a locaţiei, aşa că pe 21 la Uniune am avut parte de sală plină. I-am revăzut cu ocazia asta pe Gigi Homosdean, pe Vio şi Cosmin Dădulescu. Au fost, ca şi până acum, prezente Iaia, Ligia şi Anca.

Au vorbit de-a dreptul măgulitor Eugen Bunaru, Cornel Ungureanu, Adriana Babeţi, Ana Puşcaşu, Daniel Silvian Petre, Radu Pavel Gheo, Viorel Marineasa. Nu în ultimul rând Silviu Oravitzan, care ne-a lăsat cu gura căscată (pe toţi, cred) prin frumuseţea şi lejeritatea cu care a vorbit despre poezie.

Până să vorbim şi noi, ne-a pierit curajul. Nu voiam să stricăm buna impresie făcută de antevorbitorii noştri.

La Bucureşti – ca la târguri, multă lume, gălăgie şi înghesuială. Aşa că prietenul Cosmin Perţa s-a ales cu un apostrof nasol de la tabăra vecină. Mitoş Micleuşanu şi Răzvan Ţupa au vorbit fain. Răzvan mai mult de cartea lui Sandu, iar Mitoş de-a mea – pentru echilibrare.

Bogdan Lipcanu a fost o gazdă super, iar seara de sâmbătă, cu icre şi eugenii, a fost cea mai faină.

Urmează lansări la Chişinău.

PS: Până vor apărea cărţile pe siteul editurii, cei care nu le găsesc, dar le vor, le pot comanda de aici:

vanzari@edituratracusarte.ro sau office@edituratracusarte.ro


Schimbare de program la Timișoara

noiembrie 19, 2012

TIMISORENI:

Data si locul lansarii se schimba. Fiind constienti de faptul ca Editura TracusArte e extrem de ocupata cu Gaudeamusul, am avut naivitatea sa credem ca putem sa ne descurcam singuri cu lansarea de la Timisoara. Si cum doar astazi am aflat ca nu putem fara sa nu-i deranjam, am schimbat ziua, ora si locatia. La Uniune, ora 17.00, miercuri, 21 noiembrie. 
Intre timp editura rezolvase problema cu libraria, dar modul in care am aflat de problema existenta, ne-a determinat sa ramanem la varianta Uniune.
Asa am aflat, dar nu eu, desi libraria avea mailul meu, ci Ana Puscasu:
„Buna ziua,

Editura Tracus Arte nu stie nimic de lansarea de maine, in consecinta
nu ne-au trimis cartile.

Ca sa gazduim o lansare de carte trebuie neaparat sa avem contract cu
editura care sa ne trimita cartile insotite de un act.
Daca planuiti sa veniti cu cartile la lansare, nu putem face nimic cu
ele. De asemenea, nu acceptam sa dati gratuit cartile in incinta
librariei.

Daca v-ati gandit la una dintre variantele de mai sus, singurul lucru
pe care il putem face (ca sa nu anulam evenimentul) este sa va
inchiriem spatiul, la tariful de 100 lei/ora iar dvs. sa vindeti sau
sa faceti cadou cartile.

O zi buna,
– 
Victor Marian
––––-
PR Cartea de nisip”


Bv-Sb-Tm-B

noiembrie 2, 2012

Sagarmatha, poemul meu istoric, şi Daţi foc la cărţi de Alexandru Vakulovski la:

Braşov – CenaKLUbul TIUK – 15 noiembrie, ora 19.00, prezintă Mihail Vakulovski

Sibiu – Librăria Humanitas „Constantin Noica” – 16 noiembrie, ora 18.00, prezintă Radu Vancu

Timişoara – Cartea de nisip , 20 noiembrie, ora 18.00, prezintă Cornel Ungureanu, Eugen Bunaru şi Ana Puşcaşu

Bucureşti – Gaudeamus, 23 noiembrie, ora 16.00, prezintă Cosmin Perţa, Răzvan Ţupa şi Mitoş Micleuşanu

foto: punkt


lansare postoi, 2009

noiembrie 5, 2011

un filmulet haios, ca sa nu uit cum am oprit trenul 🙂


de mărţişor ne întîlnim la….

februarie 25, 2011


lansare: Alexandru Vakulovski

august 18, 2010

vineri, 27 august, ora 18, Papillon (TIMIŞOARA):

lansarea romanului 157 de trepte spre iad sau salvaţi-mă la Roşia Montană

de Alexandru Vakulovski



ANUNŢ IMPORTANT (de Şerban Foarţă)

mai 25, 2010

Joi (la 5 PM) o zi e

numai bună pentru un

op de doctă poezie

al Galaicului-Păun, –

Emilianul care îi

gata,-n zisa zi, să-mparţă

rolul de vioară-ntâi

cu subscrisul,

Şerban Foarţă

.

P.-S. (I)

Arme vorbitoare-i cartea

primului (în sens herald,

chit că n-àduce-a hrisov);

cât despre a celuilalt,

nu-i a celuilalt, ~ fiind Cartea

(pusă-n stihuri) a lui Iov.

.

P.-S. (II)

Cititor, dacă doreşti,

vino joi la Cărtureşti,

librăria de pe Mercy, –

demi-rimă cu merci!


de la lansare

ianuarie 23, 2010

cornel ungureanu, eu, eugen bunaru, adrian bodnaru, viorel marineasa

.


lansare

ianuarie 20, 2010


vă aştept!


bucureştiul în cîteva zile.

decembrie 1, 2009

La tîrg am avut mai multe evenimente. Cel mai important moment pentru mine a fost DESIGUR lansarea volumului postoi parovoz. confesiunile dogmatistei.


Prima lansare am avut-o sîmbătă la standul Radio România.

A doua, care trebuia să se întâmple la standul Brumar, s-a petrecut în parcare. Vizavi de cei de la Brumar era un concert… aşa că am luat oamenii şi am fugit afară. Acolo, luminaţi de (maşina lui) Mihail Vakulovski, am lansat parovozul. Au vorbit: Crstina Ispas şi Octavian Soviany.

.

.

.

.

.

,

.

Octavian Soviany a vorbit cu o zi înainte şi la lansarea antologiei MINIMAL, a treia antologie de la Săvîrşin.

.

.

.

Duminică, am citi împreună cu „fantasticul” (autocaracterizare) Cosmin Perţa la Institutul Blecher, club de lectură iniţiat şi condus de Claudiu Komartin.

.

.

.

,.

.

.

.

 

(credit foto: ana-maria puşcaşu şi mihail vakulovski)