excurs la timpul mănîncă din noi

azi am găsit pe compul surorii mele niste fotografii cu mănăstirea de la româneşti în 2009, imediat după plecarea vechii obşti. dacă vă uitaţi mai jos, la postarea anterioară, o să constataţi, ca mine, că în ţara toate merg din rău în mai rău.

în mare

.

încă se mai observă pictura din altar.

cam atît.

Timpul mănîncă din noi

Ieri am fost cu Sandu la Româneşti. Am mers şi la mănăstire. Tot mai dificil de recunoscut locul ăsta în care mi-am petrecut o parte din viaţă. Brazii au crescut suficient cît să nu se mai distingă bine corpul de chilii. Cimitirul e reamenajat frumos cu cruci ruseşti. Stîlpii mici de iluminat, din gardul de piatră, cu becuri în forme de nuferi, au fost scoşi şi înlocuiţi cu plante, unele vii, altele moarte. În paraclisul de iarnă e foarte diferit. Pe fiecare lemn, uşă sau fereastră, sunt atîrnate icoane cu printuri digitale sau fotografii ale sfinţilor contemporani. Icoanele din iconostas au fost înlocuite. Sfîntul Nicolae a fost nevoit să îi cedeze locul Sfîntului Ioan Maximovici. Icoana cu Mîntuitorul a fost înlocuit cu altă icoană cu Mîntuitorul. Cea pictată manual cu un print digital. Cina cea de Taină e şi ea înlocuită.
Însă locul din care timpul a muşcat cel mai tare e biserica mănăstirii. După scandalul din presă în care fostul stareţ, părintele Paisie, a fost ponegrit pentru încercarea de a mări pronaosul profitînd de lucrările de restaurare ce le începuse, fosta obşte a fost îndepărtată – spre amuzamentul ateilor – cu mascaţii de la trupele speciale. S-a discutat apoi intens despre dorinţa de a aduce biserica la vechea ei arhitectură, adică de a remicşora pronaosul, timp scurt în care s-au perindat mai mulţi stareţi la conducerea mănăstirii.
După ce în ultimii doi ani am privit trupul ciuntit şi dezgolit al bisericii, fără nici o altă întîmplare, ieri am văzut o schimbare de plan. Criza, cel mai probabil, a împiedicat continuarea lucrărilor. Acum biserica veche stă fără acoperiş, fără adaosul adus de vechea obşte, fără vreun semn că şi-ar mai reveni vreodată la vechea formă.
E ciudat cum timpul mănîncă din tot ce prinde, dar şi mai ciudat e o mănăstire fără biserica mănăstirii.
PS În dimineaţa aceleiaşi zile am reuşit să fotografiez prin geam, nu prea clar, o vulpe care tocmai halea o găină.
Cine e vulpea şi cine găina? Nu-i uimitor cum timpul mănîncă din noi?

(mai multe poze de ieri aici)