Timpul se scurtează şi nu mai reuşesc să intru pe acest blog.
M-am gândit totuşi să trec aici şi ultima mea carte.
Despre care Bogdan Suceavă nota pe facebook:
„E un ‘Război și pace’ cu bănățeni, peste ei trece tăvălugul istoriei, un veac nenorocit, pe lângă tragediile personale, care nu lipsesc. Se ia timpul unui veac întreg și se topește într-o singură poveste abordată din trei unghiuri narative (în poem!), cu adânci rădăcini în realitate, cam așa cum a făcut Truman Capote cu ‘In Cold Blood’, apoi se imprimă textului o atingere elegiacă de la altitudinea căreia se vede ce s-a petrecut în satul zis Baloșești (unde o bună parte dintre locuitori se numeau Stănilă, cam așa cum în Ibănești, în Mureș, o bună parte se numeau Suceavă). De fapt, asta e o oglindă mult mai generală, sau cum altfel să citim că „nimănui nu-i vine să moară fără o pușcă la cap” (p.48). Dar ce sunt aceștia, născuți războinici? Nu, ci ei sunt de meserie supraviețuitori. Iată și aici: „Dacă nu plângi, n-ai cum să vezi” (p.70). E plin de diamante ascunse-n text, și n-am să explic aici de ce Burcoș e un „câine planetă”. Am citit dintr-un foc ‘Colonia fabricii’, de Moni Stănilă; ca să fie o carte perfectă lipsește doar o căciulă pe ă la rândul 1, p.48, în rest se leagă tot, un poem scris ca un thriller, cu materie de cronică de familie, prea adevărat pentru multe istorii de familie din partea asta de lume.”
dogMatista 