Lansare cu cântec!!!! la Timişoara

noiembrie 28, 2011

PS Bruiaj, mulţumim pentru afiş, e f fain


27 noiembrie

noiembrie 27, 2011

acum trei ani eram la bucureşti cu antologia nasturi în lanul de porumb.

acum doi ani eram la bucureşti să lansaz postoi parovoz. confesiunile dogmetistei.

anul trecut eram în ştefan-vodă să semnez cu sandu certificatul de căsătorie.

anul acesta sunt acasă. nu fac nimic. urmăresc bobocii crăciunelului. afară deja se întunecă. a fot senin. a fost cald. e ziua unchiului lui sandu.

 

sărbătorim un an de la faza legală.

noi de fapt am avut 3 nunţi: 4 septembrie, 9 octombrie, 27 noiembrie.

mâine e ziua taniei.


ajutaţi-l să crească!

noiembrie 17, 2011

un blog de sculptor.

unul adevărat (sculptorul)

daca nu credeţi, verificaţi aici

şi dacă vă place, adăugaţi-l la lista voastră de bloguri.

 


cu 40 de ani în urmă…

noiembrie 13, 2011

… se punea la cale clanul stănilă 🙂

azi sunt 40 de ani de când s-au căsătorit mami şi ticu. dacă nu sunt acolo să le duc nişte flori, le trimit online flori de primăvară.

ca să mai trăiască multe anotimpuri împreună!

şi un poem de dragoste 🙂

.

denie pentru sulamita

 

 

mă apropii de tine cu toate jivinele nopţii

îţi adîncesc cărările spre mare

spre locul unde apele ei sunt negre şi înalte

ca o frunte de zeu

 

ca Iisus o să păşeşti peste valuri

trupul mare şi alb

o să îl porţi spre ţărmul opus

unde te aşteaptă

 

jivinele nopţii îţi joacă în păr

sunt tobe cerceii tăi aruncaţi

printre scoici

 

şi noi dansăm

dansăm moartea ta şi bem

gurile noastre duhnesc a rachiu

nu vorbim limbi ştiute

cuvintele noastre

sunt răcnete

 

în noaptea asta vom rupe

braţele din jurul tău şi te vom

lega cu alge

te vom lua acasă

tîrîndu-te prin mare

 

şi armele noastre sunt ochii

aprinşi care taie

şi taie în carne

 

priveşte-te în faţă

priveşte-ţi pîntecul plin de ciment

 

aici

pe malul turcesc

 

acoperă-ţi pieptul

pune-ţi încălţări de oţel

plecăm acasă pe mare

 

dansez în jurul tău tăindu-mi

braţele bucată cu bucată

degetele mele mîngîie cîinii

ca nişte fulgi

 

dansează cu mine

şi jură-mi că mergem acasă pe mare

cu ochii noştri

care taie

şi taie în carne

 

 

uite

 

 


Decembrie vine cu poezii şi povestiri

noiembrie 11, 2011

Încep lungile seri literare la Timişoara. Din 3 decembrie pînă în 7.

Cenaclul Pavel Dan şi Atelierul Vlad Ioviţă – derulează proiectul Interferenţe.Vă dăm întâlnire cu:

Dumitru Crudu

Carolina Vozian

Ion Buzu

Cristi Mariuţa

– vin la Timişoara unde vor avea lecturi şi lansarea antologiei Vlad Ioviţa

USR Timişoara şi Cenaclul Republica lansează în aceeaşi perioadă:

– În gura foametei de Alexei Vakulovski şi Oameni din Chişinău de Dumitru Crudu.

Mai am un singur doors – Antologie realizată de Daniel Silvian Petre.

Vom amesteca invitaţii şi lansările. Întîlniri lungi.

 

Mai vreo două zile şi revenim cu detalii!

manufactură de Alexandru Vakulovski


un fragment de Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

noiembrie 8, 2011

„Am luat un prosop si am spalat corpul sau pentru a-l pregati sa fie ingropat in pamant. Apoi am ciocanit la usa si am spus gardienilor ca a murit Constantin Oprisan. Au venit dupa trei ore. Noi niciodata nu am parasit acea celula mai-nainte. Acea celula care nu avea nici lumina, nici ferestre. Apa se prelingea pe pereti; salteaua de paie era putreda sub corpurile noastre. Astfel, dupa inca doua ore, pentru prima data, gardianul mi-a comandat mie si prietenilor mei sa iau corpul lui Constantin Oprisan si sa merg afara.
Afara era atat de frumos. Flori si copaci si cerul albastru. Atata timp cat am stat in celula am uitat despre frumusetea lumii. Cand am iesit am vazut ca lumea nu s-a schimbat. Aceasta vegetatie, aceste flori – ne loveau. Erau ca o insulta pentru noi, deoarece noi sufeream, muream… dar universului nu-i pasa de noi! Soarele apunea si era o lumina aurie. Fiecare stralucea ca aurul. L-am pus pe Constantin Oprisan pe pamant. Era complet dezbracat deoarece a trebuit sa dam hainele sale de inchisoare inapoi. Corpul sau era complet vlaguit. Nu ne venea sa credem ca a fost o fiinta vie. Era complet slabit, numai piele si os. Si m-am gandit ca fierea trebuie sa-i fi intrat in momentul mortii in sange deoarece era complet galben. Prietenul meu a luat o floare si i-a pus-o pe piept – o floare albastra. Gardianul a inceput sa tipe la noi si sa ne forteze sa ne intoarcem in celula. Inainte de a intra in celula ne-am intors si am mai privit odata la Constantin Oprisan – trupul sau galben si floarea albastra pe piept. Aceasta e imaginea pe care o pastrez in memorie – corpul lui Constantin Oprisan complet vlaguit si floarea albastra pe pieptul sau. El nu era decat piele si os – fara muschi. Nimic altceva … corpul sau zacand pe pamant cu o floare albastra. ”

textul intreg se poate citi aici


lansare postoi, 2009

noiembrie 5, 2011

un filmulet haios, ca sa nu uit cum am oprit trenul 🙂


Discursul preşedintelui

noiembrie 3, 2011

Trecuse deja un an de la alegerea preşedintelui. În PMAN se dăduseră trei zile concerte, filme şi cârnaţi. Au fost aduse câteva firme de catering din Iaşi ca să ne servească cu mici româneşti. Toţi păreau într-o fierbere fără margini. Şi toţi vorbeau de profeţii. Adică la o aşa întorsătură nu se aşteptase nimeni cu un an în urmă. Unii mergeau pe stradă smulgându-şi părul de necaz, alţii de bucurie.

Despre Voronin am auzit că a plecat din ţară. Ceruse azil politic în Rusia, iar Dodon se ascundea la găgăuzi. Singurul care îşi păstrase oarecum cumpătul, fiind obişnuit să se aplece după vânt, a fost Filat. Deşi se vorbea pe la colţuri că a încercat să se sinucidă chiar în noaptea de Anul Nou. Lupu scăzuse cel puţin jumătate de metru de necaz, iar Ghimpu a plecat la odihnă în Vadul lui Vodă. Cum s-au amestecat lucrurile până în acest punct, nimeni nu o putea spune. Am înţeles de la alţii că Roşca şi Plahotniuc încercau cu încredere să ocupe funcţii pe lângă actualul preşedinte.

Eu mă trezisem de dimineaţă, mi-am citit acatistul, m-am îmbrăcat în costum popular şi m-am grăbit să prind câţiva mici. Pe mine mă durea în 14 unde fugiseră toţi. Important era să primesc gratis ceva de haleală. Nu că nu mă descurcam cu banii, dar eram zgârcit de felul meu.

Cum am ieşit din bloc, mi-am acoperit urechile cu palmele. Lângă blocul meu, în arţarii din parc, erau atârnate boxe din care, neobosit, cânta Tudor Gheorghe: Niciodată toamna nu fu mai frumoasă, sufletului nostru încolţit de jale. Am reuşit să ajung la rutieră. Am urcat cu greu din pricina îmbulzelii spre PMAN. În rutieră la radio era o piesă de teatru radiofonic de Dumitru Crudu. Oameni fugiţi din Chişinău. Deşi rutiera înainta greu, m-am dat jos înainte de a afla cum se pronunţa exact titlul, adică dacă era vorba de: oameni! Fugiţi din Chişinău, sau oamenii fugiţi din Chişinău.

Peste tot pancarde pe care scria Moldova ne iubeşte! Erau ale actualului primar.

Am coborât la Fidesco. Am trecut pe jos înspre centru. La o fereastră, chiar vizavi de Catedrală, cineva scosese la fereastră un televizor. Era o emisiune de-a lui Ghenadie Popescu „Mămăligă pe muţească”. Era cea mai bizară emisiune de la PROtest TV. Artistul avea câte un invitat. Făceau o mămăligă. O mâncau în linişte, mai cinsteau din când în când câte un pahar de vin. Dura cam 5 ore, până se îmbăta invitatul, apoi se încheia emisiunea. Era emisiunea cu cel mai mare rating. După emisiunea lui Moni Stănilă Invitaţi din România, care nu stiu de ce se chema aşa, de vreme ce nu era nici un invitat. Nu era prezentă nici măcar moderatoarea. La emisiunea asta e transmitea sfânta Litrghie. Şi atât.

Astăzi, invitatul lui Popescu, era Alexandru Vakulovski, căruia – după alegerea preşedintelui – i se acordase titlul de cetăţean de onoare al întregii Românii.

Probabil din cauza asta la emisiune era ales pentru fundalul sonor un cântec din perioada legionară. Adică imnul. Sfântă tinereţe legionară.

Am ajuns în centru exact la fix. Micii abureau. Ne dădeau câte 5. Era minunat. M-am chinuit să îmi fac loc pe lângă oamenii înghesuiţi. În spatele meu o doamnă critica conducerea. Spunea că a venit anume să huiduie preşedintele. Nu era de acord cu nimic. Plângea după comunişti. Colegul ei se bâlbâia intimidat, nu cred că îi convenea că doamna vorbea aşa de tare. Eu am tăcut din gură şi mi-am aşteptat porţia de mici.

Între timp au dat drumul la boxe. Se pregăteau de concert. Cei mai mulţi erau nerăbdători să îi asculte pe Toten Hosen. O formaţie nemţească – a cărei nume, în traducere, însemna „pantaloni morţi”.

Odată ce am pus mâna pe mici, m-am îndepărtat. Lângă gemeni, în locul fostelor reclame la jurnal tv, erau nişte bannere imense. Pe două din ele scria Sagarmatha şi era o poză cu un tânăr cu aripi, care avea în mână un kalaşnikov. Pe celelalte patru erau poze cu Ion Buzu şi Leonida Lari lângă bustul lui Ştefan. Ion Buzu era fotografiat în aşa fel încât să pară mai înalt decât era în realitate. Tot acolo, erau scoase alte boxe din care răsunau Versuri pacifiste. Iarba e minunată. Cerul e minunat. Fiecare dintre noi, e un viitor împărat.

M-am apropiat de chioşcul de ziare. Toate ziarele din Moldova se distribuiau gratuit. Fiindcă scriitorii mâncau gratis la Leogrand Hotel, şi aveau case construite recent în pădurea din Valea Morilor. Am luat Timpul, care se împărţea cu o carte. Vinerea asta era o carte de-a lui Pavel Păduraru. Ediţie bilingvă. Româno-engleză.

Mai erau cam 30 de minute până la discursul preşedintelui. Aşa că m-am dus lângă fostul Mc Donalds, unde se deschisese un nou restaurant, Bong. M-am aşezat şi am cerut o prăjitură spaţială. Apoi m-am apucat să răsfoiesc ziarul. Pe pagina a doua era anunţul despre licitaţia dusă la New York cu scopul de a pune în vânzare ochelarii preşedintelui. Era un mod ciudat de a susţine economia. Oricum speculanţii credeau că Moldova va obţine în această afacere cel puţin 40 de milioane de dolari. Eu, ce să spun? Totul e posibil! Lucrurile se schimbau de la o zi la alta. Ce să mai cred? Poate se va găsi un nebun să cumpere ochelarii.

Cu 10 minute înainte de discursul preşedintelui, m-am îngrămădit şi eu în piaţă. Când a apărut preşedintele ovaţiile au fost aşa de puternice, încât cred că doamna care dorea să huiduie a asurzit. Preşedintele a apărut într-un fel de papamobil, maşinuţă ca cea cu care se plimbă papa prin Vatican. Doar că la noi se numea acum prezidentmobil. Preşedintele a venit ca la bal mascat. Pe cap avea o căciulă ţurcănească, pe care erau prinse toate medaliile câştigate într-un an de zile. Surâdea din inimă şi din minut în minut întorcea capul spre premier, căutând parcă susţinerea morală a acestuia. Premierul, renunţase la regie de când a intrat în politică. Avea şi acum plete şi încă mai împărţea mere pe stradă, la schimb cu ţigări.

Preşedintele s-a dat jos din prezidentmobil, a urcat pe scenă, a pupat mâna tuturor dansatoarelor de pe stradă, a făcut o piruetă şi s-a întors spre mulţime. Avea manta de purpură, prinsă cu clame, de cravatele miniştrilor.

– Dragilor, ce să vă spun? Sunteţi minunaţi şi nu uitaţi că vă iubesc!

Mulţimea izbucni în urale: O-leg-carp, o-leg-carp, o-leg-carp. Preşedintele roşi puţin de plăcere şi emoţie şi începu să facă noi piruete.

(Text scris la atelierul Vlad Iovita. Alexandru Vakulovski ne-a cerut sa ne imaginam Moldova dupa alegerea presedintelui)