Poem azi

Două lucruri

Două inimi se dau cap în cap armonic, armonic, cromatic:
Dintotdeauna le-am știut așa: mama și tata

Buchete de copaci înghesuite la fereastră

E o toamnă ca toate toamnele. Colorată.
În fond, nu e mare lucru din ea. Nici măcar cerșetorii nu par mai spectaculoși.

Eu, la fereastră, fac cu mâna: salutare lume, salutare lume

Și dintr-o dată sunt în fața parlamentului. Spune, spune odată ce ai de spus!
Nebuno, vorbește, fir-ar tu să fii! Deschide gura!

Clipesc speriată . închid ochii, mă
Văd deschizând larg ușile bibliotecii naționale, dinăuntru iese un val de aer, care îmi răsfiră părul,
Din spatele meu năpustește lumina, par mai înaltă, mai slabă.
Sunt tânără și frumoasă ca russel crow în gladiatorul

O muzică rece, un fundal rece. Și inima mea lovește cerul.

Deschid ochii. Vorbește odată, nebuno!
Și toți parlamentarii mă privesc cu ură. Eu ce să le spun?

Două lucruri m-au uimit în viață: ce a făcut Dostoievski în proză
Și Manuel Neuer în poartă.

2
deschid larg ușile bibliotecii naționale, dinăuntru iese un val de aer, care îmi răsfiră părul,
Din spatele meu năpustește lumina, par mai înaltă, mai slabă.
Sunt tânără și frumoasă ca prinții nelegitimi din serialele coreene.

Fac cinci pași, ecoul lor creează o muzică aparte
Un răpăit de tobe și în fața ochilor apar munți de armate sălbatice.

Dar tocmai atunci portarul urlă să îmi las geanta la garderobă.

Oricât mă chinui, nu pot reface traseul.

În fața mea apar munți de femei bătrâne,
Vociferând în rusă politici despre Europa.

4
Pe stradă oamenii nu îmi dau bună ziua.
Trec de mine apoi întorc capul și comentează. Ei comentează și cresc,
Eu îi ascult și devin mică.
Mă strecor printre picioarele pițigoilor, am ochii în lacrimi.

Și nu e nici un alt om acolo, cu mine. Feresc cu grijă nisipul din calea mea,
folosesc pârghii să mut chiștoacele din drum. Nici o mână uriașă nu se întinde
Iubitor spre mine ca în ilustratele iehoviștilor.

Eu sunt mic, tu fă-mă mare! Dar nu. Eu sunt mic și rămân mică.

Mă sprijin obosită pe un trunchi de troscot (pătrunjel, dacă vreți)
Și fredonez un cântec patriotic. Apoi, mă prind cu ambele mâini de
Paltonul unui angajat.

Deschid larg ușile bibliotecii naționale, dinăuntru iese un val de aer, care îmi răsfiră părul,
Din spatele meu năpustește lumina, par mai înaltă, mai slabă.
Sunt tânără și frumoasă ca umbra lui Mircea la Cozia.

>

20141016-145424.jpg

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s