Preşedinte ortodox

 

Acest text va rezuma părerile şi argumentele mele vizavi de implicarea Bisericii Ortodoxe în campania electorală.

Să încep cu dezamăgirea mea sau a altora, e pierdere de spaţiu, pentru că aş spune o evidenţă şi atât. Nu voi veni cu un discurs înflăcărat ci doar cu o punctare esenţială, spun eu.

Biserica lui Hristos, care cheamă la iubire şi unitate, a creat premizele unei dezbinări colosale. Pornind de la ideea vehiculată în predici: vrem un conducător ortodox şi român, au dat startul la:

1. Neacceptarea celor de alte confesiuni creştine (România tuturor românilor care vrea preşedinte ortodox, unde îi situează pe cei de alte confesiuni?)
2. Reproşuri şi acuze între ortodocşii care vor ce li se spune în predică şi cei care vor ce le dictează conştiiţa
3. Atacurile celor care nu au definită credinţa împotriva credincioşilor ortodocşi
4. O nouă şi vehementă blamare a preoţilor

De ce un preşedinte ortodox? Ar susţine concepţiile BOR? Nu! Să ne amintim:

1. Am văzut în 25 de ani o grămadă de legi pe care creştinii nu le vor
2. S-a discutat, sub preşedinţi ortodocşi, în numărate rânduri: scoaterea religiei din şcoli, scoaterea icoanelor din locuri publice ş.a.
3. Am asistat întotdeauna la momentul în care, înainte de alegeri sau de hramurile care adunau mult potenţial electorat, aceşti conducători deveneau brusc creştini practicanţi, nu de puţine ori limitându-se accesul creştinilor în biserică tocmai din cauza politicienilor. Vă amintiţi, cred, intrarea la marile hramuri oficiate de Patriarh pe bază de invitaţie.

Să luăm un exemplu de conducere neortodoxă:

BOR are în Nurnberg, Germania, o catedrală mitropolitană frumoasă ridicată cu sprijinul financiar al primarului (neortodox), care la sfinţire, prin 2005 dacă nu mă înşel a avut un discurs extrem de simpatic: „Totdeauna am sperat ca Nurnbergul să ajungă metropolă, acum, datorită fraţilor noştri ortodocşi din România, avem Mitropolie. E ceva!”

Preşedintele ortodox:

Voi lua cel mai simplu şi sinistru exemplu: Vladimir Putin. Da, el, preşedintele ortodox al celui mai mare stat ortodox din lume, cel care de un an de zile comandă uciderea fraţilor ortodocşi din Ucraina, cel ai cărui oponeţi (jurnalişti sau actori) mor subit. Cel care minte că armata Rusiei a ajuns din greşeală în Ucraina. Şi tot cel care se plimbă cu icoane şi merge la toate slujbele bisericii de Paşti şi de Crăciun.

Eu nu spun că VP-ul nostru e VP-ul Rusiei, spun doar că un preşedinte botezat la ortodocşi nu îmi dă nici o garanţie.

Celor care ne reproşează că ne vindem credinţa fiindcă nu votăm un preşedinte ortodox (noi, care le reproşăm preoţilor că îşi vând credinţa pentru a susţine un candidat doar din interese strict materiale ne încadrăm în altă categorie) şi celor care consideră atât de important acest lucru vreau să le adresez câteva întrebări:

1. Când merg la medic să se trateze, nu acceptă ajutorul până nu se asigură că medicul e ortodox?
2. Nu au avut niciodată un director sau alt şef de altă confesiune decât ortodoxă?
3. Administrarea lumească e grija bisericii?
4. Să înţelegem că Biserica susţine administraţia, deci toate barurile de noapte şi tot ce se petrece în stradă?

Ar trebui să se implice Biserica în politică:

1. Fiecare preot are dreptul lui la vot, să îl folosească
2. Clerul, pe modelul sfinţilor ierarhi – celor ca Sfântul Ioan Gură de Aur, are datoria să amendeze, indiferent de conducere, eventuale prejudicii. Să refuze implementarea unor legi în cadrul bisericii. Să nu accepte la nivel eclezial (subliniez eclezial) modificări aduse de legea laică: cum ar fi acceptarea avortului etc.
3. Să fie alături de poporul creştin în momente de mare cumpănă, mai ales când sunt victime umane. Să zicem Revoluţia din 89. Vedeţi ce au făcut preoţii în Ucraina astă iarnă!
4. Să se ocupe de problemele sociale.
5. Dacă doresc o platformă de discuţie la nivel politic, să nu se ascundă după preoţii ei, să pună la punct una foarte bine pregătită formată din teologi laici.
6. La litrughie ni se spune „toată grija cea lumească de la noi să o lepădăm”, nu poţi după ce spui asta la altar şi după ce te împărtăşeşti cu Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos să vorbeşti despre un politician, pentru a cărui conduită morală tu nu ai nici o garanţie.

PSD-ului care a folosit icoane cu imaginea părintelui Arsenie Boca, cu menţiunea că folosoriea imaginii unui părinte care a fost închis sub comunişti mi se pare cu totul şi cu totul cutremurătoare indiferent de ce partid ar vrea să câştige voturi în numele unui martir:

1. Din puţinele mele cunoştinţe, părintele Arsenie Boca încă nu a fost canonizat. Aşa confirmă şi fotografia electorală, care evident nu e icoană, cu atât mai ciudată sfinţirea ei.
2. Trecerea numelui unui candidat pe o fotografie sfinţită vi se pare un pas bun pentru România?
3. După ce ai scris pe spatele icoanei/fotografiei: pentru mântuire, cum poţi scrie votaţi Victor Ponta? Oare el a murit pentru noi pe cruce? Oare mesajul real nu e: urmaţi-l pe Hristos?

Parafarea unei icoane cu inscripţia SFINŢIT este doar o practică penibilă comercială – nu doar în problema de faţă, pentru încurajarea cumpărătorului neavizat, deci nu prea mare ortodox. Fiindcă icoanele sfinţite nu se parafează, canonic vorbind.

Orice ortodox de bun simţ nu poate accepta acest lucru! Gândiţi-vă la părintele Arsenie, oameni buni, care a lăsat cu limbă de moarte să nu fie dezgropat. Fiindcă nu a vrut ca el să fie folosit în vreun fel, nici măcar pentru închinare. Mă cutremur de ani de zile la gândul că părintele nostru a ajuns o sursă de venit, acum şi de voturi? Ne va pedepsi Dumnezeu, cu siguranţă.

Credincioşilor, dacă aş avea cum, le-aş transmite:

Iubiţi-vă unii pe alţii!

Preoţilor, dacă aş avea cum, le-aş transmite:

„În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16; 33)

 

PS Nu cer prin acest articol votarea unui candidat sau altul. Nu! Cer apărarea Bisericii. Spun, aşa cum ar trebui să spună fiecare preot: votaţi, oameni buni, cu cine vreţi; oricum împărăţia noastră nu e din lumea aceasta!

 

 

să stăm strâmb și să judecăm drept

Aseară căutam o chestie, nu spun ce ca să nu căutați și voi.

Am dat de un forum în care mai mulți „credincioși”, cu temeinice cunoștințe teologice, se înjurau, se amenințau și se blestemau în numele ierarhilor pe care îi apărau / acuzau.

Mi s-a făcut rău de-a dreptul. Nu sunt adepta marilor blândeţi, dar nici susţinătoarea buruienismului printre preoţi. Cu atât mai mult cu cât e vorba de Timişoara şi de ierarhii locului.

M-am gândit  în special la romanele cu limbaj licenţios din literatura română. Unele chiar pe raftul de familie. Şi mi-am amintit că atunci când citisem 157 de trepte spre iad sau salvaţi-mă la Roşia Montană în draft, i-am spus lui Sandu că e acolo o scenă cu un preot pe care nu aş publica-o în locul lui. Că e prea de tot. Exagerată. Că oamenii vor crede că are el un ghimpe cu popii. La care Sandu mi-a spus: „N-are cum să pară prea de tot fiindcă e o poveste adevărată, mi-a spus-o cineva care a fost acolo.”

Aseară, citind pe acel site, mi-am spus că Sandu are dreptate. Şi că a fost chiar blând.

M-am întristat, apoi – glumind – i-am spus: să ştii că încep să trag nădejde că ne vom mântui.

Niciodată nu am crezut că un creştin trebuie să zâmbească sec şi să înghită orice. Niciodată nu am spus că un creştin trebuie să se lase călcat în picioare. Însă limbajul pe care l-am văzut aseară, între foşti colegi de ai mei a depăşit cu mult Henry Miller şi Alexandru Vakulovski. M-am gândit că dacă eram o eclesiatomahă luam cu copy-paste dialogul de acolo şi trăgeam un roman anticlerical cu doar conturarea acelor personaje şi redarea fidelă a dialogului. Că avem de-a face cu teologi (fără TE), n-am nici un dubiu: „Boule Înaintevorbitor” nu e o invenţie din spaţiul laic. Mai ales că erau vehiculate pe acolo multe nume cunoscute mie.

Mi-a fost ciudă că am dat peste siteul ăla. Am scris / vorbit şi eu de-a lungul vremii de unii ierarhi nu tocmai de bine. Ba chiar şi pe acest blog. Îmi amintesc ce jignită am fost de iniţiativa patriarhului de a pune garduri în jurul bisericilor la hramuri şi de-a permite intrarea  în biserica respectivă doar pe bază de invitaţie. Însă mi-am spus punctul de vedere. Fără apelative de gară.

Nu cred că un om care face un atât de mare deserviciu bisericii după ce a absolvit teologia, eventual a mai fost şi hirotonit, înjurând de lucruri sfinte şi urându-se cu cei din jur, mai poate face parte din biserică. Nu comentez luarea de poziţie, argumentată şi îndreptăţită, însă folosirea a zeci de apelative pe centimetru pătrat la adresa unui frate în Domnul prin creaţie şi recreaţie (Botez), şi încă şi ascuns sub un pseudonim tâmpit mi se pare că nu se pupă deloc cu creştinismul.

Mi-am amintit citind acolo de Solomon care ne-a sfătuit să fugim de cei care îşi folosesc genele când privesc, de cei care fac semne cu ochii şi dau din picior, care ne-a spus să privim drept şi să vorbim pe faţă. Şi m-am gândit că da, aşa trebuie discutat, atunci când ceva te apasă, atunci când vrei să te ridici împotriva unui ierarh, spune-ţi numele, dă-ţi şi adresa. Te temi? De cine? Oare nu consideri tu că ţii parte lui Hristos? Atunci de cine te vei teme?

Dacă Solomon ne scria astăzi sigur ne-ar fi spus: feriţi-vă de cei care folosesc pseudonime. De cei care sub diferite nicknameuri îşi înjură şi defaimă ierarhii, pe care probabil îi văd când îşi ridică salariile.

M-a scârbit atitudinea lor şi i-a îndreptăţit pe acei ierarhi în ochii mei. Fiindcă nimeni nu poate fi atât de rău.

M-au scârbit acei (TE)OLOGI, care – atunci când mă întâlneau pe stradă – privindu-mă nu drept, cum spunea Solomon, şi înclinându-şi genele mă întrebau dacă soţul meu a scris Pizdeţul. Fără să facă vreo diferenţă legată de literatură, fără să înţeleagă ce înseamnă asumarea.

Mi-a plăcut Pizdeţul. Şi menţionez că l-am citit înainte de a-l cunoaşte pe Sandu. Şi mi-a fost milă de tinerii care, ca în acel roman, merg pe un drum strâmb şi nu mai găsesc ieşirea, nu mai văd lumina. Însă m-am scârbit peste măsură de aceşti tineri îmbătrâniţi şi urâţi care folosesc împotriva ierarhilor limbajul Pizdeţului pe forumuri, fără să şi-l asume, fără să intenţioneze să pună sub lupă o latură periculoasă şi reală a societăţii în care trăim, iar duminica se înghesuie la Sfânta Masă cu acelaşi ierarh despre care scriu în termeni ilizibili.

Ipocriţi. Mincinoşi. Blasfemiatori. Oameni mici. Asta am văzut aseară pe siteul respectiv.

Când m-am trezit de dimineaţă, sila mea se tranformase în milă. M-a păzit Dumnezeu de teologii din ziua de azi, mi-am spus.

Am spus o rugăciune pentru ierarhii noştri şi i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru toţi preoţii frumoşi şi extraordinari pe care i-am cunoscut, pentru fiecare creştin decent, pentru fiecare om cu discernământ. Dar mai ales i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru soţul meu. Care priveşte drept şi vorbeşte pe faţă.

 

PS. Şi până la urmă Hristos nu S-a dus în piaţă să răstoarne mesele negustorilor, nu s-a dus nici la birt să-i biciuie pe curvari şi pe beţivi, ci S-a dus în templu unde se ascund făţarnicii, şi pe cei care se îngrăşau în numele Domnului a pus biciul. Să luăm aminte (noi cei care pretindem că petrecem timpul nostru prin biserici, să luăm aminte la noi şi tarabele noastre, nu să privim peste gard la cei care stau strîmb şi judecă drept)!

 

pfui pă noi! „Bampirul, suge sângele răzeşilor!”

O mică demonstraţie despre cât de ipocriţi sunt românii:

Ştefan cel Mare a construit 44 de biserici şi mănăstiri. Nu prea mititele. Aş spune chiar nişte colosuri.

Într-o vreme în care eram mai săraci decât acum. Iar parte din venituri mergeau la aprovizionarea armatei. Păpică pentru războaie.

Sigur, şi materialele de construcţie se procurau un pic mai greu. Încă nu intrasem în epoca industriei.

Astăzi se ştie că în vremea lui Ştefan cel Mare, în Moldova, erau patru sute de mii de locuitori. Plus o grămadă de biserici şi mănăstiri construite înainte de Ştefan. Cam multe biserici şi cam mari, nu vi se pare? Parcă cetatea Neamţului e mai mititică decât mănăstirea de la Putna.

Astăzi ctitoriile lui Ştefan sunt în patrimoniul UNESCO. Însă pun pariu că boierii lui Ştefan îl înjurau toată ziua pe facebook şi comentau că uite cum voievodul…

Erau, cu siguraţă, poze cu Ştefan înconjurat de ctitoriile sale, încă după primele 10,  iar dedesubt scria: „Bampirul, suge sângele răzeşilor!”

Sau: „Ştefan cel Mare a intrat agresiv pe proprietatea răzeşilor, scuipă-l şi arată că-ţi pasă!”, „Daniil Sihastru şi Ştefan cel Mare ne-au adus la sapă de lemn!”. Desigur, Ştefan era prea mare ca să îşi bată capul. Mai ales că au început să dea share la poze şi cei de peste Prut, pardon: de peste Olt. Dar Ştefan şi-a văzut de treabă şi a mai făcut nişte biserici.

Mai ales după bătălia de la Vaslui, din 10 ianuarie 1475, când oastea lui Ştefan era de cinci ori mai mică decât cea a lui Hadâm Suleiman Paşa. Iar Ştefan, după ce miraculos îi bate pe turci, şi-a pus armata, drept mulţumire lui Dumnezeu, să ţină patru zile de post, dându-le doar pâine şi sare după apusul soarelui.

Pfuuaaaai, ce a mai înnebunit facebookul atunci! Ateii urlau din răsputeri, s-a făcut chiar şi o petiţie online: „Un broiler pentru armata Moldovei!”, dar lui Ştefan tot nu i-a păsat. Era chiar nesimţit la problemele neamului.

Atunci s-au făcut grupuri de suport care au aclamat: „Vrem spitale, nu biserici”. Ştefan s-a consultat cu Daniil Sihastru, iar părintele i-a spus: „Ştefănică, iacă o să vindeci câteva sute de oameni, dar în bisericile tale se vor mântui mii şi mii de suflete de-a lungul timpului”. Aşa că Ştefan a mai construit 10 bisericii, deşi îl supăra destul de tare rana de la picior.

Au fost unii care au mers până acolo încât să spună: „mai bine umbrela musulmană, decât jertfa creştină.” De data asta, Ştefan s-a înfuriat atât de tare, încât a lăsat directive ca după moartea lui, toate bisericile să fie pictate şi în exterior.

Bun, nu ştiu dacă ştiţi finalul poveştii. După ce Papa l-a numit pe Ştefan „Atletul lui Hristos”, boierii moldoveni au considerat că Ştefan s-a vândut papei. Au făcut pagini pe Facebook împotriva lui, l-au batjocorit, l-au măscărit şi au instigat răzeşii să nu mai dea bani la Biserică.

Ştefan a construit şi ultimele bisericii, a angajat un hacker care a distrus toată reţeaua de internet şi de la care am aflat, mai târziu, că Ştefan era „iute la mânie şi degrabă vărsătoriu de sânge” de unde presupunem că i-a tăiat pe revoltaţi.

Petiţia online a fost anulată, iar bisericile au fost pictate mai târziu aşa cum şi-a dorit Ştefan. Apoi, după 500 de ani, dacă Biserica Orotdoxă a observat că nu mai sunt oameni care să îl critice pe Ştefan că a ridicat biserici, l-a declarat sfânt. Desigur, la asta au contribuit şi sutele de mii de vizitatori la mănăstirile UNESCO. Unii dintre ei atei.

Ştiaţi că aşa s-au petrecut lucrurile?

NU??? Ce, mint eu???

Păi şi atunci ce e cu ipocrizia asta la români?  Ce se dau mari cu Ştefan şi cu mănăstrile lui? De ce nu o dau pe faţă şi să spună: ce mi-e Ştefan, ce mi-e Daniel?

Ştefan a fost bun? Mincinoşilor, ipocriţilor, urâţilor la minte! Ia mai calculaţi o dată veniturile BO pe vremea lui Ştefan, ia mai daţi share pe FB cu copiii lui Ştefan cel mare, că – cică nu e sfânt. Ia mai călcaţi în picioare sfinţenia lui Ştefan, ca să fim siguri că nu ne-a scăpat nici o bucată nescuipată din istoria noastră!

Scuipaţi, fraţilor, scuipaţi, că doar atâta ştim să facem! Că n-am văzut share la numărul preoţilor morţi în închisorile comuniste! orbilor şi mincinoşilor şi manipulaţilor şi agresivilor! Lăsaţi Biserica în pace!

PS Staţi linştiţi, nu m-am enervat, mă prefac.

atac în altarul Bisericii

(acest articol a apărut în Timpul, dar – dată fiind tema – vreau să apară şi pe blogul meu)

Din păcate, atacurile împotriva Bisericii Ortodoxe sunt nesfârşite. Şi mai rău – gratuite. Ori că vorbim de regimuri ateiste sau antiteiste, Biserica e întotdeauna lovită.

Pe reţelele de socializare, la cafenele, la TV – se găsesc mereu oameni aşa-zişi raţionali care se împiedică de Biserică. Ba se leagă de maşinile preoţilor, ba de opulenţa lăcaşurilor de cult, ba de mitropolit/patriarh. Exact ca la unele denominaţiuni creştine care decupează citate din Evanghelie şi le transformă în pietre de aruncat în capul altora, s-au înmulţit lozincile de tipul: „vinde tot ce ai şi dă săracilor” sau „mai uşor va intra camila (camila şi nu cămila, camila fiind funia de la plasele pescarilor) în urechea acului decât bogatul în împărăţia lui Dumnezeu”.

Acestor prigonitori ai Bisericii, le voi decupa şi eu citate să le demonstrez contrariul.

Cel mai des se invocă sărăcia pe care Hristos le-o cere oamenilor, dar nimeni nu îşi aminteşte citatul în care Biblia cere ca orice credincios să dea zeciuială Bisericii. Nici unul dintre noi nu a plătit vreodată Bisericii zece procente din veniturile proprii. Deşi în Noul Testament nu se vorbeşte clar de zeciuială, totuşi Iisus spune la Matei 23;23: „Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute”, de unde vedem că Iisus acceptă zeciuiala şi nu o condamnă, ci îi condamnă pe cei care se rezumă la zeciuială şi uită de alte fapte bune necesare mântuirii.

Ca să nu mai vorbesc de Anania şi Safira, care au fost omorâţi doar pentru că şi-au ascuns o parte din câştig: „Anania cu Safira, femeia lui, şi-a vândut ţarina. Şi a dosit din preţ, ştiind şi femeia lui, şi aducând o parte, a pus-o la picioarele apostolilor. Iar Petru a zis: Anania, de ce a umplut satana inima ta, ca să minţi tu Duhului Sfânt şi să doseşti din preţul ţarinei? Oare, păstrând-o, nu-ţi rămânea ţie, şi vândută nu era în stăpânirea ta? Pentru ce ai pus în inima ta lucrul acesta? N-ai minţit oamenilor, ci lui Dumnezeu. Iar Anania, auzind aceste cuvinte, a căzut şi a murit. Şi frică mare i-a cuprins pe toţi care au auzit. (…) După un răstimp, ca de trei ceasuri, a intrat şi femeia lui, neştiind ce se întâmplase. Iar Petru a zis către ea: Spune-mi dacă aţi vândut ţarina cu atât? Iar ea a zis: Da, cu atât. Iar Petru a zis către ea: De ce v-aţi învoit voi să ispitiţi Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la uşă şi te vor scoate afară şi pe tine. Şi ea a căzut îndată la picioarele lui Petru şi a murit.” (Faptele Apostolilor 5; 1-10)

Sau când Iisus îi trimite pe Apostoli să propovăduiască în cetăţi: „Să nu aveţi nici aur, nici arginţi, nici bani în cingătorile voastre; nici traistă pe drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag; că vrednic este lucrătorul de hrana sa” (Matei 10; 9-10) – vorbeşte despre datoria noastră de a le purta de grijă. Fiindcă asta înseamnă că „vrednic este lucrătorul de hrana sa”. Adică Apostolii sunt trimişi să vestească Evanghelia, iar cetăţile care îi vor primi sunt obligate să se ocupe de bunăstarea lor.

Nu ne deranjează maşina vecinului, dar ne deranjează maşina preotului. Nu ne deranjează restaurantele-kitsch construite gard în gard cu clădirile istorice, dar ne deranjează bisericile. Nu ne deranjează mâncarea plină de E-uri, dar ne deranjează burţile preoţilor.
Indiferent de scuzele pe care le veţi rosti, vă spun adevărat că acest tip de atitudine are în vedere persecutarea Bisericii Ortodoxe! Şi pe mine mă enervează maşinile preoţilor, dar nu mai mult decât cele ale primarilor sau ale parlamentarilor. Şi primarul face un jurământ faţă de comunitatea pe care o reprezintă, nu doar preoţii.
Cât despre sloganul „nu vrem biserici”, pot spune doar că nici eu nu vreau stadioane, dar nu o să îi supăr pe prietenii mei microbişti, aşa că fie şi stadioane, dar lăsaţi-ne biserica în pace.
Celor atât de nemulţumiţi şi de revoltaţi le dau un sfat nu tocmai creştinesc: scoateţi-vă de la biserică, renunţaţi la nuntă şi botez, înmormântaţi-vă fără preot, nu plătiţi cultul anual (care nu reprezintă niciun procent din veniturile voastre, ce să mai spunem de zeciuială) şi răcoriţi-vă supărarea cu gândul că voi nu participaţi cu niciun leu la opulenţa sfintelor biserici!

articolul poate fi citit şi aici

capra vecinului

la orhei a fost foarte fain. aşa că am tras concluziile

aici

treaba cu mireasa atîrnată cu fundul pe cruce mi-a provocat (aproape) un şoc anafilactic. poţi să fii ateu, poţi să fii budist, dar respectul pentru ceilalţi rămîne (asta dacă nu eşti cretin).

pentru detalii despre deşănţarea mireselor

aici

iar capra de la Orheiul Vechi, aia drăguţă care nu sărea cu sînii pe cruce, o puteţi vedea mai jos (mîndră şi frumoasă; în cîmp, cum îi stă bine unei capre de invidiat)

în atenţia noastră, a celor din bor: aberaţie canonică

Episcopul vicar, conform Dogmaticii şi canoanelor, are rolul de a-l reprezenta pe un episcop plin, atunci când acesta nu poate fi prezent.

În Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, vicarii au avut întotdeauna drept de vot, deşi ei reprezintă acelaşi scaun episcopal cu episcopul plin.  Haric, un vicar e egal cu superiorul său. Administrativ – nu!

Dar în România se poate! IPS Nicolae Corneanu şi PS Paisie Lugojanul, vor semna împreună actele administrative. Adică – canonic – un act va fi semnat de două ori în numele aceleiaşi turme. De un „eu” şi de un reprezentat al „eului”, ca şi când „eul” absentează.

Ce se întâmplă în BOR? De ce încălcăm canoanele?

De ce nu e respectată bătrâneţea mitropolitului nostru? Oare nu e scris în Biblie că nu poate fi ucenicul mai mare decît învăţătorul? (am în vedere aici că însuşi patriarhul a fost vicar mitropolitului Nicolae)

Care e motivul real al acestei atitudini?

De ce anume se învîrte subiectul în jurul puterii administrative?

Ce a reprezentat ptr Patriarhie petiţia semnată de credincioşi?

Şi, că tot veni vorba, părerea turmei nu a contat nici la Româneşti. Am trista senzaţie că turma Banatului e văzută chiar ca o adunătură de oi şi păstorii nu sunt interesaţi de doleanţele ei.

În fine, astea sunt simple întrebări, iar hotărârea Sinodului e o simplă aberaţie canonică.

nelămuriri???

The main difference between Romania and Moldova sau al cui e coteţul

E un tip pe FB care are un album cu poze intitulat The main difference between Romania and Moldova  şi unde a postat niste poze în care realitatea e mult exagerată. În ro super drumuri, în md noroi; la noi poliţie mişto, în md miliţie bătăuşă.

Tipul ăsta a uitat să menţioneze cea mai importantă diferenţă between…

Când Sandu a fost expulzat multă lume a preluat acest stencil

Deşi mulţi din blogosfera românească l-au preluat, nimeni nu s-a gîndit să şi-l împroprieze. Poate fiindcă cei mai mulţi ştiau  nu doar că e făcut de Sandu, dar şi că acel copil simpatic din mijloc e tocmai autorul.

Oricum the big difference e că nici un bloger român nu l-a furat pe Sandu de la Sandu.

Tipul ăsta ne atrage atenţia asupra diferenţelor majore prin însăşi atitudinea sa.  Numele său de bloger şi de profil fb e furat.

Şi poza a fost aceasta (vezi )

Băiatul asta, finul lui Sandu (dacă ţinem cont că e botezat de Sandu), a mai furat cîteva poze făcute de Sandu prin Chişinău, plus astea două:

una şi una

.

.

.

.

.

.

Sandu i-a scris acestui „Neam Zaibit” acum cîteva luni să treacă sursa pozelor. Acest „fin” a scos umbrela şi s-a făcut că plouă.  Nici măcar nu a răspuns. Cei de la Facebook, au înţeles ei cîte ceva din poza de profil, şi i-au scos-o. Tipul f revoltat scrie pe wall „Mă duc acasă şi redesenez logo-ul în Paint.” Poftim???? Băiatule, vezi DEXul ca să ştii ce înseamnă REdesenat!

Din fericire pentru cei care urăsc plagiatul de ori ce fel, nu poţi susţine că redesenezi un desen care habar nu ai unde e! Doar dacă te gîndeşti să le furi fraţilor Vakulovski coteţul în care se adăpostesc găinile fiindcă – sigur, nu aveai de unde să ştii – originalul redat de aceste poze, unde apare prima dată „neam zaibit”, adăposteşte găinile şi găinaţul.

Ruşinică!

înapoi la comunism

trăim într-o ţară comunistă!

aceasta este ultima concluzie.

deşi cuişor

fratele lui pioneză

nu ştie dacă lucrurile ar fi stat la fel, în cazul în care aveau vîrsta necesară ca să voteze.

boboceii sunt de-asemenea trişti. ei nu înţeleg de ce toată lumea dă vina pe dobitoace…

şi ne transmit regretele lor alături de mesajul „viaţa merge înainte, trebuie să supravieţuim: COMUNIŞTIIIIILOOOOOR!”

 

deasemenea, boboceii consideră ca acest fapt nu va avea urmări deosebite în viitorul lor, fiind convişi că şi cu chirtoacă ar fi ajuns tot tuşoncă; însă pioneză, cuişor şi surioarele lor au decis că ceară cetăţenia română şi să o şteargă!

pentru asta au pornit în căutarea dovezilor apartenenţei la spaţiul ro. le puteţi ajuta?

 

halloween – în românia

ce naiba e cu porcăria asta? halloween????

halloween e corespondentul celt/irlandez al sărbătorii tuturor sfinţilor (în calendarul ortodox – prima duminică după rusalii, dacă nu greşesc) preluat şi prelucrat de americani.

mă întreb

1. ce avem noi cu celţii şi – ulterior americanii?

2. ce au fantomele cu sfinţii?

eu zic să ţinem şi ziua recunoştinţei, cu curcan şi tot ce trebuie, pînă la urmă recunoscători suntem toţi.

nu trebuie să ne îngrămădim ca un popor fără istorie – aşa cum erau americanii cînd au importat pe apucate: halooween, moş crăciun (pe care l-au cocacolizat, îmbrăcîndu-l în roşu) şi altele – şi să aşteptăm cel puţin, potrivit principiilor globalizării, momentul fertil pentru implantarea în tradiţiile noastre a unor căcaturi.

în scurt timp halloween va fi posibil ca realitate românească: treburile în românia seamănă tot mai mult cu un carnaval grotesc plin de bostani şi strigoi care papă papă papă din salarii şi pensii.

dar deocamdată spun NU haloweenului, moş crăciunului cu haină roşie şi scurtă, crăciuniţelor de tot soiul, valentine’s day-ului, hainelor cu steaguri americane şi britanice… etc etc

nu pot să cred că vă bucuraţi de halloween!

e o sărbătoare de căcat! – construită pe o sărbătoare de bun simţ, de care nu-şi aminteşte nimeni.

ca să bem şi să ne machiem ca dracu’, nu ne trebuie motive!

ps. astăzi se face pomenirea morţilor la catolici. dacă aş fi catolică aş da de pomană şi aş merge pînă la cimitir la crucile strămoşilor. sigur nu m-aş îmbrăca în bunica şi, entuziasmată, să plec la băute…

dedicaţie specială!!! plus informaţii noi!

Luaţi-ne în serios!!!

Dragă ambasadă! Vă dedicăm o melodie.

„nevinovaţi ca porumbeii, dar înţelepţi ca şerpii”

După anunţul făcut de jurnalistul George Damian că în urma contactării consulului român de la Chişinău, acesta i-a asigurat pe cei de la ziua veche că va vorbi cu Alexandru Vakulovski şi că problema se va rezolva simplu prin depunerea jurămîntului la Chişinău.

Aşa cum citim din acelaşi articol astăzi a avut loc o întrevedere între cei pe care îi plătim din banii noştri şi cel pe care ne chinuim să îl aducem în ţară. În urma întrevederii,  Alexandru Vakulovski refuză să facă orice declataţie despre discuţiile purtate.

Singura noutate e că – nu, nici vorbă de depunerea jurămîntului de credinţă.

Despre ce poate fi vorba? Ce s-a întîmplat astăzi la ambasadă? Şi ce l-a redus la tăcere pe A. Vklvsk?

Covoare roşii, secere şi ciocane???!!! (Hai, mă!)

Menţionez aici, că alături de Mugur Grosu, am cerut oficialilor cetăţenia pentru Alexandru şi demisia celor de la Chişinău – cum bine spunea – de sus pînă jos!