vineri, 4 iunie, de la 18.30
lectură la MNLR in cadrul TNCP
pentru că (aşa cum spunea A.V.) Parovozul e făcut să se mişte, duminică, 30 mai, din nou la plimbare
lansare şi lectură în cadrul TAC.
programul complet al tîrgului aici
Joi (la 5 PM) o zi e
numai bună pentru un
op de doctă poezie
al Galaicului-Păun, –
Emilianul care îi
gata,-n zisa zi, să-mparţă
rolul de vioară-ntâi
cu subscrisul,
Şerban Foarţă
.
P.-S. (I)
Arme vorbitoare-i cartea
primului (în sens herald,
chit că n-àduce-a hrisov);
cât despre a celuilalt,
nu-i a celuilalt, ~ fiind Cartea
(pusă-n stihuri) a lui Iov.
.
P.-S. (II)
Cititor, dacă doreşti,
vino joi la Cărtureşti,
librăria de pe Mercy, –
demi-rimă cu merci!
s-a întunecat
prin crăpătura geamului
cîmpurile sunt aliniate ca la cîntarea româniei
.
pasărea asta cîntă a moarte îmi spune tata
ssst – tată! fata se priveşte în geam şi plînge
n-o tulbura
.
el e departe. mulţimea înghite oamenii
într-o valiză uriaşă n-o tulbura
las-o să plîngă.
.
şi nu, pasărea nu cîntă a moarte
e singură şi încearcă să îşi ascută glasul
de sticlă
.
în rucsac duc iaurt şi salam victoria
duc poeziile mele cu capul în jos
la mine în rucsac e salonul 2.
.
tată, coboară mai jos
priveşte cu atenţie cum lumea e mult mai complexă
decît te-au învăţat bătrînii.
.
cine îşi flutură cămăşile peste ochii deschişi
ai bărbatului?
nu spune nimănui tată. desenează
.
casa de la mare şi dă-i foc
daca tot a trebuit zilele astea să-mi întocmesc un dosărel, am avut şansa de a cunoaşte numărul precis al cronicilor la „postoi”…
de fapt voiam să spun că „postoi parovoz” a împlinit 10… cronici.
a zecea cronică scrisă de poetul Gellu Dorian o puteţi citi aici
ultima veste este că poporului român i se va reduce cu 50 la sută bunul simţ.
.
cine e flămînd, e mai agresiv – se pare
Ei, uite, acum ştim exact ce se va întîmpla la studentfest 2010, pe literatura. Programul suna tenatant.
N-a fost greu să primim detalii de la o fată care ne spune pe cine a citit ca să ne puna la punct. Deci „Dostoievski, Papini, cat si pe Kundera, Saramago, Sartre, Salinger, Hesse and the list goes on..”.(Oana Doboşi să nu dea dracu’ să ne înşiri şi tu lista cu lecturi! Fiindcă asta te privea pe tine şi pe celelalte „domnişoare” care comentează la mine pe blog, deşi erai doar tu.) Şi sper că adresarea la II singular din acest text nu imi e adresată „daca faci parte din mediul literar, sigur stii cine e Olga, nu are nevoie de prezentare.” Nu de altceva, dar nu imi pare că cineva a atacat-o pe Olga.
Ea a şi publicat -şi fata şi Olga- nu la 30 de ani ca mine şi Arghezi. (o să rezist tentaţiei de a pune fotocopii de la revistele dinainte de 2000 in care am publicat, convinsă că vorbeşte de apariţia editorială).
Cred tot mai mult că dl. Eugen Bunaru avea dreptate şi că această discuţie trebuia purtată pe blogul cenaclului. Fiindcă cine ar putea fi stimabilii din următorul text (dacă nu paveldaniştii)??? „Stimabililor, nu cred ca trebuie sa ma justific in fata voastra cu privire la activitatile pe care doresc sa le intreprind sau sa va enumar oamenii pe care ii tratez eu cu pretiozitate.”
Pai nu i-a cerut nimeni să SE justifice. N-a fost vorba de aşa ceva. Nimeni nu i-a cerut cu lacrimi în ochi de indignare să se justifice. Mi-am spus o părere, alţii la fel. Doar că nu, nu e vorba de justificări. Chiar dacă sunt anunţată în preambulul justificării că: „Mi-am permis sa raspund. Pentru ca nu ma caracterizeaza pasivitatea in fata unor aberatii nefondate.”, totuşi, să fim serioşi. Aberaţii nefondate? Norocul meu că nu a fost vorba de aberaţii fondate 😀
PS. I-aş sugera fetei doar să scoată textul cu: „Claudiu, ma bucur “despre” tine si despre practicatul acestui sport “datul cu parerea”. Incerc sa conturez cam care ar fi capacitatile tale intelectuale daca ajungi sa te rezumi la un simplu “ba, uite si la imbecilul asta cum arata”. Dar esti un personaj fascinant, sunt mai mult decat convinsa.” Nu stiu dacă Claudiu are chef de împărţit rahat, aşa că nu voi spune despre el ceea ce singur nu a spus… doar că e un fost invitat al Studentfestului (în repetate rînduri).
PPS. Aş ruga persoanele care nu mă cunosc să mi se adreseze cu Moni Stănilă – aşa cum îmi semnez textele, de vreme ce nu suntem pe acelasi pomelnic de botez.
Stai şi asculţi ecoul pronunţat al uşilor. Respiraţiile sacadate ale celorlalţi din acelaşi salon cu tine. Salonul 2. La duşuri se poate fuma. La budă nu mergi. Auzi zgomot şi ţi-e frică. Te dai online pe mess şi te laşi căutat. Cineva trebuie să răspundă din celălalt capăt al compului. Pentru că ai wireless. Şi dacă ai wireless nu te deranjează că toţi dorm cu nervii zdrucinaţi, cu fluturi la mîini. Neurologie, salon 2.
Geamurile sunt mate. Lumina restricţionată. Intri pe Facebook. Cineva trebuie să intre pe fir. Viaţa e exact asta. Plictiseala şi bezna din salon. Toţi dorm şi se tem pentru viaţa lor. Cînd eşti singur şi te simţi singur te temi şi tu pentru viaţa ta. Şi ea pare urîtă. Fiindcă eşti singur. Singur nu în faţa piramidelor, ci foarte aproape de suferinţă. Şi ai vrea să auzi lucruri frumoase care să acopere ca o pulbere spitalul adormit.
Doar asistentele te ajută să speri. Să speri că oricînd cineva te aude. Atîta timp cît te mai auzi şi tu. Deasupra e secţia de psihiatrie. Ai stat şi acolo. La capul lor. Cot la cot cu Petre infirmierul. Tot numai tu, să înfrunţi singur isteria, nebunia, angoasa.
.
Aştepţi. E noapte. În sfîrşit un semn din afară. Şi vrei să spui ceva, dar nu reuşeşti. Pentru că cel care te caută a aşteptat poate mai mult decît tine şi vrea să vorbească. Vrea atît de mult să vorbească.
Părinţii dorm în paturi alăturate. Tu nu te temi. Tu aştepţi un fir pe comp. Sau doar un semn pe mobil. Poate cineva o să sune să te întrebe dacă ţi-e bine. Sau poate o să dea măcar un bip. Dar e deja tîrziu şi prietenii tăi dorm.
.
Salonul 2. Căutaţi-mă.