Personaje secundare

Decembrie 13, 2012

Uneori când citesc o carte sau văd un film, îmi cade în faldurile musculare ale inimii câte un personaj secundar, care, prin câteva apariţii, anulează personajul principal şi acţiunea de bază a textului.

În general sunt personaje demne de milă. Dar nu prin condiţia socială sau prin răutate, ci prin acceptarea destinului lor. Printr-o bunătate excesivă care nu se vrea nici răsplătită, nici luată în seamă. Personajele astea te fac să doreşti să rescrii romanul, iar acolo fie să-i răsplăteşti cu o clipă de bunătate, fie să îi răzbuni.

În Zăpada lui Pamuk a apărut un băiat care urma să îşi piardă un ochi.

În Audiţia lui Ryu Murakami e băiatul lui Aoyama.

În război şi pace e căpitanul Tuşin. Omul micuţ şi neînsemnat, care îşi pierde ambele braţe la un bombardament.

Am în minte pe cineva anume. Un omulean amărât. Pentru care nu se rescrie istoria, cartea, scenariul.

Fiecare dintre noi ar vrea, măcar o dată, pentru vreun necunoscut din stradă, să rescrie istoria.

Personajele astea sunt cele mai apropiate de smerenie, de sfinţenie, fără să o ştie.


prima cronică la sagarmatha

Decembrie 4, 2012

…de Dumitru Crudu. (Mă aşteptam ca prima cronică să apară în Md. 🙂 ) Conform legilor ateniene mai am câteva luni până voi deveni un chişinăuiean adevărat!

Prin poarta asta nimeni nu trece

Dumitru Crudu
Cheia de boltă a celei mai noi cărţi de poezii a lui Moni Stănilă Sagarmatha, apărută de curând la editura Tracus Arte, e chiar citatul din Apocalipsă, cu care se deschide volumul, în care se spune că „cei care vin din strâmtorarea cea mare şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului.” Sub semnul acestei trimiteri biblice se găseşte toată cartea, care, e compusă, de fapt, dintr-un singur poem amplu. Imaginea din citatul auroral este reluată şi în ultimul text în care sacrificiul e asumat chiar de către povestitor: „mercenarii lui / şi-au împlântat cuţitele negre în inima mea// toţi ai mei au plâns cu strigăt mare/ şi şi-au mânjit sângele meu pe haine”.  Între motto-ul biblic de la începutul cărţii şi ultimul text se întinde ca un curcubeu, dacă ar fi să vorbes cu imaginile autoarei, restul textelor din această carte a războiului. Tonul poemului e unul războinic: „din lanţurile de la biciclete facem bice/ şi pocnim aerul”.  Predomină verbele („ vă pun”,  „lustruim”, „am legat”, „m-am născut” ) şi enumerările. Acţiunea e alertă, furioasă, dinamică, atât de dinamică încât „ proprietariii de drept ai templului maiaş/ ne respiră în ceafă aproape/ tot mai aproape de noi şi de morţii lor”. Războiul e în toi. Până şi „Moş Crăciun…împrăştie bombe prin hornuri”. Despre ce fel de război ar fi vorba? Şi cine ia parte la acest război? La un tur de orizont, se pare că e un război al celor năpăstuiţi şi învinşi contra „graşilor pământului”, cum sunt undeva caracterizaţi de către autoare. Soldaţii care mărşăluiesc pe paginile acestei cărţi sunt soldaţii apocalipsei. Ei vin să le aducă frigul, bunăoară, „reeducatorilor de la Piteşti”. Iar de partea lor e şi faimosul portar al Stelei:„Doar / Helmut Duckadam va fi acolo/ va scuipa  în mănuşi cu patimă/ şi va spune/ prin poarta asta nimeni nu trece”. Una dintre constatările pe care nu poţi să nu le faci citind cartea e că cel care povesteşte e un eu colectiv. Noi, deţinuţii de la Jilava sau de la Piteşti („suficient de uşoare încât gleznele noastre distruse/ la Piteşti”) , deţinuţii din închisorile comuniste, deportaţii în Siberia, cei care au murit de foame în 1947 în Antoneşti, dar şi creştinii de azi ( „paşapoartele cu cip le adunăm în pungi mari/ umflate cu aer călduţ, / şi le dăm drumul pe apă”) sunt cei care vorbesc în această carte care văzut. Pentru că „lumea s-a împărţit în două tabere”, autoarea îi invită şi pe cititori să se implice în acest război şi să completeze cele două pagini albe din carte cu numele morţilor lor, „care au mers până la capăt”. În acest război nu există spectatori. Toţi luptă, fie de o parte a baricadei, fie de alta.
Marile realizări ale acestei cărţi ar trebui să le căutăm în domeniul imaginarului. Or, imaginarul din această carte este diferit de imaginarul din poezia mizerabilistă sau minimalistă, în parte pentru că-şi extrage seva din întâlnirea dintre corporalitate, istorie şi religiozitate, în parte deoarece este foarte teatral şi în parte fiindcă funcţionează ca şi un contrapunct în raport cu restul poemului. În multe dintre textele din acest volum corpul este raportat atât la istorie, cât şi sau în primul rând la sacralitate. Până şi sexul este văzut tot dintr-un unghi creştin. Dar nu pentru a fi reprobat sau pentru a fi pus la index. Dimpotrivă chiar, pentru a fi reconsiderat. Oricât ar părea de şocant pentru unii, sexualitatea din poezia lui Moni Stănilă este sacralizată, aşa cum se întâmplă şi în versul „uterul propriu subţire ca o coajă de ou”, în care ni se vorbeşte despre fragilitatea naşterii, dar şi despre natura religioasă a acesteia. Nu întâmplător personajul acestor poeme  poate să aleagă singur şi încă „ din pântece/ lumea şi timpul în care urma să vină”. Asemănarea oamenilor cu nişte „caise mici şi sălbatice” se justifică tot dintr-o perspectivă creştină, vieţile lor fiind nişte fructe coapte pentru urmaşi sau pentru o altă lume.
Imaginile din acest poem sunt spectaculoase, fe că sunt olfactive („înainte să se sărute/ tinerii se miroseau”), auditive („sunetul frunzelor de porumb care se ating vara/ pe câmpuri/suntem noi”), tactile („tigri graşi se rotesc încet pe coapse”) sau vizionare („aşteptând moartea  cum ai mei aşteaptă să plouă/  să răsară cartofii” sau „Pâinea o înconjurăm cu sârmă”) şi seamănă cu nişte ferestre lăsate deschise, funcţionând ca un contrapunct faţă de tonul patetic din alte fragmente.
Una peste alta, dacă ar fi să caut un calificativ pentru a caracteriza acest volum, i-aş zice că e emoţia. Sau, altfel spus, cartea lui Moni Stănilă este pur şi simplu tulburătoare.”

Lansări

Noiembrie 27, 2012

Lansările au ieşit aşa cum trebuia.

Adică am fost lansaţi, lăudaţi şi trataţi bine. Mihail Vakulovski nu prea a avut încotro… neamuri fiind, iar Radu Vancu e blând cu oamenii. Aşa că la Braşov şi la Sibiu am lansat între prietenii noştri tineri şi foarte tineri şi am cunoscut multă lume nouă.

La Braşov au vorbit despre carte şi Andrei Dosa cu Sabina Comşa, cărora le mulţumim.

La Sibiu ne-am întâlnit cu Romeo, cu Iuli şi cu Viora, l-am cunoscut pe Sebastian – de-adevăratelea, nu în vis.

La Timişoara, oraşul meu de suflet şi de casă, s-a pornit cu precipitarea celor de la Librarium, care în loc să ne ceară hârtiile de care aveau nevoie, au sărit să ne ceară bani. Ceea ce m-a înfuriat cu atât mai mult cu cât credeam că sunt „acasă”. Dar au existat mai multe lucruri bune în această poveste urâtă. În primul rând mi-am reamintit cu mare drag de Cosmin Lungu, Dumnezeu să-l ţină în rai, care – fără discuţie a fost cel mai bun PR de librărie din lume. Deşi îmi amintesc de el gândindu-mă cu tristeţe la scurtul lui drum prin lumea asta, nu pot să uit bucuria de a-l fi cunoscut. Cu atât mai mult cu cât Cosmin ajuta foarte mult tinerii nedebutanţi, paria pe ei şi îi invita în calitate de protagonişti la Cărtureşti, nu vâna doar celebrităţile.

Pe lângă faptul că l-am pomenit pe Cosmin cu această ocazie (fiindcă de uitat nu poate fi vorba, cel puţin pentru timişoreni), am avut şi bucuria de a o avea alături la lansare pe Adriana Babeţi, care pe 20 nu ar fi putut ajunge.

Domnul Cornel Ungureanu şi Alina Radu au anunţat schimbarea datei şi a locaţiei, aşa că pe 21 la Uniune am avut parte de sală plină. I-am revăzut cu ocazia asta pe Gigi Homosdean, pe Vio şi Cosmin Dădulescu. Au fost, ca şi până acum, prezente Iaia, Ligia şi Anca.

Au vorbit de-a dreptul măgulitor Eugen Bunaru, Cornel Ungureanu, Adriana Babeţi, Ana Puşcaşu, Daniel Silvian Petre, Radu Pavel Gheo, Viorel Marineasa. Nu în ultimul rând Silviu Oravitzan, care ne-a lăsat cu gura căscată (pe toţi, cred) prin frumuseţea şi lejeritatea cu care a vorbit despre poezie.

Până să vorbim şi noi, ne-a pierit curajul. Nu voiam să stricăm buna impresie făcută de antevorbitorii noştri.

La Bucureşti – ca la târguri, multă lume, gălăgie şi înghesuială. Aşa că prietenul Cosmin Perţa s-a ales cu un apostrof nasol de la tabăra vecină. Mitoş Micleuşanu şi Răzvan Ţupa au vorbit fain. Răzvan mai mult de cartea lui Sandu, iar Mitoş de-a mea – pentru echilibrare.

Bogdan Lipcanu a fost o gazdă super, iar seara de sâmbătă, cu icre şi eugenii, a fost cea mai faină.

Urmează lansări la Chişinău.

PS: Până vor apărea cărţile pe siteul editurii, cei care nu le găsesc, dar le vor, le pot comanda de aici:

vanzari@edituratracusarte.ro sau office@edituratracusarte.ro


Schimbare de program la Timișoara

Noiembrie 19, 2012

TIMISORENI:

Data si locul lansarii se schimba. Fiind constienti de faptul ca Editura TracusArte e extrem de ocupata cu Gaudeamusul, am avut naivitatea sa credem ca putem sa ne descurcam singuri cu lansarea de la Timisoara. Si cum doar astazi am aflat ca nu putem fara sa nu-i deranjam, am schimbat ziua, ora si locatia. La Uniune, ora 17.00, miercuri, 21 noiembrie. 
Intre timp editura rezolvase problema cu libraria, dar modul in care am aflat de problema existenta, ne-a determinat sa ramanem la varianta Uniune.
Asa am aflat, dar nu eu, desi libraria avea mailul meu, ci Ana Puscasu:
„Buna ziua,

Editura Tracus Arte nu stie nimic de lansarea de maine, in consecinta
nu ne-au trimis cartile.

Ca sa gazduim o lansare de carte trebuie neaparat sa avem contract cu
editura care sa ne trimita cartile insotite de un act.
Daca planuiti sa veniti cu cartile la lansare, nu putem face nimic cu
ele. De asemenea, nu acceptam sa dati gratuit cartile in incinta
librariei.

Daca v-ati gandit la una dintre variantele de mai sus, singurul lucru
pe care il putem face (ca sa nu anulam evenimentul) este sa va
inchiriem spatiul, la tariful de 100 lei/ora iar dvs. sa vindeti sau
sa faceti cadou cartile.

O zi buna,
– 
Victor Marian
––––-
PR Cartea de nisip”


coperta sagarmatha

Octombrie 22, 2012

 

mai sunt cateva mici (f mici) detalii de agaugat. printre care si sigla. insa sunt nerabdatoare sa o impartasesc cu voi 🙂