Preşedinte ortodox

 

Acest text va rezuma părerile şi argumentele mele vizavi de implicarea Bisericii Ortodoxe în campania electorală.

Să încep cu dezamăgirea mea sau a altora, e pierdere de spaţiu, pentru că aş spune o evidenţă şi atât. Nu voi veni cu un discurs înflăcărat ci doar cu o punctare esenţială, spun eu.

Biserica lui Hristos, care cheamă la iubire şi unitate, a creat premizele unei dezbinări colosale. Pornind de la ideea vehiculată în predici: vrem un conducător ortodox şi român, au dat startul la:

1. Neacceptarea celor de alte confesiuni creştine (România tuturor românilor care vrea preşedinte ortodox, unde îi situează pe cei de alte confesiuni?)
2. Reproşuri şi acuze între ortodocşii care vor ce li se spune în predică şi cei care vor ce le dictează conştiiţa
3. Atacurile celor care nu au definită credinţa împotriva credincioşilor ortodocşi
4. O nouă şi vehementă blamare a preoţilor

De ce un preşedinte ortodox? Ar susţine concepţiile BOR? Nu! Să ne amintim:

1. Am văzut în 25 de ani o grămadă de legi pe care creştinii nu le vor
2. S-a discutat, sub preşedinţi ortodocşi, în numărate rânduri: scoaterea religiei din şcoli, scoaterea icoanelor din locuri publice ş.a.
3. Am asistat întotdeauna la momentul în care, înainte de alegeri sau de hramurile care adunau mult potenţial electorat, aceşti conducători deveneau brusc creştini practicanţi, nu de puţine ori limitându-se accesul creştinilor în biserică tocmai din cauza politicienilor. Vă amintiţi, cred, intrarea la marile hramuri oficiate de Patriarh pe bază de invitaţie.

Să luăm un exemplu de conducere neortodoxă:

BOR are în Nurnberg, Germania, o catedrală mitropolitană frumoasă ridicată cu sprijinul financiar al primarului (neortodox), care la sfinţire, prin 2005 dacă nu mă înşel a avut un discurs extrem de simpatic: „Totdeauna am sperat ca Nurnbergul să ajungă metropolă, acum, datorită fraţilor noştri ortodocşi din România, avem Mitropolie. E ceva!”

Preşedintele ortodox:

Voi lua cel mai simplu şi sinistru exemplu: Vladimir Putin. Da, el, preşedintele ortodox al celui mai mare stat ortodox din lume, cel care de un an de zile comandă uciderea fraţilor ortodocşi din Ucraina, cel ai cărui oponeţi (jurnalişti sau actori) mor subit. Cel care minte că armata Rusiei a ajuns din greşeală în Ucraina. Şi tot cel care se plimbă cu icoane şi merge la toate slujbele bisericii de Paşti şi de Crăciun.

Eu nu spun că VP-ul nostru e VP-ul Rusiei, spun doar că un preşedinte botezat la ortodocşi nu îmi dă nici o garanţie.

Celor care ne reproşează că ne vindem credinţa fiindcă nu votăm un preşedinte ortodox (noi, care le reproşăm preoţilor că îşi vând credinţa pentru a susţine un candidat doar din interese strict materiale ne încadrăm în altă categorie) şi celor care consideră atât de important acest lucru vreau să le adresez câteva întrebări:

1. Când merg la medic să se trateze, nu acceptă ajutorul până nu se asigură că medicul e ortodox?
2. Nu au avut niciodată un director sau alt şef de altă confesiune decât ortodoxă?
3. Administrarea lumească e grija bisericii?
4. Să înţelegem că Biserica susţine administraţia, deci toate barurile de noapte şi tot ce se petrece în stradă?

Ar trebui să se implice Biserica în politică:

1. Fiecare preot are dreptul lui la vot, să îl folosească
2. Clerul, pe modelul sfinţilor ierarhi – celor ca Sfântul Ioan Gură de Aur, are datoria să amendeze, indiferent de conducere, eventuale prejudicii. Să refuze implementarea unor legi în cadrul bisericii. Să nu accepte la nivel eclezial (subliniez eclezial) modificări aduse de legea laică: cum ar fi acceptarea avortului etc.
3. Să fie alături de poporul creştin în momente de mare cumpănă, mai ales când sunt victime umane. Să zicem Revoluţia din 89. Vedeţi ce au făcut preoţii în Ucraina astă iarnă!
4. Să se ocupe de problemele sociale.
5. Dacă doresc o platformă de discuţie la nivel politic, să nu se ascundă după preoţii ei, să pună la punct una foarte bine pregătită formată din teologi laici.
6. La litrughie ni se spune „toată grija cea lumească de la noi să o lepădăm”, nu poţi după ce spui asta la altar şi după ce te împărtăşeşti cu Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos să vorbeşti despre un politician, pentru a cărui conduită morală tu nu ai nici o garanţie.

PSD-ului care a folosit icoane cu imaginea părintelui Arsenie Boca, cu menţiunea că folosoriea imaginii unui părinte care a fost închis sub comunişti mi se pare cu totul şi cu totul cutremurătoare indiferent de ce partid ar vrea să câştige voturi în numele unui martir:

1. Din puţinele mele cunoştinţe, părintele Arsenie Boca încă nu a fost canonizat. Aşa confirmă şi fotografia electorală, care evident nu e icoană, cu atât mai ciudată sfinţirea ei.
2. Trecerea numelui unui candidat pe o fotografie sfinţită vi se pare un pas bun pentru România?
3. După ce ai scris pe spatele icoanei/fotografiei: pentru mântuire, cum poţi scrie votaţi Victor Ponta? Oare el a murit pentru noi pe cruce? Oare mesajul real nu e: urmaţi-l pe Hristos?

Parafarea unei icoane cu inscripţia SFINŢIT este doar o practică penibilă comercială – nu doar în problema de faţă, pentru încurajarea cumpărătorului neavizat, deci nu prea mare ortodox. Fiindcă icoanele sfinţite nu se parafează, canonic vorbind.

Orice ortodox de bun simţ nu poate accepta acest lucru! Gândiţi-vă la părintele Arsenie, oameni buni, care a lăsat cu limbă de moarte să nu fie dezgropat. Fiindcă nu a vrut ca el să fie folosit în vreun fel, nici măcar pentru închinare. Mă cutremur de ani de zile la gândul că părintele nostru a ajuns o sursă de venit, acum şi de voturi? Ne va pedepsi Dumnezeu, cu siguranţă.

Credincioşilor, dacă aş avea cum, le-aş transmite:

Iubiţi-vă unii pe alţii!

Preoţilor, dacă aş avea cum, le-aş transmite:

„În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16; 33)

 

PS Nu cer prin acest articol votarea unui candidat sau altul. Nu! Cer apărarea Bisericii. Spun, aşa cum ar trebui să spună fiecare preot: votaţi, oameni buni, cu cine vreţi; oricum împărăţia noastră nu e din lumea aceasta!

 

 

Publicitate

Topul romanelor din Basarabia pe ultimii 50 de ani

O idee faină de Ziua Independenței, un proiect realizat de Editura Cartier și Unimedia.md. S-a făcut o listă lungă, s-a votat o săptămână. Pe lângă voturile cititorilor, s-a cerut părerea unor scriitori, editori și critici. La sfârșit s-au adunat toate și s-a dat rezultatul.

Rezultatul final mi se pare foarte fain. Sigur că nu coincide întru totul așteptărilor mele, dar asta ar fi absolut imposibil. Cred că o astfel de unanimitate nu e posibilă decât sub dictatură.

Mai ales că vorbim de receptări diferite. În 2003, în calitate de cititor bănățean, nu aveam cum aprecia un roman ca Iepurii nu mor la fel cum îl apreciază basarabenii. Poate și din cauză că e o diferență esnțială între comunismul trăit în RSR și cel din RSSM. Așa încât, pe bucăți mari, lecturarea romanului respectiv m-a obosit. Ceea ce, mă gândesc astăzi, nu li s-a întâmplat cititorilor basarabeni. Eu doar de trei ani pot înțelege diferențele dintre pionierii de o parte și alta a Prutului. Poate din această cauză nu mi-a plăcut că Singur în fața dragostei, al lui Aureliu Busuioc, a fost depășit de romanul lui Baștovoi.

Cât despre romanul lui Alexandru Vakulovski, îmi vine să spun că Moldova și-a depașit prejudecățile – Pizdeț a rămas în top. Dar corect e să recunosc că e meritul cititorilor care au votat. Punctajul care a menținut romanul în top e din votul cititorilor. Mai ales că până la cumularea cu voturile scriitorilor, criticilor și editorilor, doar din votul vostru, a fost pe poziția a 4a.

E fain că a rămas în top. Mai ales că țin minte ce furori făcuse apariția romanului, iar din câte îmi dau seama din acest punct de vedere romanul lui Sandu bate toate recordurile de pro și contra.

Cred totuși că Mihai, deși a refuzat să voteze romanul lui Sandu ca să nu se împartă voturile în familie, ar fi trebuit să îl voteze, fiindcă și așa nu s-au votat decât parțial romane ale unor autori străini. Adică jumătate din votanți sunt prieteni cu jumătate din câștigători, deci imparțialitatea poate fi considerată compromisă a priori.

Și m-a uimit și faptul că Pizdeț era trecut cu jumătate de an în urmă de prietenul și editorul Gheorghe Erizanu pe poziția 9 într-un top al romanelor basarabene, nu din ultimii 50 de ani, ci din ultimii 100, iar acum, la același, nu apare deloc.

Însă, desigur, astea sunt gândurile mele extrem de părtinitoare. M-am bucurat că Alexandru Valulovski și Dumitru Crudu au intrat în primele 10 poziții. Și m-am bucurat că Vasile Ernu i-a votat pe ambii. Și încă binișor. Ceea ce mă convinge că părerile lui de la bere coincid cu cele de la birou. Fain.

M-a bucurat și faptul că există o voce clară a cititorilor. Topul cititorilor e foarte interesant. Și demonstreaza:
1. Că au citit elevii în școli cărțile din programă. Fiindcă primul loc l-a ocupat Ion Druță.
2. Că gusturile lor nu sunt neapărat dictate de premii și de părerile criticilor. Fiindcă nu toate cărțile votate de cititori au fost premiate, iar căteva cărți rămase în lista finală după voturile criticilor nu intrau în Top 10 al cititorilor. (Eu cred că e un semn bun independența cititorului!)
3. Că s-au regăsit în topul lor nu doar tinerii furioși, ci și V. Beșleagă, P. Goma, A. Busuioc și I. Druță.

Singurul lucru cu care nu am fost deloc de acord dintr-un capăt în altul a fost lipsa romanelor lui Mihail Vakulovski din lista inițială. Cred că ar fi trebuit să fie incluse. Iar altele nu ar fi trebuit incluse.

pfui pă noi! „Bampirul, suge sângele răzeşilor!”

O mică demonstraţie despre cât de ipocriţi sunt românii:

Ştefan cel Mare a construit 44 de biserici şi mănăstiri. Nu prea mititele. Aş spune chiar nişte colosuri.

Într-o vreme în care eram mai săraci decât acum. Iar parte din venituri mergeau la aprovizionarea armatei. Păpică pentru războaie.

Sigur, şi materialele de construcţie se procurau un pic mai greu. Încă nu intrasem în epoca industriei.

Astăzi se ştie că în vremea lui Ştefan cel Mare, în Moldova, erau patru sute de mii de locuitori. Plus o grămadă de biserici şi mănăstiri construite înainte de Ştefan. Cam multe biserici şi cam mari, nu vi se pare? Parcă cetatea Neamţului e mai mititică decât mănăstirea de la Putna.

Astăzi ctitoriile lui Ştefan sunt în patrimoniul UNESCO. Însă pun pariu că boierii lui Ştefan îl înjurau toată ziua pe facebook şi comentau că uite cum voievodul…

Erau, cu siguraţă, poze cu Ştefan înconjurat de ctitoriile sale, încă după primele 10,  iar dedesubt scria: „Bampirul, suge sângele răzeşilor!”

Sau: „Ştefan cel Mare a intrat agresiv pe proprietatea răzeşilor, scuipă-l şi arată că-ţi pasă!”, „Daniil Sihastru şi Ştefan cel Mare ne-au adus la sapă de lemn!”. Desigur, Ştefan era prea mare ca să îşi bată capul. Mai ales că au început să dea share la poze şi cei de peste Prut, pardon: de peste Olt. Dar Ştefan şi-a văzut de treabă şi a mai făcut nişte biserici.

Mai ales după bătălia de la Vaslui, din 10 ianuarie 1475, când oastea lui Ştefan era de cinci ori mai mică decât cea a lui Hadâm Suleiman Paşa. Iar Ştefan, după ce miraculos îi bate pe turci, şi-a pus armata, drept mulţumire lui Dumnezeu, să ţină patru zile de post, dându-le doar pâine şi sare după apusul soarelui.

Pfuuaaaai, ce a mai înnebunit facebookul atunci! Ateii urlau din răsputeri, s-a făcut chiar şi o petiţie online: „Un broiler pentru armata Moldovei!”, dar lui Ştefan tot nu i-a păsat. Era chiar nesimţit la problemele neamului.

Atunci s-au făcut grupuri de suport care au aclamat: „Vrem spitale, nu biserici”. Ştefan s-a consultat cu Daniil Sihastru, iar părintele i-a spus: „Ştefănică, iacă o să vindeci câteva sute de oameni, dar în bisericile tale se vor mântui mii şi mii de suflete de-a lungul timpului”. Aşa că Ştefan a mai construit 10 bisericii, deşi îl supăra destul de tare rana de la picior.

Au fost unii care au mers până acolo încât să spună: „mai bine umbrela musulmană, decât jertfa creştină.” De data asta, Ştefan s-a înfuriat atât de tare, încât a lăsat directive ca după moartea lui, toate bisericile să fie pictate şi în exterior.

Bun, nu ştiu dacă ştiţi finalul poveştii. După ce Papa l-a numit pe Ştefan „Atletul lui Hristos”, boierii moldoveni au considerat că Ştefan s-a vândut papei. Au făcut pagini pe Facebook împotriva lui, l-au batjocorit, l-au măscărit şi au instigat răzeşii să nu mai dea bani la Biserică.

Ştefan a construit şi ultimele bisericii, a angajat un hacker care a distrus toată reţeaua de internet şi de la care am aflat, mai târziu, că Ştefan era „iute la mânie şi degrabă vărsătoriu de sânge” de unde presupunem că i-a tăiat pe revoltaţi.

Petiţia online a fost anulată, iar bisericile au fost pictate mai târziu aşa cum şi-a dorit Ştefan. Apoi, după 500 de ani, dacă Biserica Orotdoxă a observat că nu mai sunt oameni care să îl critice pe Ştefan că a ridicat biserici, l-a declarat sfânt. Desigur, la asta au contribuit şi sutele de mii de vizitatori la mănăstirile UNESCO. Unii dintre ei atei.

Ştiaţi că aşa s-au petrecut lucrurile?

NU??? Ce, mint eu???

Păi şi atunci ce e cu ipocrizia asta la români?  Ce se dau mari cu Ştefan şi cu mănăstrile lui? De ce nu o dau pe faţă şi să spună: ce mi-e Ştefan, ce mi-e Daniel?

Ştefan a fost bun? Mincinoşilor, ipocriţilor, urâţilor la minte! Ia mai calculaţi o dată veniturile BO pe vremea lui Ştefan, ia mai daţi share pe FB cu copiii lui Ştefan cel mare, că – cică nu e sfânt. Ia mai călcaţi în picioare sfinţenia lui Ştefan, ca să fim siguri că nu ne-a scăpat nici o bucată nescuipată din istoria noastră!

Scuipaţi, fraţilor, scuipaţi, că doar atâta ştim să facem! Că n-am văzut share la numărul preoţilor morţi în închisorile comuniste! orbilor şi mincinoşilor şi manipulaţilor şi agresivilor! Lăsaţi Biserica în pace!

PS Staţi linştiţi, nu m-am enervat, mă prefac.

un fragment de Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

„Am luat un prosop si am spalat corpul sau pentru a-l pregati sa fie ingropat in pamant. Apoi am ciocanit la usa si am spus gardienilor ca a murit Constantin Oprisan. Au venit dupa trei ore. Noi niciodata nu am parasit acea celula mai-nainte. Acea celula care nu avea nici lumina, nici ferestre. Apa se prelingea pe pereti; salteaua de paie era putreda sub corpurile noastre. Astfel, dupa inca doua ore, pentru prima data, gardianul mi-a comandat mie si prietenilor mei sa iau corpul lui Constantin Oprisan si sa merg afara.
Afara era atat de frumos. Flori si copaci si cerul albastru. Atata timp cat am stat in celula am uitat despre frumusetea lumii. Cand am iesit am vazut ca lumea nu s-a schimbat. Aceasta vegetatie, aceste flori – ne loveau. Erau ca o insulta pentru noi, deoarece noi sufeream, muream… dar universului nu-i pasa de noi! Soarele apunea si era o lumina aurie. Fiecare stralucea ca aurul. L-am pus pe Constantin Oprisan pe pamant. Era complet dezbracat deoarece a trebuit sa dam hainele sale de inchisoare inapoi. Corpul sau era complet vlaguit. Nu ne venea sa credem ca a fost o fiinta vie. Era complet slabit, numai piele si os. Si m-am gandit ca fierea trebuie sa-i fi intrat in momentul mortii in sange deoarece era complet galben. Prietenul meu a luat o floare si i-a pus-o pe piept – o floare albastra. Gardianul a inceput sa tipe la noi si sa ne forteze sa ne intoarcem in celula. Inainte de a intra in celula ne-am intors si am mai privit odata la Constantin Oprisan – trupul sau galben si floarea albastra pe piept. Aceasta e imaginea pe care o pastrez in memorie – corpul lui Constantin Oprisan complet vlaguit si floarea albastra pe pieptul sau. El nu era decat piele si os – fara muschi. Nimic altceva … corpul sau zacand pe pamant cu o floare albastra. ”

textul intreg se poate citi aici

oameni din chişinău

Ultima carte a lui Dumitru Crudu, Oameni din Chişinău, este o carte care – deşi pe alocuri pare că ocoleşte – dezvăluie foarte bine tensiunile născute între oamenii din Chişinău în aprilie 2009.

Accentul real e pus pe tensiunile interioare. Oamenii care pînă acum s-au iubit, au trăit în aceeaşi casă, încep să se dispreţuiască şi să nu mai creadă în sentimentele celuilalt.

Prin substanţa de fond comună ne dăm seama că nu avem în faţă o carte de povestiri, ci un roman. Cu atît mai mult cu cît personajele se conturează de-a lungul povestirilor. Nu putem vorbi de un singur personaj principal. De la un capitol la altul personajul narator e altul, dar oamenii din Chişinău rămîn aceiaşi: Mariana, Nataşa, vînzătoarea de bilete. Pe lîngă aceste personaje, care sunt cînd naratoare, cînd în vizorul naratorului, apar şi personaje aparent episodice, însă cu o funcţie clară de simbol pentru momentul istoric în jurul căruia se învîrt povestirile: Valentina Pavlovna – comunista înflăcărată, de vîrsta a treia; Vlăduţ – tînărul revoluţionar care umblă cu steagul după el şi care e urmărit de poliţie.

Cartea, construită pe opoziţii, dezvăluie la nivel ideologic antipatiile moldo-ruse, aşa cum sunt ele simţite de omul de rînd.  În acelaşi timp este afişată convieţuirea paşnică dintre ruşi şi moldoveni.  Vova este comunist şi nu îi iubeşte pe moldoveni, Mariana este democrată şi nu îi înghite pe ruşi; cu toate astea ei sunt soţ şi soţie. Se iubesc înainte de evenimentele din aprilie şi – trăim cu impresia că – şi după. Însă atunci, în acel început de aprilie, identitatea naţională creşte în inima fiecăruia stîrnind în tot blocul duşmănii atroce.

Pe lîngă Piaţa Marii Adunări Naţionale, un loc aparte îl constituie restaurantul moldovenesc de pe Puşkin. Un local ales ca o arenă pentru conflictul latent dintre Mariana şi Nataşa.

 

Mai multe nu vă povestesc. Citiţi cartea!

moartea părintelui Arsenie Papacioc nu este o ştire naţională!

Dacă elevii au făcut-o de oaie, de ce să nu dăm vina pe profesorii corigenţi. Îi invit pe cei de la ştiri la titularizare.

Bineînţeles că ori copie un profesor, ori notele sunt proaste – exemplele încep cu cei de la Religie. Aş fi curioasă dacă Andreea Esca a deschis din curiozitate subiectul de titularizare la religie. Înainte de a fi de acord să prezinte la ştiri notele profesorilor. De parcă elevii de la bac, au căzut din cauza religiei!

M-am uitat la subiecte. Ce ar fi trebuit să scrie candidatii:

1. Totul despre Arie şi învăţătura lui greşită despre Iisus Hristos + dioprosopismul lui Nectarie. (Ambele erezii hristologice, de altfel acest tip de erezii necesită o amplă prezentare.) Şi tot aici: hotărîrile dogmatice de la 3 Sinoade Ecumenice, ultimul fiind despre iconoclasm – greu de rezumat intr-o pagina. Tot la primul subiect: TOTUL despre nădejde – patru subpuncte

2. Începuturile vieţii crestine pe teritoriul ţării noastre:
a. Dovezile paleocrestine din Transilvania;
b. Dovezile paleocrestine din Dobrogea;
c. Episcopia Tomisului.

Cam cîteva pagini şi aici. Plus mai un subiect, deloc simpluţ şi scurtuţ, despre Sf Tradiţie şi Sf Scriptură – despre care am scris azi un articol ce va apărea în Timpul de vineri. Menţionez că m-am referit doar la raportul dintre ele şi la aportul celei dintîi la cea de pe urmă. (f greu m-am încadrat într-o pagină)

Recunosc că am avut şi neşansa să cunosc profesori slab pregătiţi sau deloc pregătiţi în peregrinările mele prin învăţămînt, însă subiectele ce se dau la titularizare sunt o ruşine pentru cei care le gîndesc.

Ultima dată cînd am fost într-un astfel de concurs nu am luat nici măcar 9 (am avut 8,9). Am fost a doua pe judeţ şi pentru nota asta – care nu mi se pare nici acum grozavă – am scris 21 de pagini. Nici măcar nu am avut timp să tuşesc. Nu am folosit nici o ciornă. De cînd am primit subiectul am scris fără să ridic ochii din foaie. Şi am luat 8,9. (recunosc că urăsc partea de metodică :D, deşi am rezolvat-o şi pe aia).

Şi totuşi, deşi cei de la ştirile protv încep întotdeauna cu oile din curtea Bisericii, la cele mai importante ştiri ale zilei nu au spus nici un cuvânt despre moartea părintelui Arsenie Papacioc care  pe lîngă faptul că a fost un far al Ortodoxiei, a fost şi victimă a comunisului. (E drept că au postat pe siteul lor, pentru toţi cei care citesc ştirile la net). A fost prima dată în viaţă cînd am urmărit ştirile de la un capăt la altul, am suportat chiar şi reclamele, doar ca să văd dacă dau ştirea asta sau nu.

Ei bine, am văzut-o pe gagica lui Năstase. Mişto, nu?

Pînă la urmă, asta ne reprezintă în momentul de faţă: nu martirii neamului, ci ţoapele care apar în ştiri – pe foaie sau pe sticlă.

Nu mai pot spune decât atît: România – înainte! că-nainte era mai bine. RUŞINE!

o poză dedicată părintelui Arsenie:

o rîndunică pregătită să îşi lase cuibul şi să zboare – poză făcută de mine acum 10 zile

PS. După ce au dat-o la ştiri pe o profesoară de civică doar de dragul dezacordului ei, s-au grăbit să-şi îndeplinească şi ei norma anunţîndu-ne că pentru MAI se pregătesc „alţii serii de candidaţi”.

înapoi la comunism

trăim într-o ţară comunistă!

aceasta este ultima concluzie.

deşi cuişor

fratele lui pioneză

nu ştie dacă lucrurile ar fi stat la fel, în cazul în care aveau vîrsta necesară ca să voteze.

boboceii sunt de-asemenea trişti. ei nu înţeleg de ce toată lumea dă vina pe dobitoace…

şi ne transmit regretele lor alături de mesajul „viaţa merge înainte, trebuie să supravieţuim: COMUNIŞTIIIIILOOOOOR!”

 

deasemenea, boboceii consideră ca acest fapt nu va avea urmări deosebite în viitorul lor, fiind convişi că şi cu chirtoacă ar fi ajuns tot tuşoncă; însă pioneză, cuişor şi surioarele lor au decis că ceară cetăţenia română şi să o şteargă!

pentru asta au pornit în căutarea dovezilor apartenenţei la spaţiul ro. le puteţi ajuta?