nunta în basarabia

.

.

.

foto: Mihai şi Carmina Vakulovski.

alte poze: aici

ordu, poezie raki – ultima zi sau pe urmele lui Iason

ultima zi a Festivalului – respectiv penultima noastră zi în Turcia – a început cu vizitarea locului în care au fost, după mitologia greacă, argonauţii în căutarea lînei de aur.

pe drum, marea devenea tot mai neagră, ne-am ales pe apucate nume din mitologia antică. astfel încît, pînă acolo, eu devenisem Diana / Artemis şi Sandu – Dionisos

biserică grecească, sec. XIX, aflată în „apropierea” argonauţilor.

.

.

după ce am cules cele mai frumoase scoici, şi m-am cocoţat pe malurile mării

. de la argonauti, am pornit să luăm prînzul la Bolaman, în vecinătatea Ordului. pe o

terasă cu faţa la mare. şi în Bolaman am văzut lucruri frumoase şi am primit cadou de la d. Mesut o eşarfă cu culorile oraşului Ordu (fotbal) – alb şi mov; 😀 Timişoara are aceleaşi culori.

clădire istorică din Bolaman.

.

poeţii turci Ertugrul Ozuaydin şi Gulumser Cankaya, iar în spate – aproape nevăzut, Başat.

.

la întoarcere am avut o întîlnire cu localnicii, am citit poezii, am mîncat castane, am băut ceai.

apoi:

am fugit la Hotel, am împachetat şi ne-am întors la panel.

de la ora 18.00 am citit poezii în sala de conferinţe. din păcate am rămas fără baterii la aparat

şi cel mai mult regret că seara, la cină, a fost organizat un spectacol cu dansuri turceşti tradiţionale din zona mării negre, iar eu nu am nici o fotografie :((

a fost un dans şi o muzică atît de impresionante că îmi venea să plîng. o agresivitate controlată, mişcări puternice, tobe nebune – aveam senzaţia că revăd măreţia unui imperiu crud.

ŞI NU AM POZE 😦

. seara am stat din nou în holul hotelului, iar după 2 ore, trezirea:

sandu cu d. niculina

d. Mesut Senol

răsăritul

grupul minus Riitta şi Tozan Alkan

iar în final 2 poze din avion

.

.

 

ordu, poezie, raki – ziua a 3-a

astăzi am citit cu Leo Butnaru şi Ecaterina Bargan în liceul Spiru Haret. E un plan de-a lui Dumitru Crudu de a face lecturi cu scriitori în liceele din Chişinău.

în ultimele şapte zile a fost, pentru mine, a doua lectură în liceu. prima a avut loc la un liceu din Ordu, unde elevii au pus multe întrebări. din păcate a trebuit să plecăm înainte de epuizarea întrebărilor :

fatma n. şi sandu vakulovski

.

apoi am mers la masa si am probat dulciurile turceşti.

apoi a urmat un panel, iar după panel: m a s a!!! 😀

niculina oprea, natalka bilocerkivec, kadriye cesur

iatashvili, vakulovski şi căprioara

.

ne-am întors spre casă, după dansuri şi multe porţii de mîncare, după oboseala de peste zi, însă pe autocar Mesut Senol, aka Tamata, care a coordonat toate activităţile, era foarte energic, după cum se vede 😀 :

.

dar nici noi nu ne-am dat bătuţi şi am facut o fotografie, abia după ce am cîntat:

noi cu riitta cankocak (solista grupului nostru)

.

şi bonus: peisajele zilei

de ce se cheamă marea neagra marea neagra

reperul spre casă/hotel cînd bîntuiam prin ordu

ordu, poezie, raki – ziua a 2-a

am apucat să vedem răsăritul înainte de a adormi. am ţopăit bucuroşi pe lîngă ferestre.

însă dimineaţa a venit foarte repede. sandu s-a trezit foarte greu. cafeaua a fost foarte bună.

prînz – deschidere – expoziţie – prezentare – teatru – cină.

la toate aceste evenimente am început să ne cunoaştem mai bine. fiecare şi-a găsit limba comună:

eu în engleză cu Rita, Anton şi d. Senol; Sandu – Shota – Natalka – Anton: rusă.

tot acum i-am cunoscut pe Başat şi Eren. Primii „voluntari” ai festivalului, adică cei care ne-au purtat de grijă pe acolo cînd voiam să ne aventurăm pe jos înspre hotel, mare sau îngheţată.

Anton Baev (Bulgaria), Başat şi Eren.

Sandu a pierdut expoziţia de fotografie, cu „animale” ce trăiesc în marea neagră fiindcă avea de lucru.

în schimb a ajuns exact în momentul în care trebuia ca să prindă piesa de teatru (de data asta nu am avut traducere) şi să se gîndească cu disperare la ţigări.

la cină am avut muzică turcească ( live 🙂 ), bunătăţi de tot felul, baklava multă – în fiecare zi –  şi am gustat raki, celebra băutură a turcilor.

raki, raki şi raki

.

cînd ne-am întors de la cină, am făcut o şezătoare pe holul hotelului, unde a participat şi poetul turc Sina Akyol, pe care toţi l-am îndrăgit.

Sina Akyol, Shota şi eu

.

ne-am culcat pe la 4 dimineaţa.

 

ordu, poezie, raki – prima zi

am început călătoria cu stîngul. mai întîi că am ajuns tîrziu în aeroport. apoi că nu aveam nici un telefon funcţional. trebuia să aterizăm în Istanbul şi nu ştiam nimic despre Ordu sau despre felul în care vom fi găsiţi. Sandu avea o mare speranţă că cineva ne va aştepta cu numele scris pe o foaie, aşa cum povesteşte Miruna Vlada, undeva la ieşirea din aeroport.

eu eram liniştită în privinţa asta, observasem după mailuri buna organizare a celor din Turcia. însă spaima mea era alta. muuuuult mai mare. dacă o să cadă avionul???? şi de unde Sandu era liniştit că avionul „stă” bine-mersi în aer, empatică fiind, am reuşit să îl sperii şi pe el. dar avionul bine-mersi a ajuns la Istanbul.

 

.

(AL 2LEA ZBOR):

– suntem chiar deasupra de motor, dacă se întîmplă ceva, de-aici se rupe avionul în două

– să-mi dea ceva de băut, mi-e rău. n-au???

– cînd aterizăm? sigur? poate mai repede…

– de ce spune că aterizează şi nu mai aterizăm odată?

– de ce clincăie uşile, ce se întîmplă?

– de ce se mişcă avionul????

(Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! – mor cu păgînii!!!)

ţine-mă de mînăăăăă!!!!

.

 

am fost cazaţi în cel mai fain hotel din Ordu, gen rustic, cu covoare ţesute, cu geamuri din lemn, fain de tot. Eu şi Sandu am avut ferestrele spre mare.

„mîine dimineaţă la 10 luăm micul dejun şi apoi începe programul. (cel mai încărcat program la care am participat.)

.

alături de Mesut Senol, traducînd pentru Niculina Oprea.

aici e prezent Şinasi Tepe, directorul festivalului şi poet din Ordu

„ORDU or not to do” Şota Iatashvili

deocamdată poze:

.poeţii Sina Akyol şi Mesut Senol

.cu haiosul poet georgian Şota Iatashvili

recunoaşteţi

cu picioarele-n cer

 

Literatură la Ordu

Astăzi pornesc cu Sandu spre Ordu, unde va fi un festival de literatură.

Din România mai e si poeta Niculina Oprea, de la care am aflat că e de multă vreme prietenă cu literaţii din Turcia.

Sigur va fi fain.

Pînă atunci…

poze de aseară:

.

TIUKul de toamnă

aici

Din CUPRINS:

AnimaTiuk!
Animăluţele din viaţa noastră
Constantin CHEIANU – Oameni şi cîini
Anca GIURA – Frica
Cristian Robu-CORCAN – Alp. Refuzul de a intra în lume
Dan LUNGU – Sînt o babă comunistă
Dumitru CRUDU – Ea venea călare pe o muscă pe un fluture…
Dan MIHUŢ – Dragul meu crocodil
Emilian GALAICU-PĂUN – Vaca
Iulian FRUNTAŞU – Zilele cînd muream…
Leo BUTNARU – Bestiarul
Liviu Ioan STOICIU – Singurătate cu o ţestoasă dată de trei ori peste cap
Medeea IANCU – Sub lună plină
Michael FRIEDRICH – Dormitorul şoarecilor
Roman TOLICI – Murzic şi graurul
Ruxandra CESEREANU – Gîsca de diamant
Sorin-Mihai GRAD – Vaca secretă
Şerban FOARŢĂ – Stihtiologie
Ştefan BAŞTOVOI – (Elefanţi promişi…)
Traian T. COŞOVEI – Aerostate plîngînd
Vasile LEAC – Înainte de finală
Veronica D. NICULESCU – Adeb
Mihail VAKULOVSKI – Sam

naşul, finii şi… litera T U R Ă la roabă

o alta… teologică

ce mă enervează chestia asta cu Christian Greek Orthodox.

.
Păţeam des prin Germania să cunosc pe cineva şi să mă inbtrebe dacă sunt greek or russian orthodox. Şi încercam să explic că sunt orthodox şi punct.
Acum, de cînd am un profil pe fb am văzut că tot mai mulţi se identifică confesional sub acesastă denumire.
.
Dacă credem în statistici („Există minciuni, minciuni sfruntate şi statistici”-A. Barnes) suntem al doilea popor ortodox din lume, după ruşi.
Acum, adevărul e că nu vom şti niciodată care e cel mai numeros popor ortodox. Una e statistica, şi alta realitatea. Poate că nominaţional suntem. Însă, real, am întîlnit puţini ortodocşi. Dacă aş face o încercare, puţini mari ortodocşi cunosc elementar ortodoxia.
În primul rînd dacă recunoaştem Biserica Ortodoxă – cu vechimea ei de milenii, nu putem să o rupem în caractere de tot felul doar fiindcă acum nici 100 de ani, întîistătătorii ei nu s-au înţeles pe calendar. Nu cred că există la nivel de recunoaştere confesională: Christian Greek Orthodox. Şi doar pentru că ruşii îşi dispută cu grecii întîietatea doctrinară şi nu-mai-ştiu-eu-care, nu înseamnă că noi trebuie să facem un joc sau altul şi, pentru că am acceptat calendarul gregorian, să ne considerăm de stirpe greacă.
Neînţelegerea asta mai are, probabil, o rădăcină, şi aceasta cu mai puţin de 400 de ani vechime (în RO) au apărut aşa zişii greco-catolici, în fapt fiind vorba de biserica unită (cu Roma) care a păstrat calendarul şi cultul ortodox. De unde însă nevoia noastră de reformulare a identităţii confesionale???
Ca să vorbim de rit grec şi rus, nu avem diferenţe; însă, mai mult decît atît, ortodocşii nu recunosc greco-catolicii pe motiv că ortodoxia nu constituie doar ritul, deci păstrarea acestuia nu presupune păstrarea comuniunii liturgice între cele două confesiuni.
.
Dacă cineva mă poate lămuri cu un detaliu în plus pentru care ar trebui sa mă numesc christian greek orthodox şi nu ortodox, aştept.
Sau vorbim aici şi de românismul nostru – de „puterea” noastră de subordonare?
.
(Mă rog, neînţelegerile sunt mai multe. Biserica Ortodoxă Română, Greacă, Rusă – sunt alte denumiri care nu au în sine decît interes de jurisdicţie. Dacă ortodoxia e una, şi biserica tot aşa. Şi atunci înţeleg că fac parte din Biserica Ortodoxă din România, nu Română.)
.