Schimb de pase între minge şi carte

Când am fost copilă mi-au atras atenţia următoarele versuri ale lui Lucian Blaga: „Ce ne va ţine totdeauna tineri? / Adu o jertfă zi cu zi / zeiţei mari, păgânei Vineri! / Hrăneşte cald, oricare-ar fi, / un vis ce nu se va-mplini!” (Întrebare şi răspuns). Am încercat atunci să îmi imaginez că într-o zi voi deveni un muşchetar celebru ca d’Artagnan.

Apoi, cu trecerea anilor, m-am prins că nu e obligatoriu să visezi la ceva imposibil, ci e mult mai simplu: ajunge să ai pasiuni, să ştii să naşti pasiuni, să le stârneşti şi să te bucuri de ele. După ce în primăvara asta am fugit rupându-mi picioarele să fac poze la toate zburătoarele întâlnite, uitând de vârstă, bani, serviciu, dureri de oase, m-am prins că nu e greu să îţi inventezi noi pasiuni. De la ornitologie, imediat ce căldura a devenit insuportabilă, deci tocmai la începutul verii, am căutat să trec la o nouă pasiune care să nu mă scoată din casă şi care să mă ajute să uit de vârstă, bani, serviciu, dureri de oase. Momentul a coincis şi s-a identificat cu începutul Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia. Implicarea mea emoţională a fost atât de totală, încât am ajuns la concluzia că dacă îmi va da Dumnezeu 80 de ani, voi găsi la orice vârstă întrebarea şi răspunsul (blagian) care să ascundă sub o mască de riduri veşnica tinereţe.

Însă ca bucuriile să fie desăvârşite e o mare nevoie de o învăţătură. Ca să te implici, ai nevoie de un câştig. Şi nu mă refer la cele materiale. Fiindcă să nu îşi imagineze cineva că am fugit după pariuri. Nuuuu! Speranţa unui câştig bănesc îţi face praf orice pasiune. Aşa că după ce am aflat unde, când şi cum trăiesc codobatura, muscarul gulerat, codroşul, scorţarul, inăriţa, presura şi alte câteva zeci de păsări, m-a prins pofta să vă spun ce am învăţat din acest camionat; punctual.

Minge 1. Intuiţia primeşte coloratura clarviziunii când nu te înşală. Am spus de la primul meci că naţionala Germaniei va lua cupa. Aşa a fost! Iar după o lună de atenţie am fost răsplătită cu un ghem de ace în stomac, în cele 113 minute ale finalei, de la fluierul de start până la golul lui Mario Gotze.
Carte 1. Bucuria mea a echivalat cu succesul pe care l-a avut poetul Ion Buzu după debut. Pe când avea 18 ani, am spus clar că sunt convinsă ca va reuşi. Tot aşa cum nu m-am îndoit de şansa Germaniei.
.

Minge 2. Bătaia istorică de care a avut parte Brazilia în meciul cu Germaniei (7-1) a fost – fără îndoială – din pricina celor care i-au împins pe nedrept până în semifinală. Dacă arbitrii nu ţineau cu orice preţ să câştige Brazilia, încă din primul meci contra Croaţiei, luau şi ei o bătaie cu un gol-două diferenţă şi nu mai intrau în istorie ca cea mai bătută echipă într-o semifinală.
Carte 2. Când criticii şi membrii juriilor la concursuri literare şi artistice înaintează candidaţi pe alte principii decât cele valorice, îi „ajută” pe premianţi să devină într-o zi naţionala Braziliei şi să îşi frângă gâtul în faţa concurenţilor mult mai valoroşi. Aşa că nu sunt ajutaţi, ci sunt împinşi într-o impostură care îi va face de ruşine la un moment dat. Iar cel cu fluierul la piept (fie el critic sau un coleg cu influenţă) devine din cumătru un călău fără voie. S-au văzut destule de acest fel.
.

Minge 3. Chiar dacă cei slabi îşi frâng gâtul şi fac dovada că au fost împinşi de la spate, întotdeauna va exista o diferenţă între clasa „aristocraţilor” şi cea a „cenuşăreselor”. Dacă revolta tuturor (a celor de la FIFA inclusiv) împotriva lui Zuniga a fost una uriaşă, după ce acesta l-a faultat pe starul brazilian Neymar, nu s-a auzit nici pâs la intrarea nu doar dură, ci şi foarte urâtă comisă de francezul Blaise Matuidi asupra nigerianului Ogenyi Onazi. Neymar a avut o problemă, e adevărat că gravă, la coloană, necesitând o lună de recuperare, iar sărmanul Onazi dublă fractură de tibie şi peroneu şi minimum două luni de stat pe bară.
Carte 3. Aici nu voi ţine mult mingea în joc, ci voi degaja rapid (cu menţiunea că Neymar merita atenţie, nu spun nu, dar şi Onazi la fel!) după o simplă întrebare: pe când la noi şi un Festival Internaţional de Poezie Eugen Cioclea (nu doar Vieru)?
.

Minge 3 secund. În aceeaşi linie de discuţie se situează şi muşcătura lui Luis Suarez. Sărmanul (cenuşăreasă!) uruguaian care a primit nişte suspendări colosale fiindcă l-a muşcat pe italianul Chiellini. Toată lumea a explodat: Hannibal Lecter! Primitivul şi sălbaticul Suarez! Da, nu spunem nu, urât gest. Dar care credeţi că a fost decizia FIFA? Amendă mare, interdicţia de a mai juca şi – aici e marea nebunie: – interdicţia de a se antrena cu actualul club. Eu spun în felul următor 1: dă-i amendă şi trimite-l la psiholog. Adică îi dai o sancţiune, dar încerci şi să îl ajuţi, nu îl sancţionezi, apoi îi tai capul; şi 2: Matuidi şi Zuniga, poate nu cu intenţie, şi-au rănit adversarii, care nu mai pot juca o vreme, afectându-le cariera, pe când Suarez a făcut un gest prostesc care a stârnit doar râs şi revoltă. Totuşi sancţiunile date lui au fost mult mai aspre. Gest nesportiv? Poate. Şi măcelărirea adversarului e gest sportiv?
Carte 3 secund. Nu putem da la o parte un scriitor extraordinar de talentat doar pentru că bea din când în când, iar alteori mai şi înjură. Dar în acelaşi timp să iertăm faulturile incorecte dintre scriitorii aceleiaşi generaţii. Întreb din nou: unde se situează Cioclea, unul dintre cei mai importanţi poeţi născuţi la noi?
.
Minge 4. Nu poţi fi suporterul unui singur fotbalist. Toţi erau înnebuniţi: Messi, Neymar, Ronaldo! Mai puţin s-a vorbit de Muller care a avut mai multe reuşite decât colegii amintiţi. O echipă de fotbal intră pe teren cu 11 oameni, dacă echipa, antrenorul şi suporterii nu înţeleg asta e trist. Şi nici vedetele nu prea înţeleg, din cauza asta aşteaptă elogii, dar încearcă mereu să pară mai buni decât colegii lor. Poate excepţie face Arijen Robben, olandezul căruia i-aş fi dat cu încredere balonul de aur de la Adidas. Dar ce să faci, cine e de vină că Olanda a fost sponsorizată de Nike?
Germania a avut o echipă, nu un star. Orice jucător putea oricând să fie înlocuit. Ei nu puteau pierde trofeul fiindcă Sami Khedira nu a putut juca finala. Şi nu au avut emoţiile Braziliei fără Neymar, Uruguayului fără Suarez, nici speranţele Argentinei în Messi şi ale Portugaliei în Ronaldo. Germania a avut o echipă. În concluzie au luat trofeul. Pe merit.
Carte 4. Nu poţi fi cititorul unei singure cărţi sau al unui singur autor. Istoria literară ne arată că marile revoluţii culturale (să ne uităm în cultura română, perioada interbelică) e făcută de o echipă, nu de un singur om. Şi chiar dacă avem un Urmuz, avem o întreagă avangardă pe lângă el. Avem un Cărtărescu extraordinar de bun, dar nu e singurul extraordinar de bun. Aşa că cei care oferă burse şi premii, cei care plătesc traduceri sau trimit un scriitor peste hotare, trebuie să înţeleagă că nu poate fi mereu acelaşi şi nici nu poate fi selectat după dorinţa exclusivă a sponsorului (vezi Adidas). Nu poţi face asta dacă vrei să joci finala mare.
PS. Se apropie preliminariile pentru Euro 2016: hai Moldova, hai România! Ole!

Text publicat în august, anul trecut, în revista Moldova