Fragment (poem)

Uneori îmi trimit vorbă: îți vine fata azi și atunci cobor din vârful meu.

Și iarăși mi se încarcă hainele și umerii de fetițe țopăitoare care nu tac niciodată, râd încontinuu și se urcă pe mine ca într-un păr cu crengile aplecate. Se umple de sunet în jurul meu, iar fata îmi spune lucruri în timp ce Dan îmi toarnă o țuică, și mai răzbat șoptit din glasul ei: e greu. Mă întind cu brațele desfăcute în patul înalt ca un catafalc. Țin ochii deschiși și văd cum o pasăre brăzdează tavanul camerei în care ne-am așezat cu toții la masă, apoi un cap mic cu cei mai frumoși ochi se ițește deasupra mea gălăgios. Râde și vorbește și nu-l spune pe r și mă scutură de umăr să mă ridice și îi susur încet să nu audă maică-sa moare tata ion și ea se oprește un pic din orchestrat, clipește des și dând din nou drumul unui debit verbal țipă printre râsete nu moare tata ion.

Dar tata Ion moare, nu minte. Două săptămâni mai târziu. Și la parastasul de 40 de zile un cap mic cu cei mai frumoși ochi se ițește urlând peste mormântul proaspăt și țipă și plânge și mă cheamă afară.

Toți copiii morți nu valorează cât cei vii.

Monica, să îmi cânți ani mulți după moarte!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s