unul pentru toţi.

Crăciunelul mare e bolnav de câteva luni, iar o orhidee începe să piardă frunzele. În schimb zambila înflorește, mi-e dor de tata și de mama și abia aștept să înceapă Postul Mare. Cam ăsta ar fi rezumatul zilei. 

Neplăcut cumva câtă vreme în Ucraina se moare. 

Oamenii se pierd în răutăți. 

Când eram la master lucrurile mergeau greu. Predam la 50 de km de Sibiu, făceam naveta, banii îmi ajungeau cu greu. Aveam un coleg, nu îi voi da numele, era preot într-un sat. Tot la distanță. Nu știu cum, dar noi doi eram cei mai obosiți. Veneam, și la un curs, nu spun care, dar era târziu în zi, moțăiam în scaune, iar el își acoperea fața cu barba să nu se vadă că ațipea. Nu am fost apropiată de acel coleg, dar mi-a rămas în minte ca o amintire dragă. Poate pentru faptul că singurul nostru dialog era unul mutual. Când unul ațipea, celălalt dădea semnalul de trezire la apropierea profesorului. (Înaintea unui examen la Vechiul Testament mi-a dat o iconiță. O am și astăzi în Biblie.)

Cu totul altfel însă eram pregătiți în zilele de marți. Avusesem grijă să nu am ore la școală în acea zi. 

Ne adunam de dimineață, vreo câțiva, chiar dacă anul nostru începea de la ora 2. Ne duceam la toate cursurile părintelui profesor Ioan I Ică jr.  La studenții din anul 2 și 3, la ceilalți colegi de la master.

De multe ori, chiar și astăzi, încerc să îmi aduc aminte cum reușeam să ne desprindem de problemele noastre mărunte. Când începeau cursurile, părintele ne plimba cu ușurință cu 60 de ani în urmă sau cu 1000. Reușea să ne arate legătura dintre un eveniment din primul mileniu și consecințele de astăzi. Ceea ce conta cel mai mult era că reușeam să vedem legăturile dintre oameni. Dintre noi și cei de acum o mie de ani, dintre noi și cei de azi din Ucraina. Dar nu dintre mine și ei. Fiindcă „mine”-le dispărea. N-aveai bani, uitai; erai îndrăgostit sau aveai altceva ce îți îngreuna sufletul, te lua rușinea. Te (mă) lua rușinea pentru fiecare problemă personală. Și spuneam, nuuu, lucrurile astea nu sunt adevărate, care bani/durere/lipsă?! Fiindcă lucrurile erau mult mai complexe, iar omul – cum spunea părintele duhovnic la predica din Ajunul Crăciunului – este strâns legat de înaintașii lui, de urmașii lui. Părintele duhovnic a mers chiar mai departe afirmând că faptele noastre îi influențează și pe cei dinaintea noastră. La predica respectivă, acum nici două luni, mi-am amintit că această apartenență la umanitate, cu vină și merite deopotrivă, am înțeles-o pe deplin (și nu mental, ci am trăit-o) la cursurile de Spiritualitate de la master.

De aceea nu m-am uimit când părintele Arsenie Papacioc insista pe vinovăția comună. Nu e vinovat doar el, spunea, dacă cineva e vinovat înseamnă că ești vinovat și tu.

Miliardele de oameni care au trăit de la facere și până acum nu sunt, cum ne place să credem, pe cont propriu. Suntem atât de legați unii de alții că numai dragostea ne poate salva. E suficient să ne amintim de târguirea lui Avraam cu Dumnezeu, de la Facerea 18. Salvarea Sodomei și a Gomorei s-ar fi făcut dacă acolo ar fi trăit 10 oameni drepți.

În 638 Omar intră în Ierusalim și cere un loc în care să se închine. Patriarhul Sofronie îi arată un loc părăsit și gol. Locul pe care astăzi se află moscheea lui Omar. Locul pentru care astăzi se luptă. O legătură făcută într-o clipă și care a iscat conflicte peste mii de ani.

Dacă aș fi slabă doar fiindcă nu pot mai mult! Dar nu e așa. 

Nu el, nu ei, nu voi. Noi toți suntem responsabili. Pentru fiecare lucru care ne nemultumește trebuie să cerem iertare. Un părinte pustnic mi-a spus odată, când îi ceream sfaturi pentru o familie cu probleme: „să te pocăiești pentru păcatele astea!”. Nu l-am înțeles atunci. 

Astăzi când văd ce se întâmplă în lume, pornind de la vecinii noștri, îmi dau seama că dragostea multora s-a răcit. Și îmi amintesc când Pavel, naufragiind corabia în care era prizonier, lângă insula Malta, i-a spus sutașului că dacă nu vor rămâne cu toții în corabie, nu vor scăpa vii. Asta din cauză că unii corăbieri au vrut să coboare.  Și mă gândesc că și noi suntem în aceeași corabie, dacă dezertăm – ceilalți mor.

Dumnezeu să ne ajute să înțelegem legăturile dintre noi toți, ca să se înmulțească și dragostea noastră și să sporim rugăciunile pentru întreaga lume.

???????????????????????????????lucrare de Ligia Seculici

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s