Silviu Oravitzan (o discuţie de Florii)

despre o serie de lucrări ale lui Silviu Oravitzan. eu şi Sandu le-am văzut. iar Silviu Oravitzan ni le-a explicat.

„…am lucrat cu egalitatea structurilor ca să trimit spre repetiţie, spre murmur, ca un ison şi monodiere. Şi aici poţi să te gândeşti la un ritual budist, dar până la urmă mult mai aproape de noi, la Athos, când se săvârşeşte până la miezul nopţii rugăciunea inimii, şi nu vezi decât călugării în negru îngenunchiaţi. Le auzi murmurul şi abia când se mişcă vezi puţină vibraţie de camilafcă. Şi vibraţia asta din „Doamne miluieşte…, Doamne Miluieşte…” face să vibreze pereţii, iar la un moment dat trece vibraţia în tine. După ce te-ai golit tu de umorile tale cu care vii de pe stradă sau din imediata ta preocupare, începi să vibrezi şi tu. Atunci rugăciunea e posibilă, canalul e deschis. Şi aşa cum ei îţi spun acelaşi lucru în rugăciune, şi în grafie trebuie să poţi să repeţi fără impuls, fără să îţi vină să intervii cu un aport personal, oricât de mare personalitate te crezi tu, nu poţi spune m-am plictisit deja. Nu, tu nu te-ai plictisit că tu de fapt eşti ca o cutie de vibraţie, ca o vioară în care vibrează un suflu cosmogonic… altfel n-ai putea, altfel ai lua-o pe cărarea ta, cu adevărul tău.”

PS. nu am folosit fotografia lucrării, fiind o lucrare dintr-o serie nouă, dar am căutat pe net ceva apropiat ca structură. lucrarea despre care se vorbeşte e al doilea Sacos.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s