atac în altarul bisericii II

Nu am fost niciodată prea credincios, deşi sunt creştin-ortodox.

Vrând-nevrând însă, de la un timp, mă gândesc la Biserică şi la credinţă. Credeţi că trec printr-o iluminare? Nici vorbă. Gândurile mele vin de la lucruri cât se poate de lumeşti.

Cât mănâncă un preot? Cât sex face şi cu cine? Ce maşină conduce? De ce se fac biserici? De ce biserică, şi nu club de striptease sau de culturism? Sunt probleme la care se gândesc până la transpiraţie unii atei, nu credincioşii, cum ar fi logic şi normal. Vânătoarea de popi e asemănătoare acum cu vânătoarea de vrăjitoare din Evul Mediu. Ca absolventă de Teologie, un răspuns coerent a dat Moni Stănilă într-un articol din TIMPUL. Eu însă vreau să dau un răspuns laic.

Maşinile luxoase, carnea în timp de post, sexul în mănăstiri sau adulterul preoţilor nu reprezintă Biserica. Şi, într-adevăr, ele sunt nişte probleme faţă de care Biserica trebuie să ia atitudine. Asta pe lângă implicarea preoţilor în politică şi în campaniile electorale. Mi se pare însă total greţos cum ateii mor de grija Bisericii. Mi s-ar părea normal să se bucure când văd un preot care se comportă ca ei. De altfel, asta şi sunt preoţii de care ei se leagă – nişte preoţi updataţi la societatea noastră (infectă şi coruptă). Mă mir că nu-s luaţi în braţe de jurnaliştii şi internauţii atei, pentru că sunt exact ca ei. Şi de cele mai multe ori critică preoţii chiar din maşini luxoase, cu un pahar de vodcă în faţă sau cu o iarbă în bot.

Am cunoscut şi eu preoţi meschini. Dar am cunoscut şi preoţi aşa cum ar trebui să fie. Şi datorită celor adevăraţi, şi nu numai, nu mi se deschide gura să spun ceva împotriva Bisericii. Mai bine vorbesc despre ce ştiu concret, decât să-mi dau cu părerea despre problemele în care sunt profan.

Atacurile asupra Bisericii mi se par foarte asemănătoare cu protestele comuniştilor. Pe de o parte, nu schimbă nimic. Pe de altă parte, provoacă greaţa celorlalţi. Nu văd niciun sens în a asculta un ateu vorbind de credinţă. Cel mult mi se poate părea absurd; mi-ar trezi râsul sau sila sus-amintită. Dar ce au în comun protestele comuniştilor şi atacurile asupra Bisericii? Paradoxal sau nu: publicitatea.

Alianţa se află într-o criză profundă, dar cu fiecare protest al comuniştilor se întăreşte. Pentru că, în contrast cu comuniştii, cei din AIE par chiar nevinovaţi, deşi nu întotdeauna e aşa. Protestele comuniştilor fac din Chişinău un oraş urât, mizerabil, pe care l-ai părăsi cu prima ocazie. Şi atacurile asupra Bisericii până la urmă îi fac publicitate. Cu cât mai mult e atacată de incompetenţi, cu atât mai mult oamenii se pot întreba ce au ateii cu preoţii şi, până la urmă, îşi pot pune problema credinţei. Aşa că orice publicitate e binevenită.

Şi acum – pauză de publicitate.

(articol apărut în Timpul, semnat de Alexandru Vakulovski)

mai puteţi vedea un material neoficial şi aici 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s