Discursul preşedintelui

Trecuse deja un an de la alegerea preşedintelui. În PMAN se dăduseră trei zile concerte, filme şi cârnaţi. Au fost aduse câteva firme de catering din Iaşi ca să ne servească cu mici româneşti. Toţi păreau într-o fierbere fără margini. Şi toţi vorbeau de profeţii. Adică la o aşa întorsătură nu se aşteptase nimeni cu un an în urmă. Unii mergeau pe stradă smulgându-şi părul de necaz, alţii de bucurie.

Despre Voronin am auzit că a plecat din ţară. Ceruse azil politic în Rusia, iar Dodon se ascundea la găgăuzi. Singurul care îşi păstrase oarecum cumpătul, fiind obişnuit să se aplece după vânt, a fost Filat. Deşi se vorbea pe la colţuri că a încercat să se sinucidă chiar în noaptea de Anul Nou. Lupu scăzuse cel puţin jumătate de metru de necaz, iar Ghimpu a plecat la odihnă în Vadul lui Vodă. Cum s-au amestecat lucrurile până în acest punct, nimeni nu o putea spune. Am înţeles de la alţii că Roşca şi Plahotniuc încercau cu încredere să ocupe funcţii pe lângă actualul preşedinte.

Eu mă trezisem de dimineaţă, mi-am citit acatistul, m-am îmbrăcat în costum popular şi m-am grăbit să prind câţiva mici. Pe mine mă durea în 14 unde fugiseră toţi. Important era să primesc gratis ceva de haleală. Nu că nu mă descurcam cu banii, dar eram zgârcit de felul meu.

Cum am ieşit din bloc, mi-am acoperit urechile cu palmele. Lângă blocul meu, în arţarii din parc, erau atârnate boxe din care, neobosit, cânta Tudor Gheorghe: Niciodată toamna nu fu mai frumoasă, sufletului nostru încolţit de jale. Am reuşit să ajung la rutieră. Am urcat cu greu din pricina îmbulzelii spre PMAN. În rutieră la radio era o piesă de teatru radiofonic de Dumitru Crudu. Oameni fugiţi din Chişinău. Deşi rutiera înainta greu, m-am dat jos înainte de a afla cum se pronunţa exact titlul, adică dacă era vorba de: oameni! Fugiţi din Chişinău, sau oamenii fugiţi din Chişinău.

Peste tot pancarde pe care scria Moldova ne iubeşte! Erau ale actualului primar.

Am coborât la Fidesco. Am trecut pe jos înspre centru. La o fereastră, chiar vizavi de Catedrală, cineva scosese la fereastră un televizor. Era o emisiune de-a lui Ghenadie Popescu „Mămăligă pe muţească”. Era cea mai bizară emisiune de la PROtest TV. Artistul avea câte un invitat. Făceau o mămăligă. O mâncau în linişte, mai cinsteau din când în când câte un pahar de vin. Dura cam 5 ore, până se îmbăta invitatul, apoi se încheia emisiunea. Era emisiunea cu cel mai mare rating. După emisiunea lui Moni Stănilă Invitaţi din România, care nu stiu de ce se chema aşa, de vreme ce nu era nici un invitat. Nu era prezentă nici măcar moderatoarea. La emisiunea asta e transmitea sfânta Litrghie. Şi atât.

Astăzi, invitatul lui Popescu, era Alexandru Vakulovski, căruia – după alegerea preşedintelui – i se acordase titlul de cetăţean de onoare al întregii Românii.

Probabil din cauza asta la emisiune era ales pentru fundalul sonor un cântec din perioada legionară. Adică imnul. Sfântă tinereţe legionară.

Am ajuns în centru exact la fix. Micii abureau. Ne dădeau câte 5. Era minunat. M-am chinuit să îmi fac loc pe lângă oamenii înghesuiţi. În spatele meu o doamnă critica conducerea. Spunea că a venit anume să huiduie preşedintele. Nu era de acord cu nimic. Plângea după comunişti. Colegul ei se bâlbâia intimidat, nu cred că îi convenea că doamna vorbea aşa de tare. Eu am tăcut din gură şi mi-am aşteptat porţia de mici.

Între timp au dat drumul la boxe. Se pregăteau de concert. Cei mai mulţi erau nerăbdători să îi asculte pe Toten Hosen. O formaţie nemţească – a cărei nume, în traducere, însemna „pantaloni morţi”.

Odată ce am pus mâna pe mici, m-am îndepărtat. Lângă gemeni, în locul fostelor reclame la jurnal tv, erau nişte bannere imense. Pe două din ele scria Sagarmatha şi era o poză cu un tânăr cu aripi, care avea în mână un kalaşnikov. Pe celelalte patru erau poze cu Ion Buzu şi Leonida Lari lângă bustul lui Ştefan. Ion Buzu era fotografiat în aşa fel încât să pară mai înalt decât era în realitate. Tot acolo, erau scoase alte boxe din care răsunau Versuri pacifiste. Iarba e minunată. Cerul e minunat. Fiecare dintre noi, e un viitor împărat.

M-am apropiat de chioşcul de ziare. Toate ziarele din Moldova se distribuiau gratuit. Fiindcă scriitorii mâncau gratis la Leogrand Hotel, şi aveau case construite recent în pădurea din Valea Morilor. Am luat Timpul, care se împărţea cu o carte. Vinerea asta era o carte de-a lui Pavel Păduraru. Ediţie bilingvă. Româno-engleză.

Mai erau cam 30 de minute până la discursul preşedintelui. Aşa că m-am dus lângă fostul Mc Donalds, unde se deschisese un nou restaurant, Bong. M-am aşezat şi am cerut o prăjitură spaţială. Apoi m-am apucat să răsfoiesc ziarul. Pe pagina a doua era anunţul despre licitaţia dusă la New York cu scopul de a pune în vânzare ochelarii preşedintelui. Era un mod ciudat de a susţine economia. Oricum speculanţii credeau că Moldova va obţine în această afacere cel puţin 40 de milioane de dolari. Eu, ce să spun? Totul e posibil! Lucrurile se schimbau de la o zi la alta. Ce să mai cred? Poate se va găsi un nebun să cumpere ochelarii.

Cu 10 minute înainte de discursul preşedintelui, m-am îngrămădit şi eu în piaţă. Când a apărut preşedintele ovaţiile au fost aşa de puternice, încât cred că doamna care dorea să huiduie a asurzit. Preşedintele a apărut într-un fel de papamobil, maşinuţă ca cea cu care se plimbă papa prin Vatican. Doar că la noi se numea acum prezidentmobil. Preşedintele a venit ca la bal mascat. Pe cap avea o căciulă ţurcănească, pe care erau prinse toate medaliile câştigate într-un an de zile. Surâdea din inimă şi din minut în minut întorcea capul spre premier, căutând parcă susţinerea morală a acestuia. Premierul, renunţase la regie de când a intrat în politică. Avea şi acum plete şi încă mai împărţea mere pe stradă, la schimb cu ţigări.

Preşedintele s-a dat jos din prezidentmobil, a urcat pe scenă, a pupat mâna tuturor dansatoarelor de pe stradă, a făcut o piruetă şi s-a întors spre mulţime. Avea manta de purpură, prinsă cu clame, de cravatele miniştrilor.

– Dragilor, ce să vă spun? Sunteţi minunaţi şi nu uitaţi că vă iubesc!

Mulţimea izbucni în urale: O-leg-carp, o-leg-carp, o-leg-carp. Preşedintele roşi puţin de plăcere şi emoţie şi începu să facă noi piruete.

(Text scris la atelierul Vlad Iovita. Alexandru Vakulovski ne-a cerut sa ne imaginam Moldova dupa alegerea presedintelui)

Anunțuri

4 Responses to Discursul preşedintelui

  1. anonim:) spune:

    moni, fă-mi şi mie un loc pe acolo, prea e mişto atmosfera.:)))

    Apreciază

  2. kur spune:

    tare, bucata:)!

    Apreciază

  3. scorchfield spune:

    și eu care credeam că-i discursul regelui! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s