într-aiurea

mă uit uneori la tot ce văd înaintea ochilor: case, oameni, pietre, avioane şi îmi imaginez cum arătau toate acum 2000 de ani. cum fiecare om de atunci se simţea la fel de viu ca mine. şi ştia că va muri într-o zi.

e frumos pînă la urmă cum trăim ca pentru veşnicie, deşi ştim că o cărămidă desprinsă dintr-un zid poate risipi viaţa asta care ne inundă corpurile.

ne privim mîinile, le mişcăm, suntm plini de încredere.

putem să ne gîndim la asta, sau putem să nu ne gîndim la nimic.

sau pot să mă gîndesc la faptul că din 17 decembrie – după cum am auzit – şcoala din tomeşti se va numi SORIN LEIA.  e drept că leia – aşa cum se chema în acte şi nu lea cum l-am folosit eu în poem.

mi s-a părut important în momentul respectiv să-i redau numele aşa cum îl păstram eu în minte la 11 / 12 ani.

dacă – Doamne fereşte – nu vă amintiţi cine e sorin, intraţi pe o pagină mai veche aici

m-am bucurat de iniţiativa şcolii din tomeşti, dar – ca să zic aşa – e într-aiurea că lucrurile astea nu se întîmplă peste tot. că nimeni nu e profet în ţara lui. că oamenii se tem să-şi asume eroii, doctorii, profesorii etc.

uneori lucrurile par să meargă.

penultima săptămînă din postul crăciunului,

în ajunul a 21 de ani de la revoluţie,

consemnat în satul antoneşti,

strada alexei vakulovski.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s