ce e spata? unde e spata?

Întoarsă de la Lipova nu mă pot abţine să nu scriu cîteva rînduri.

Am o mare – foarte mare – tristeţe! Spata e „ţipenia” (cum o numeşte d-l Vighi), e satul capătului de lume, aşezat undeva între comuna Bara şi satul Dobreşti (locul de baştină al PF Daniel, patriarhul BOR).

Acolo oile pasc liniştite cărămizile rîncede ale altarului. Acolo s-a înpămîntenit „urîciunea pustiirii”. Acolo biserica e o grămadă de gunoi în vîrful căreia tronează sfîntul altar. Pe altar două cununi ruginite, un chivot fragmentat, litierul sau sfîntul disc… nu ştiu, n-am îndrăznit să trec dincolo de uşile altarului şi rahatul bufniţelor.

 

Picture 144

Ce scriu acum nu e articol. E o mare tristeţe, o mare întrebare. Nu înţeleg… Nu vrea nimeni să ştie ce e acolo? Măcar să se treacă peste cu plugul, cum s-a întîmplat cu templul din Ierusalim în anii 70, să se curăţească prin foc, să se pună o mare cruce peste şi să se scrie:

Aici odihneşte Biserica lui Hristos – cea din care se înfruptă oile ultimilor vieţuitori din Spata.

Picture 115

PS. Oare nu era mai bine ca mănăstirea de la Dobreşti să se fi construit la Spata şi să ascundă o atare ruşine?

În piatra sfîntului altar probabil dau mărturie sfinţii.

 

Şi poate, totuşi, pe Sf. Masă n-o fi ANTIMISUL.

Picture 139

Poate că nu doar paşapoartele biometrice ar trebui să ne sperie.

RUŞINE!!!

(Prozatorul Viorel Marineasa povestea că acum cîţiva ani pe altar se păstra încă Evanghelia, deschisă la săptămîna patimilor. Unul dintre puţinii săteni ne-a spus că între timp… a fost furată)

12 Responses to ce e spata? unde e spata?

  1. Miruna Vlada spune:

    moni, ma bucur foarte mult ca ai luat atitudine. stii bine ca am simtit cu totii aceeasi tristete in acel spatiu batjocorit de abandon. sper sa se ia mai multa atitudine in acerst cazuri ca si in altele similare. BOR ar trebui sa reactioneze ca o institutie vie, cu grija fata de enoriasi si nu fata de alte lucruri..
    oricum vroiam sa-ti spun ca e tare bine descrisa atmosfera in articolul tau..

    Apreciază

  2. moni stanila spune:

    initial am vrut sa insist mai mult, dar pana la urma ce pot spune mai mult de atat???
    si pozele vorbesc mai clar decat mine.
    multumesc pentru solidaritate!

    Apreciază

  3. Tatageo spune:

    Deh, Moni, nimic nou sub soare. Asa s’au nascut poate marile catedrale….. in detrimentul ruinelor altora!

    Apreciază

  4. moni stanila spune:

    mai intai bine ai venit!

    stii cum e… din pacate nu doar catedrale ci si case mari si hidoase cresc tot pe seama bisericilor ruinate (uneori)

    Apreciază

  5. ilie romeo spune:

    CE TARA FRUMOASA AVEM !
    Prea trist de „frumoasa”. sau poate nici nu mai era nevoie de ghilimele. asta e tara noastra draga: frumoasa si desteapta {asteapta articolul meu in acest sens}, fara nici un fel de menajamente. o tara a contrastelor: catedrale impunatoare si biserici lasate in seama lui Belzy. Mai are sens sa ne stresam de cociobele de langa vilele ce se invart dupa soare?
    Mare pacat ce se intampla acolo! si poate nu doar acolo…
    sa indraznim sa speram la ceva mai bun?

    Apreciază

  6. moni stanila spune:

    salut, ilie.
    eu zic sa nu ne asteptam la nimic, dar sa incercam noi sa facem ceva. macar sa dam din gura si sa ii rusinam pe cei care ar trebui sa faca si nu fac!

    Apreciază

  7. Leo spune:

    Felicitari pentru articol, Mony! In sfarsit, cineva ia atitudine referitor la chestii dintr-astea. Si sunt o multime. Oare cat trebuie sa ne ascundem dupa deget, spunandu-ne noua insine si tuturor ca este perfect curata curtea Bisericii? Iata, imaginile vorbesc de la sine. Oare nimeni dintre cei de la conducerea Bisericii nu le vede, nu ia nici o masura pentru remedierea situatiei?

    Apreciază

  8. moni stanila spune:

    Nu stiu, Leo. Dar senzatia pe care o ai intr/o astfel de casa a Domnului e cumplita.
    Mai ales ca nu e nici din cauza razboiului, nici din cauza lui Ceausescu, ci din nepasarea totala a tuturor.

    Apreciază

  9. MB spune:

    Teribil. Mi se pare mai infricosator decat imaginea unui cadavru descompus (iarta-mi imaginea prea ”tare”). Dar asta cred…
    Si inca ceva….Pe Sf. Masa vad cununi de cununie, poate si Antimisul, s-ar putea sa fie !
    Vechiul preot a fugit oare ingrozit de ceva si a lasat in parasire chiar TOT? Dar satenii nu recupereaza acele obiecte?
    Ce se intampla acolo?

    Apreciază

  10. moni stanila spune:

    vechiul preot o fi murit demult, mb. dar ce fac cei responsabili cu asta nu stiu. si de ce nu s-a facut acolo manastirea de la dobresti. era mai importanta recuperarea unui spatiu decat „sfintirea obarsiei patriarhului.”

    cred ca pe altar e sf. aer, nu antimisul. sau, ma rog, prefer sa sper asa.

    Apreciază

  11. Andrei spune:

    Dragilor,mai bine rugati-va pentru ei,decat sa-i judecati!Judecand pierzi har!voi asta vreti?daca,toata ziua criticam si judecam unde ajungem?nu vom da noi socoteala pt faradelegi,ci vor da cei care le fac!Hristos nu ne-a criticat,El ne Iubeste!
    Iertati-ma daca v-am eranjat!

    Apreciază

  12. moni stanila spune:

    nici o suparare andrei.
    doar ca – din punctul meu de vedere – vorbesti pripit. reciteste ev. dupa matei, cap. 23 ca sa stabilim daca Hristos a judecat invăţătorii legii.
    apoi vezi de ce a murit sf maxim marturisitorul. sau de ce a fost inlaturat din scaun patriarhul fotie. noi, cei mici, nu ramanem in istorie, dar – de exemplu – cand patriarhul nestorie a spus ca maica domnului nu e teotokos, ci doar hristotokos, crestinii simpli au ieşit in strada si au strigat: nu mai avem patriarh!
    sf. ioan gura de aur a deranjat cel mai mult prin faptul ca umbla sa destituie episcopii incorecti.
    Hristos a condamnat judecata. dar sunt niste nuante. e vorba de judecata personala. de a judeca pacatul aproapelui si a te pune deasupra lui (barna si paiul). nu vorbeste de a amenda neoranduiala institutiei, fapt pe care care Insusi Maintuitorul îl face.
    dupa canoanele bisericesti ascultarea se face de cel mai mare, cata vreme acesta umbla in adevarul credintei, cand nu, treci sub ascultarea duhovnicului sau a Legii.
    in templu, cand se facea comert (bani),Hristos a rasturnat mesele si… stii si tu
    🙂
    Dumnezeu sa ne mantuiasca pe toti. Dar nimeni nu poate rabda rusinea de la spata. dupa sfanta noastra traditie (vezi sf. nicolae cabasila) piatra altarului e piatra cea din capul unghiului (Hristos dupa psalmi si ap. pavel). un creştin nu rabda rusinea adusa pe obrazul lui Hristos.
    antimisul e cea mai importanta piesă liturgica. singura fara de care nu se poate savarsi liturghia. daca vezi atent pozele intelegi ca judecata noastra nu e judecata, ci mustrare si cutremurare. Hristos spune ca atunci cand in altar se va instala uraciunea pustiirii sfarsitul e aproape.
    ma tem sa tac si sa ma fac partasa cand toate astea le-am vazut cu ochii pe care Hristos mi i-a dat sa vad. stii si tu cum spune scriptura, daca noi vom tacea pietrele vor vorbi. in pozele de mai sus vorbeste piatra altarului. eu doar i-am oferit microfonul, ca sa spun asa.

    Apreciază

Lasă un comentariu