cu 40 de ani în urmă…

… se punea la cale clanul stănilă

azi sunt 40 de ani de când s-au căsătorit mami şi ticu. dacă nu sunt acolo să le duc nişte flori, le trimit online flori de primăvară.

ca să mai trăiască multe anotimpuri împreună!

şi un poem de dragoste

.

denie pentru sulamita

 

 

mă apropii de tine cu toate jivinele nopţii

îţi adîncesc cărările spre mare

spre locul unde apele ei sunt negre şi înalte

ca o frunte de zeu

 

ca Iisus o să păşeşti peste valuri

trupul mare şi alb

o să îl porţi spre ţărmul opus

unde te aşteaptă

 

jivinele nopţii îţi joacă în păr

sunt tobe cerceii tăi aruncaţi

printre scoici

 

şi noi dansăm

dansăm moartea ta şi bem

gurile noastre duhnesc a rachiu

nu vorbim limbi ştiute

cuvintele noastre

sunt răcnete

 

în noaptea asta vom rupe

braţele din jurul tău şi te vom

lega cu alge

te vom lua acasă

tîrîndu-te prin mare

 

şi armele noastre sunt ochii

aprinşi care taie

şi taie în carne

 

priveşte-te în faţă

priveşte-ţi pîntecul plin de ciment

 

aici

pe malul turcesc

 

acoperă-ţi pieptul

pune-ţi încălţări de oţel

plecăm acasă pe mare

 

dansez în jurul tău tăindu-mi

braţele bucată cu bucată

degetele mele mîngîie cîinii

ca nişte fulgi

 

dansează cu mine

şi jură-mi că mergem acasă pe mare

cu ochii noştri

care taie

şi taie în carne

 

 

uite

 

 

amintiri cu locuri dragi, pentru oameni dragi

Sunt lucruri despre care îţi aminteşti toată viaţa. Lucruri, locuri şi oameni.

Pentru mine un astfel de loc e mănăstirea de la Româneşti, dar aşa cum era atunci cînd mergeam duminică de duminică cu tanti Bălu, cu Adina, cu Tania.

Cînd stareţi erau: mai întîi părintele Lucian Mic (PS Lucian al Caransebeşului), apoi părintele Constantin Timiş, iar la urmă părintele Paisie Sadici.

Oamenii s-au schimbat, icoanele s-au schimbat, chiar şi locul s-a schimbat.

Româneştiul de atunci, Româneştiul de altădată, va rămîne doar în sufletul meu şi în sufletul celor care veneau atunci la slujbe. Duminica, de Paşti, de Crăciun, şi chiar de Revelion.

Păcate am şi acum, aveam şi atunci. Greşeli vom face întotdeauna. Dar ceva curat rămîne peste toate.

Pentru toţi cei care s-au numit cîndva româneşteni, dedic acest filmuleţ:

Întâmplător am făcut acest filmuleţ. Cînd l-am făcut, nu bănuiam că va fi ultimul crăciun acolo cu obştea veche.

si bonus:

capra vecinului

la orhei a fost foarte fain. aşa că am tras concluziile

aici

treaba cu mireasa atîrnată cu fundul pe cruce mi-a provocat (aproape) un şoc anafilactic. poţi să fii ateu, poţi să fii budist, dar respectul pentru ceilalţi rămîne (asta dacă nu eşti cretin).

pentru detalii despre deşănţarea mireselor

aici

iar capra de la Orheiul Vechi, aia drăguţă care nu sărea cu sînii pe cruce, o puteţi vedea mai jos (mîndră şi frumoasă; în cîmp, cum îi stă bine unei capre de invidiat)

în atenţia noastră, a celor din bor: aberaţie canonică

Episcopul vicar, conform Dogmaticii şi canoanelor, are rolul de a-l reprezenta pe un episcop plin, atunci când acesta nu poate fi prezent.

În Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, vicarii au avut întotdeauna drept de vot, deşi ei reprezintă acelaşi scaun episcopal cu episcopul plin.  Haric, un vicar e egal cu superiorul său. Administrativ – nu!

Dar în România se poate! IPS Nicolae Corneanu şi PS Paisie Lugojanul, vor semna împreună actele administrative. Adică – canonic – un act va fi semnat de două ori în numele aceleiaşi turme. De un “eu” şi de un reprezentat al “eului”, ca şi când “eul” absentează.

Ce se întâmplă în BOR? De ce încălcăm canoanele?

De ce nu e respectată bătrâneţea mitropolitului nostru? Oare nu e scris în Biblie că nu poate fi ucenicul mai mare decît învăţătorul? (am în vedere aici că însuşi patriarhul a fost vicar mitropolitului Nicolae)

Care e motivul real al acestei atitudini?

De ce anume se învîrte subiectul în jurul puterii administrative?

Ce a reprezentat ptr Patriarhie petiţia semnată de credincioşi?

Şi, că tot veni vorba, părerea turmei nu a contat nici la Româneşti. Am trista senzaţie că turma Banatului e văzută chiar ca o adunătură de oi şi păstorii nu sunt interesaţi de doleanţele ei.

În fine, astea sunt simple întrebări, iar hotărârea Sinodului e o simplă aberaţie canonică.

nelămuriri???

The main difference between Romania and Moldova sau al cui e coteţul

E un tip pe FB care are un album cu poze intitulat The main difference between Romania and Moldova  şi unde a postat niste poze în care realitatea e mult exagerată. În ro super drumuri, în md noroi; la noi poliţie mişto, în md miliţie bătăuşă.

Tipul ăsta a uitat să menţioneze cea mai importantă diferenţă between…

Când Sandu a fost expulzat multă lume a preluat acest stencil

Deşi mulţi din blogosfera românească l-au preluat, nimeni nu s-a gîndit să şi-l împroprieze. Poate fiindcă cei mai mulţi ştiau  nu doar că e făcut de Sandu, dar şi că acel copil simpatic din mijloc e tocmai autorul.

Oricum the big difference e că nici un bloger român nu l-a furat pe Sandu de la Sandu.

Tipul ăsta ne atrage atenţia asupra diferenţelor majore prin însăşi atitudinea sa.  Numele său de bloger şi de profil fb e furat.

Şi poza a fost aceasta (vezi )

Băiatul asta, finul lui Sandu (dacă ţinem cont că e botezat de Sandu), a mai furat cîteva poze făcute de Sandu prin Chişinău, plus astea două:

una şi una

.

.

.

.

.

.

Sandu i-a scris acestui “Neam Zaibit” acum cîteva luni să treacă sursa pozelor. Acest “fin” a scos umbrela şi s-a făcut că plouă.  Nici măcar nu a răspuns. Cei de la Facebook, au înţeles ei cîte ceva din poza de profil, şi i-au scos-o. Tipul f revoltat scrie pe wall “Mă duc acasă şi redesenez logo-ul în Paint.” Poftim???? Băiatule, vezi DEXul ca să ştii ce înseamnă REdesenat!

Din fericire pentru cei care urăsc plagiatul de ori ce fel, nu poţi susţine că redesenezi un desen care habar nu ai unde e! Doar dacă te gîndeşti să le furi fraţilor Vakulovski coteţul în care se adăpostesc găinile fiindcă – sigur, nu aveai de unde să ştii – originalul redat de aceste poze, unde apare prima dată “neam zaibit”, adăposteşte găinile şi găinaţul.

Ruşinică!

moartea părintelui Arsenie Papacioc nu este o ştire naţională!

Dacă elevii au făcut-o de oaie, de ce să nu dăm vina pe profesorii corigenţi. Îi invit pe cei de la ştiri la titularizare.

Bineînţeles că ori copie un profesor, ori notele sunt proaste – exemplele încep cu cei de la Religie. Aş fi curioasă dacă Andreea Esca a deschis din curiozitate subiectul de titularizare la religie. Înainte de a fi de acord să prezinte la ştiri notele profesorilor. De parcă elevii de la bac, au căzut din cauza religiei!

M-am uitat la subiecte. Ce ar fi trebuit să scrie candidatii:

1. Totul despre Arie şi învăţătura lui greşită despre Iisus Hristos + dioprosopismul lui Nectarie. (Ambele erezii hristologice, de altfel acest tip de erezii necesită o amplă prezentare.) Şi tot aici: hotărîrile dogmatice de la 3 Sinoade Ecumenice, ultimul fiind despre iconoclasm – greu de rezumat intr-o pagina. Tot la primul subiect: TOTUL despre nădejde – patru subpuncte

2. Începuturile vieţii crestine pe teritoriul ţării noastre:
a. Dovezile paleocrestine din Transilvania;
b. Dovezile paleocrestine din Dobrogea;
c. Episcopia Tomisului.

Cam cîteva pagini şi aici. Plus mai un subiect, deloc simpluţ şi scurtuţ, despre Sf Tradiţie şi Sf Scriptură – despre care am scris azi un articol ce va apărea în Timpul de vineri. Menţionez că m-am referit doar la raportul dintre ele şi la aportul celei dintîi la cea de pe urmă. (f greu m-am încadrat într-o pagină)

Recunosc că am avut şi neşansa să cunosc profesori slab pregătiţi sau deloc pregătiţi în peregrinările mele prin învăţămînt, însă subiectele ce se dau la titularizare sunt o ruşine pentru cei care le gîndesc.

Ultima dată cînd am fost într-un astfel de concurs nu am luat nici măcar 9 (am avut 8,9). Am fost a doua pe judeţ şi pentru nota asta – care nu mi se pare nici acum grozavă – am scris 21 de pagini. Nici măcar nu am avut timp să tuşesc. Nu am folosit nici o ciornă. De cînd am primit subiectul am scris fără să ridic ochii din foaie. Şi am luat 8,9. (recunosc că urăsc partea de metodică , deşi am rezolvat-o şi pe aia).

Şi totuşi, deşi cei de la ştirile protv încep întotdeauna cu oile din curtea Bisericii, la cele mai importante ştiri ale zilei nu au spus nici un cuvânt despre moartea părintelui Arsenie Papacioc care  pe lîngă faptul că a fost un far al Ortodoxiei, a fost şi victimă a comunisului. (E drept că au postat pe siteul lor, pentru toţi cei care citesc ştirile la net). A fost prima dată în viaţă cînd am urmărit ştirile de la un capăt la altul, am suportat chiar şi reclamele, doar ca să văd dacă dau ştirea asta sau nu.

Ei bine, am văzut-o pe gagica lui Năstase. Mişto, nu?

Pînă la urmă, asta ne reprezintă în momentul de faţă: nu martirii neamului, ci ţoapele care apar în ştiri – pe foaie sau pe sticlă.

Nu mai pot spune decât atît: România – înainte! că-nainte era mai bine. RUŞINE!

o poză dedicată părintelui Arsenie:

o rîndunică pregătită să îşi lase cuibul şi să zboare – poză făcută de mine acum 10 zile

PS. După ce au dat-o la ştiri pe o profesoară de civică doar de dragul dezacordului ei, s-au grăbit să-şi îndeplinească şi ei norma anunţîndu-ne că pentru MAI se pregătesc “alţii serii de candidaţi”.

Despre cei ce nu fac economii pe timp de criză

(foto Mihail Vakulovski)

Ursuleţul ţop ţop prin zmeuriş. Zmeura e, după miere, plăcerea numărul unu. Ţop ţop ursuleţul tot mai adînc în zmeuriş. I se mai văd doar umerii rotunzi şi capul creţ şi ţuguiat. Aici uruleţul e fericit. Ţop ţop şi mai adînc în zmeuriş. I se mai vede doar capul creţ. Ursuleţul e fericit la maxim. Se lasă pup, scoate o ţigară şi două beri din rucsac şi face chef de unul singur.

.

În pădure trăiesc mai multe animale ciudate. Ursuleţul nu se înţelege bine decît cu marmota. Fiindcă marmota cînd vine la el îi aduce ciocolată şi zgucioncă. Dar de fapt ursuleţul îl păcăleşte pe marmotă. El nu e prieten cu marmota pentru ciocolată şi zgucioncă. El e convins că marmota e cel mai frumos animal din pădure, iar dulciurile sunt doar pretextul ca să ia marmota în braţe şi să îi cînte: treceau batalioane române carpaţii… Şi marmota foloseşte ciocolata tot ca pretext ca să vadă cum ursuleţul bate satisfăcut din palme.

.

Cînd ursuleţul mănîncă ciocolată cu zmeură şi cu zgucioncă, marmota îi spune “te-ai murdărit pe mustaţă!”, iar el cu gura plină întreabă “pe musaţă???”. Şi marmota chicoteşte încîntată. Aşa că, de la acest joc, s-au învăţat să îşi spună unul altuia “musaţă”. Sigur că pentru restul locatarilor din pădure ăsta e un obicei la fel de prost ca şi chefurile din zmeuriş.

.

Marmota ţop ţop prin zmeuriş. Mai pune nişte zmeură în şorţuleţ. Ţop ţop marmota tot mai adînc în zmeuriş. I se mai văd doar umerii puternici şi capul rotund. Aici marmota e fericită.  Ţop ţop şi mai adînc în zmeuriş. I se mai vede doar capul rotund. Marmota e fericită la maxim. Se lasă pup bea o gură din berea ursuleţului şi îşi scoate o ţigară.

.

La radio cîntă Mărgineanu. Marmota se îmbufnează, ursu-i fericit.

.

La radio cîntă Mărgineanu. Ursu se îmbufnează, marmota-i fericită.

.

Locatarii pădureţi se nemulţumesc. Toată lumea e la muncă doar musaţele stau în zmeuriş şi îşi fac planuri de viitor. Nimeni nu e mulţumit. Dom’le să pună şi ei mîna pe o sapă, să vină şi ei la cules de ciuperci. De la 7 dimineaţa, ca toată lumea. Şi copiii merg la şcoală. Doar musaţele stau în zmeuriş! Ce ruşine pentru societate. Mari şi puternici şi dorm beţi pînă la 12 în ditamai zmeurişu’!

.

Musaţele ţop ţop prin zmeuriş. Zmeura e binecuvîntare de la Dumnezeu. Ţop ţop musaţele tot mai adînc în zmeuriş. Li se mai văd doar umerii şi capetele rotunde. Aici musaţele sunt fericite. Ţop ţop şi mai adînc în zmeuriş. Li se mai văd doar capetele apropiate. Musaţele sunt fericite la maxim. Se lasă pup şi scot din rucsac ţigările şi berea.

.

La radio cîntă: treceau batalioane române carpaţii… Ursuleţul mofturos a sărit şi a pupat marmota!

.

poveste (mai veche) pentru Jacob şi Antonia

prima călătorie din mai: de veghe în lanul de rapiţă

10 zile în germania. vremea a ţinut cu noi.

ne-am plimbat mult, ne-am jucat, ne-am odihnit

plimbări pe lîngă dunăre

şi mai ales o inspirată evadare în rapiţă:

nu prea siguri

apoi am prins curaj. chiar dacă nu se poate demonstra, jacob e acolo

sandu a pornit şi el înspre jacob. deci se poate demonstra

apoi am strigat: mîinile sus!

victorie!

în loc de urări, cu grabă un pic

vine iepuraşul???

Nu vine nici un iepuraş!

Eventual unul congelat.

De unde a apărut tradiţia asta cu iepuraşul care aduce cadouri de Paşti, habar nu am. Tind să cred că e o găselniţă cu două targeturi.

1. comercial

2. de minimalizare a sărbătorilor creştine. – asta pe de o parte pentru că atrage copiilor atenţia de la cea mai mare şi luminoasă sărbătoare creştină, punînd pe acelaşi plan Jertfa şi Învierea cu obţinerea cadourilor de la un personaj numit Iepuraşul (parcă ar fi nume de cod pentru turnători); iar pe de altă parte pentru că încearcă să se apropie de obiceiul Crăciunului  de a da daruri pruncilor – icoanele lui Hristos în lume, dar care are şi o funcţie anamnetică: de rememorare a gestului magilor.

Deci, ce e cu iepuraşul? Vine? Nu vine!

Un alt aspect hilar este apariţia puilor de găină în felicitările de Paşti.

Stau drăguţii de ei, pufoşi şi galbeni, lîngă ouăle vopsite, parcă anume să te gîndeşti la oul dogmatic al lui Barbu.

Mie mi se cam taie pofta de ouă cînd văd felicitările alea. E ca şi cum, virtual, ai păpa puişorii galbeni de vii. Adică mi-i aşează lîngă “uterul” din care ei se nasc. (Am auzit că undeva prin ţările arabe e o specialitate din capră: iedul nenăscut gătit în uter – cam asta îmi sugerează mie felicitările de Paşti.)

Nota bene: Antonia, o să primeşti un cadou de Paşti, nu va fi de la iepuraş, dar îl vei primi pentru că Învierea Domnului trebuie să fie motiv de bucurie. Şi va spori Dana bucuria ta cu un cadou micuţ.

Aşa că, un altfel de “felicitare” tuturor:

(lucrare de Ligia Seculici)

PS. Vreau să adaug ceva cu drag. Am citit o poveste frumoasă în dimineaţa asta despre pofta de viaţă şi cheful de moarte, nu voi da alte detalii fiindcă ştiu eu de ce

Daaaaaaaar,  nu m-am putut abţine, citind postarea, să nu mă gîndesc ce verişor mi-aş dori să mă viziteze la spital în ultima clipă a vieţii mele; ce verişor ar putea să îmi facă inima să ardă de conştientizarea morţii, de forţa vieţii, făcînd din cele două una, o promisiune din viaţă, o trecere din moarte, şi convinsă că nimeni nu se va supăra am hotărît:

Nu vine iepuraşul! Să vină Verişorul!