Ultima carte a lui Dumitru Crudu, Oameni din Chişinău, este o carte care – deşi pe alocuri pare că ocoleşte – dezvăluie foarte bine tensiunile născute între oamenii din Chişinău în aprilie 2009.
Accentul real e pus pe tensiunile interioare. Oamenii care pînă acum s-au iubit, au trăit în aceeaşi casă, încep să se dispreţuiască şi să nu mai creadă în sentimentele celuilalt.
Prin substanţa de fond comună ne dăm seama că nu avem în faţă o carte de povestiri, ci un roman. Cu atît mai mult cu cît personajele se conturează de-a lungul povestirilor. Nu putem vorbi de un singur personaj principal. De la un capitol la altul personajul narator e altul, dar oamenii din Chişinău rămîn aceiaşi: Mariana, Nataşa, vînzătoarea de bilete. Pe lîngă aceste personaje, care sunt cînd naratoare, cînd în vizorul naratorului, apar şi personaje aparent episodice, însă cu o funcţie clară de simbol pentru momentul istoric în jurul căruia se învîrt povestirile: Valentina Pavlovna – comunista înflăcărată, de vîrsta a treia; Vlăduţ – tînărul revoluţionar care umblă cu steagul după el şi care e urmărit de poliţie.
Cartea, construită pe opoziţii, dezvăluie la nivel ideologic antipatiile moldo-ruse, aşa cum sunt ele simţite de omul de rînd. În acelaşi timp este afişată convieţuirea paşnică dintre ruşi şi moldoveni. Vova este comunist şi nu îi iubeşte pe moldoveni, Mariana este democrată şi nu îi înghite pe ruşi; cu toate astea ei sunt soţ şi soţie. Se iubesc înainte de evenimentele din aprilie şi – trăim cu impresia că – şi după. Însă atunci, în acel început de aprilie, identitatea naţională creşte în inima fiecăruia stîrnind în tot blocul duşmănii atroce.
Pe lîngă Piaţa Marii Adunări Naţionale, un loc aparte îl constituie restaurantul moldovenesc de pe Puşkin. Un local ales ca o arenă pentru conflictul latent dintre Mariana şi Nataşa.
Mai multe nu vă povestesc. Citiţi cartea!
o carte intr-adevar buna!